Cadourile de sărbători nu sunt o invenţie a timpurilor moderne. Încă din antichitate, romanii, de exemplu, cu ocazia Saturnaliilor – ceremonii dedicate zeului Saturn şi Anului Nou şi care începeau în preajma Solstiţiului de iarnă – obişnuiau să ofere, în familie, copiilor, dar şi celor mari, figurine, inele, sigilii, mici obiecte din teracotă. Obiecte de acelaşi fel erau aşezate şi pe altarul lui Saturn, pentru ca zeul să-i protejeze pe cei care le dăruiau.

Începând cu secolul al XII-lea, in Europa, a câştigat teren tradiţia ca Moş Nicolae să ofere daruri, mai ales celor mici, iar după secolul al XIX-lea, Crăciunul şi Anul Nou au devenit acele sărbători cărora, pe lângă vechile semnificaţii religioase şi spirituale, li s-a adăugat şi o pronunţată dimensiune festivă, de neconfundat cu alte momente de peste an – oamenii îşi iau un răgaz de câteva zile, se opresc din tumultul obligaţiilor cotidiene, pentru a celebra aceste momente, pentru a le da strălucire, pentru a se bucura alături de cei dragi.

Cadourile de sărbători fac parte obligatoriu, astăzi, din ritualul acestor zile de sfârşit de an, având semnificaţii speciale, mai pronunţate decât în alte împrejurări. Schimbul de cadouri ne face fericiţi, ne face să ne gândim mai mult unii la alţii (membrii ai familiei, prieteni, cunoştinţe etc.), generează sentimente de apartenenţă, ameliorează relaţiile sociale, ne face să redescoperim generozitatea, altruismul şi bucuriile simple.

Cadourile de sărbători – reguli de bază pentru a alege şi a oferi daruri

Cadourile de sărbători
Cadourile de sărbători

Când este vorba de alegerea darurilor pentru copii, lucrurile par a fi mai uşor de realizat, pentru că părinţii, în general, ştiu ce îşi doresc cei mici (jucăriile, dulciurile, cărţile preferate etc.), le cunosc personalitatea, pasiunile, interesele şi vor alege în funcţie de aceste aspecte, fără exagerări, fără aglomerare de obiecte care să devină, în scurt timp, uitate, neinteresante sau inutile.

În Marea Britanie, de pildă, în ultimul timp, face furori, când este vorba de cadourile de sărbători pentru copii, “regula celor patru cadouri”, adică: ceva ce copilul a cerut, ceva de care copilul are nevoie, ceva de citit şi ceva de îmbrăcat.

Unii părinţi, în loc de “ceva de îmbrăcat”, preferă să le ofere copiilor “ceva de făcut” – un bilet pentru cinema, pentru parcul de distracţii, pentru zoo, pentru un spectacol etc. Alţii le propun copiilor să ofere ei al patrulea dar altor copii ale căror familii au mai puţine posibilităţi materiale sau unor organizaţii de caritate, astfel încât să-i deprindă cu un comportament altruist de la vârste fragede.

Regula “celor patru daruri” pentru copii permite părinţilor să se adapteze în funcţie de bugetul familiei, să nu cheltuiască prea mult, iar copiii sunt bucuroşi să primească ce şi-au dorit, dar şi ceva util, creativ.

Spune-mi ce dăruieşti, ca să-ţi spun cine eşti!…

cadouri pentru femei, cadouri pentru bărbaţi
cadouri pentru femei, cadouri pentru bărbaţi

Mai multă atenţie necesită însă darurile pe care vrem să le facem celor mari – cadouri pentru femei, cadouri pentru bărbaţi – deoarece, pe lângă faptul că vrem să le aducem o bucurie şi să le arătăm celor din jurul nostru cât de mult îi preţuim, respectivele daruri spun ceva şi despre noi, cei care le alegem.

În principiu, cadourile de sărbători sunt expresii ale sentimentelor noastre. Oferim daruri în virtutea tradiţiei, le oferim ca simbol al armoniei dintre cel care dăruieşte şi cel care primeşte, alegem daruri pe care le considerăm reprezentative pentru destinatar, mai exact, în funcţie de ceea ce credem noi despre cel căruia îi oferim cadoul (nu ar trebui să optăm pentru ceva ce este pe placul nostru, ci al celuilalt, pentru că, altfel, riscăm să dezamăgim).

Citește și:  Povestea lui Mos Nicolae

A dărui este o modalitate de a-i vedea pe ceilalți așa cum sunt cu adevărat și de a ști ce își doresc – spune sociologul american Allison Pogh – prin urmare, nu alege un cadou ca și cum ar fi pentru tine”. “Amestecăm suflete în lucruri. Amestecăm vieți și așa oamenii și lucrurile amestecate ies din propria lor sferă și se combină într-un mod inedit” – observa Marcel Mauss, sociolog şi antropolog francez, autor, printre altele, al unui “Eseu despre dar”.

Important este, atunci când oferim darurile de sărbători, să nu exagerăm cu valoarea cadoului, deoarece cel care primeşte darul s-ar putea simţi obligat să întoarcă gestul. Să fim atenţi, de asemenea, la “punerea în scenă” a momentului (adică la felul în care ambalăm cadoul, la gesturile, atitudinea noastră când dăruim), astfel încât să-l “onorăm” pe destinatar, să încercăm să fim originali şi în consens cu aşteptările celuilalt, iar ceea ce oferim să fie, cu adevărat, o surpriză.

Profilul psihologic în funcţie de cadoul ales

Cadourile de sărbători
Cadourile de sărbători

Psihologul belgian Joseph Messinger, într-un volum intitulat “Cartea gesturilor” (tradusă şi în româneşte), observa diverse profiluri psihologice, în funcţie de cadourile oferite. De exemplu, cei care oferă cadouri scumpe, disproporţionate în raport cu împrejurările, exprimă, de fapt, un fel de “bovarism”, adică o nemulţumire emoţională a persoanei respective în raport cu sine şi care îşi proiectează aspiraţiile în astfel de daruri. Ar putea fi vorba, în acest caz, şi de persoane preocupate mai mult de aparenţe şi de ceea ce se spune despre ele.

Cei care nu oferă daruri sau o fac foarte rar sunt persoane egoiste, care se tem că un asemenea gest le-ar putea diminua veniturile, le-ar periclita situaţia financiară prezentă, indiferent cât de scump sau cât de ieftin ar fi cadoul.

Cei care oferă numai cadouri utile (seturi de bucătărie/ menaj, alte obiecte pentru casă etc.) vor să arate că sunt practici, eficienţi, dar sunt de evitat asemenea daruri în perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou.

Cadourile de sărbători – afecţiune, simplitate, bucurie împărtăşită

Cadourile de sărbători – afecţiune, simplitate
Cadourile de sărbători – afecţiune, simplitate

Fără a transforma perioada din preajma Crăciunului şi a Anului Nou în zile chinuitoare de shopping (acum putem evita astfel de situaţii şi pentru că există site-uri specializate care oferă produse de calitate, în scurt timp) sau pentru a nu alege daruri la întâmplare sau exagerate, trebuie să ne gândim să dăruim cu bucurie, cu naturaleţe, cu sens, ceva care să se armonizeze cu personalitatea celuilalt.

Trăim în interiorul unor arhetipuri, mai vechi sau mai noi, repetăm gesturi, precum cele legate de cadouri, în funcţie de tradiţii, ţară, cultură, obiceiuri familiale etc. Peste acestea s-au suprapus branduri occidentale, pe care nu le putem ignora. Suntem la începutul mileniului al III-lea şi este greu să ne imaginăm sărbătorile de iarnă, acum, fără febra cumpărăturilor, fără podoabe, lumini, brazi împodobiţi, daruri, fără tentantul “Secret Santa”, care poate să anime atmosfera la job, acasă sau între prieteni.

Cadouri de sărbători pentru copii, pentru ea, pentru el, pentru membrii familiei, pentru prieteni, colegi etc., cadouri personalizate, originale, de bună calitate ne pot face să simţim cu adevărat bucuria acestor zile şi să-i facem fericiţi pe cei din jurul nostru, fără a pune în umbra dimensiunea sacră a acestor zile, când ne pregătim pentru un alt început, pe care vrem să-l punem sub cele mai bune auspicii.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.