În perioada 22-24 Iunie, pentru Masivul Iezer-Păpuşa, s-a anunţat vreme de vară, cu ploi trecătoare. Site-urile de profil prognozau 30-40-70% şanse de precipitaţii. Asta nu ne-a făcut să ne răzgândim. Mai bine să ne plouă pe munte, decât să ne plouă în Bucureşti/ Ilfov/ Târgovişte. Plus că şi cu alte ocazii s-au preconizat ploi şi totuşi cerul a fost perfect senin. Aflând că pe 24 Iunie, pe lângă Sânziene va fi şi Ziua Universală a Iei, noi, fetele, am stabilit să ne luăm iile cu noi pentru a le face o surpriză băieţilor. Alina urma să aducă şi flori de sânziene.
Ziua I (Sâmbătă, 22 Iunie 2013): Măgăruşul nervos şi plaiul cu bujori de munte
Dis-de-dimineaţă, m-am întâlnit cu Florin în Gara de Nord, suindu-ne în trenul de la ora 06.35. La 07.16, eram la Scroviştea, de unde am luat microbuzul până la Buriaş. Ajunşi la Alina şi Ionel acasă, după salutări şi câteva linguri de lapte cu orez, am băgat rucsacurile în portbagaj şi la drum cu noi, direcţia Târgovişte. Mai fusesem în acest oraş, dar niciodată nu am trecut prin centru, ca acum. Am văzut Poarta Bucureştilor, Turnul Chindiei … şi Dacia roşie, cu Melinda şi Dl. Sorin pe lângă. Formaţia fiind completă, ne-am suit pe caii putere care au început să galopeze spre Cabana Voina, punctul de începere al traseului nostru din Munţii Iezer-Păpuşa. În zona satului Cetăţeni, am făcut o oprire. Locul acesta, cu turnuri de piatră de o parte şi de alta a drumului şi cu Mănăstirea Negru Vodă, cocoţată aproape de cer, m-a dus cu gândul la Meteora. Musai trebuie făcută o vizită şi aici.
Pe la ora 11:00, am parcat maşinile lângă Cabana Voina (950 m altitudine). Malurile râului Târgului erau pline de corturile oamenilor care se declară iubitori de natură. Unii chiar sunt, despre alţii am dubii, luându-mă după gunoaiele pe care le lăsaseră pe jos, sfidând banner-ul cu sloganul „Un pet dispare în 800 de ani. Nesimţiţii niciodată, chiar dacă sunt biodegradabili”. După un sendviş, am schimbat sandalele cu bocancii, m-am dat cu un strat consistent de cremă cu protecţie solară, mi-am băgat capul sub umbra pălăriei, am lungit beţele de trekking, am pus rucsacul în spate şi, după ce au fost gata şi ceilalţi, am început să urcăm pe traseul marcat cu triunghi roşu, spre Plaiul lui Pătru. Era 11:30.
În prima parte a traseului, am mers prin pădure, pe drum forestier. Cam dezolant peisajul. Pădurea părea suferindă. Copaci uscaţi, cioturi, unii căzuţi la pământ. Sub copaci, iarbă puţină, ici-colo câte o pată de culoare, sub forma unei flori. Din cauza trunchiurilor de copaci transportate pe acolo şi/sau a ploilor din ultima vreme, drumul forestier parcă era răscolit de forţa unei explozii. De-a lungul său, pe mijloc sau pe una dintre margini, după cum şi-a croit calea, apa săpase un şanţ ce semăna cu un canion în miniatură.
După vreo două ore de mers prin pădure, am ajuns la marginea sa superioară. Aici ne-a ieşit în cale Pătru care ne-a dat permisiunea să trecem prin plaiul său. Ba mai mult, ne-a primit ca pe nişte oaspeţi de seamă, întinzând pe jos un covor verde. Pentru a-şi săvârşi primirea, a angajat şi nişte cântăreţi. Doar că aceştia erau cam răguşiţi şi mai şi scuipau atunci când cântau. Aoleu, imaginaţia asta îşi face de cap! Nu ne-a întâmpinat niciun Pătru, nu a existat niciun covor şi niciun cântăreţ. Doar am ajuns pe o culme care pe hartă este numită “Plaiul lui Pătru”, ce pare a fi o pajişte lungă. Iar cântăreţii răguşiţi nu erau decât norii de pe cer, dinspre care se auzeau tunete şi care lăsau să cadă picături de ploaie.
Pe la 13:30, am ajuns la stâna Plaiul lui Pătru. Oile erau plecate la păscut, prin urmare nu s-a auzit niciun lătrat, ciobăneştii însoţindu-le. Înăuntru, doi ciobani fără chef de vorbă, pregăteau brânza. În preajmă, se aflau o măgăriţă şi un măgăruş, cel din urmă cu grave tulburări de personalitate. S-a năpustit asupra noastră atât de nervos, încât mă aşteptam să ne lovească cu fiecare copită în parte, să ne apuce cu dinţii şi să dea cu noi de pământ pe toate părţile. Ihaihaiha-ul pe care-l scotea a îngheţat sângele în mine. Văzând cum face, m-am oprit pentru câteva secunde în loc, gândindu-mă dacă nu ar fi mai înţelept să o iau la fugă, înapoi, spre cabană. Huh, noroc că s-a calmat repede, noi putând să ne continuăm drumul, teferi şi nevătămaţi.
O nouă repriză de ploaie ne-a prins în preajma unor brazi, sub care am decis să ne adăpostim. Aici am şi mâncat. Cu energia refăcută, ne-am continuat drumul. Cum urcam, pe partea stângă a Plaiului se vedeau vârfurile Piscanu, Roşu şi Iezerul Mare, iar pe dreapta, spinarea de dragon a Pietrei Craiului şi, mai îndepărtaţi, aproape nedesluşiti, Bucegii. Apoi, am văzut roşu în faţa ochilor…şi nu de nervi. O multitudine de rododendroni (bujori de munte) făcea ca muntele să pară însângerat.
Conform planului iniţial, în prima zi trebuia să campăm deasupra Căldării Boarcăşu. Dar, pe motiv de oră târzie, oboseală şi stare de rău, s-a decis să înnoptăm în capătul superior al Plaiului lui Pătru. Am găsit locul potrivit pentru campare, apoi, încet, dar sigur, pe la ora 18:30, au apărut cele trei corturi. Liniştiţi în privinţa cazării, am întins masa. Pentru că un roi de musculiţe nu ne dădea pace, Ionel a făcut un foc din iarbă uscată şi câteva rămurele, pentru ca fumul să le gonească. După cină, a urmat şi partea artistică, asigurată, vocal şi instrumental, de Ionel, cu acompaniamentul celorlalţi. Sub supravegherea Lunii Pline care, în noaptea următoare, avea să devină Super Lună, ne-am retras la corturi. Peste noapte a plouat, a tunat şi a fulgerat.
Ziua a II-a (Duminică, 23 Iunie 2013): Iile şi căldarea cu surprize
La ora 05.30, a sunat alarma telefonului. Am stabilit să ne trezim la ora aceasta pentru a vedea răsăritul. Dar nu ne-au lăsat norii. Aşa că până pe la ora 07.00, am mai moţăit în cort. Între timp, soarele reuşise să gonească norii şi strălucea victorios, pe cerul de un albastru frumos, aşa cum îmi place mie, rămânând doar câţiva nori pufoşi. Vârfurile spre care urma să ne îndreptăm, Piscanu, Roşu şi Iezerul Mare, se vedeau clar. Rododendronii de lângă cort străluceau sub razele soarelui. Iar musculiţele debordau de viaţă…spre disperarea mea.
Domnul Sorin, simţind că nu mai poate să continue traseul, a decis să coboare la cabană, Ionel urmând să-l însoţească. Dar, până să ne părăsească, noi, fetele, trebuia să punem în aplicare surpriza cu iile, chiar dacă aceasta era plănuită pentru ziua următoare, de Sânziene. Ne-am retras discret, fără a da de bănuit, şi am pus bluzele tradiţionale pe noi. Am încercat să facem şi nişte coroniţe din sânzienele aduse de Alina, dar aveau tulpina uscată şi se rupeau. Aşa că am separat mănunchiul de flori în trei bucheţele, câte unul pentru fiecare. Ta ta ta tam…surprizăăăăăăă!!!! Văzându-ne, băieţii au rămas cu gura căscată. Acum nu ştiu dacă erau uimiţi de frumuseţea noastră sau în gândul lor ziceau “nu-i bine, au înnebunit!”. După acest moment, corturile au fost strânse şi rucsacurile făcute. La ora 09:10, ne-am luat la revedere şi cele două grupuri au pornit în sensuri opuse: Ionel cu Dl. Sorin au luat-o în jos, noi, restul, în sus.
La un moment dat, Alina a zis că i-ar plăcea să ne întâlnim şi cu o turmă de oi. A avut gura aurită. La scurt timp, le-am auzit talăngile. Căţeii ne-au simţit imediat, începând să latre, în timp ce veneau spre noi, prin încercuire. Pe lângă măgăruşul din prima zi, aceşti ciobăneşti au fost ca nişte mieluşei.
Am ajuns în creastă. Era din ce în ce mai cald, aşa că am schimbat panatalonii lungi cu cei scurţi. Ne îndreptam spre Căldarea Boarcăşului, lăsând în urmă Vârful Bătrâna (însemnat cu un X), petice de zăpadă, marcaj după marcaj (bandă roşie), rododendroni (inclusiv albi), alte căldări. Alina şi Florin se uitau în zare şi recunoşteau munţi, vârfuri, văi, stâne. Cât m-a bucurat revederea Făgăraşului, munţii mei de suflet. În urma noastră, veneau nişte nori, din ce în ce mai aproape, mai joşi şi mai negri. Când am ajuns deasupra Căldării Boarcăşului, după Vârful Piscanu (2383 m), a început să plouă. Ne-am băgat sub pelerine, dar văzând că nu are de gând să se oprească curând, am hotarât să punem corturile (ora 12:30). Şi bine am făcut, deoarece norii cei negri au început să arunce în noi cu gheaţă. Sub cort eram în siguranţă. Cât timp a ţinut ploaia, am aţipit. După ce norii au oprit robinetele, la ora 15:30, am părăsit corturile şi am coborât în căldarea glaciară de sub noi, plină cu rododendroni şi multă piatră care, datorită precipitaţiilor, era udă şi alunecoasă, ceea ce îngreuna coborârea noastră. Tot în Căldarea Boarcăşului, situată pe versantul nordic al Munţilor Iezer-Păpuşa, la 2150 m altitudine, se află trei lacuri, iar pârâul care se formează din Iezerele Boarcăşului, după ce se alătură altor ape întâlnite în drumul său, dă naştere râului Dâmboviţa.
Am trecut pe la toate cele trei lacuri. Ne-am mirat când am văzut lângă lacul vestic, sub formă de inimă, un cort. Când am ajuns deasupra căldării, cortul nu era acolo. Probabil a fost montat în acelaşi timp cu ale noastre sau pe când noi eram în corturi. Locuitorul cortului ne-a ieşit în cale. Vorbea foarte bine româneşte, dar avea un accent. Apoi am aflat că este neamţ şi că a făcut facultatea în România. Era singur. Venea dinspre refugiul Iezer şi se îndrepta spre Munţii Făgăraşului. Nici prin gând nu ne-a trecut că vom mai auzi de el în zilele următoare…
Tot în căldare, am dat peste o piatră lungă care, într-un capăt, avea un buchet de bujori, asemuind-o cu un coşciug. Abia când am ajuns acasă, am aflat că în acea zi a avut loc accidentul din Muntenegru. Iar la câţiva metri de un pâlc de jnepeni, m-am oprit. Ceva de culoare bej/maro ţopăia pe vârfurile arbuştilor și am crezut că este o pasăre. După care am început să strig “uite o capră neagră!!!!!”. Din jnepeniş a ieşit o ciută, pasărea ţopăitoare fiind coarnele ei. Entuziasmată la maxim, nu am nimerit să zic “ciută”, aşa că am botezat-o “capră neagră”. Speriată de strigătul meu, a luat-o la fugă, făcându-se nevăzută. Oare ce căuta ea acolo?
La ora 18:00, ne-am întors la corturi. Am stat la poveşti, nescăpând din ochi Munţii Făgăraşului şi ale sale vârfuri semeţe: Negoiu, Lespezi, Viştea-Moldoveanu. Pe Viştea-Moldoveanu se afla un petic de zăpadă, sub forma literei M…M de la Moldoveanu. Când soarele s-a dus la culcare, a lăsat în urma lui, deasupra Făgăraşului, norii coloraţi în galben, portocaliu, roşu. De pe partea cealaltă a crestei, vedeam Plaiul lui Pătru, dar şi munţii Piatra Craiului şi Bucegii. Dezamăgită că norii nu m-au lăsat să văd Super Luna, dar nerăbdătoare să aflu ce avea să ne rezerve ultima zi de tură, am adormit.
