Cainele de preerie
Cainele de preerie

Desi numele sugereaza altceva, cainele de preerie nu este totusi un caine, ci un rozator. Acesta se gaseste in vestul Statelor Unite, din Canada si pana in Mexic, in statele: Montana, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Nebraska, Kansas, Oklahoma, Texas, New Mexico, Colorado, Arizona, Utah si Wyoming, inclusiv zone ale Desertului Mojave si deserturile Chihuaha. De fapt, acest animal este cel mai sociabil dintre membrii familiei veveritelor, si este inrudit indeaproape cu veveritele de pamant, marmotele si veveritele de copac. Exista cinci specii de caini de preerie, si anume:

– cainele de preerie cu coada neagra, care ocupa portiuni inguste de campii uscate, ce se intind din centrul Texasului si pana in Canada;

– cainele de preerie cu coada alba, ce ocupa vestul Statelor Unite: Colorado, Utah, Wyoming si Montana;

– cainele de preerie al lui Gunnison, care are coada mult mai scurta decat celelalte specii de caine de preerie si are un colorit unic al blanii;

– cainele de preerie mexican, care este acum o specie pe cale de disparitie si se poate gasi in numar limitat in anumite locuri din Mexic;

– cainele de preerie Utah, care este cea mai mica dintre specii si pare a fi si ea o specie pe cale de disparitie.

Din aceste 5 specii, doua sunt cele principale si anume: cel cu coada neagra si cel cu coada alba. Specia cu coada neagra se poate intalni in zona Marilor Campii si a Marelui Bazin. Aceasta specie este cea care se gaseste de vanzare in magazinele cu animale de casa si poate fi un pui prins in salbaticie, sau poate proveni de la un crescator de caini de preerie. Cealalta specie principala, cu coada alba, se gaseste la altitudini mai mari decat cel cu coada neagra si hiberneaza in timpul iernii.

Cainii de preerie sunt rozatoare robuste, grase si cu blana usor carunta. Au capul rotund si mare, coada paroasa si picioarele scurte. Au 22 de dinti. Acestia cantaresc intre 680 de grame si 1.36 kilograme, au lungimea de 27 sau 33 centimetri, coada lor masurand intre 7 si 10 centrmetri. Blana lor este de culoare aurie, cu urechile mai inchise la culoare si abdomenul de culoare alb deschis. Cainii de preerie au smocuri albe de par in jurul ochilor, pe ambele parti ale nasului si deasupra buzei superioare. Acestia au urechile scurte si foarte adesea ascunse de blana, ochii lor sunt pozitionati in partile laterale ale capului si sunt adaptati la observarea miscarii in spatiu deschis, lucru care ii ajuta sa depisteze pradatorii cu succes.

Toti cainii de preerie sunt animale diurne. Cainele de preerie cu coada alba hiberneaza pe toata perioada iernii, dar celelalte specii de caine de preerie doar dormiteaza pentru scurte perioade ale iernii. Cainii de preerie au un sistem social foarte complicat, compus dintr-un mascul si cateva female si puii acestora. Populatia variaza intre 5 si 35 pe un teritoriu de 4000 de metri patrati. Acest animal isi sapa singur vizuinile. Vizuinile sunt foarte bine construite si au un sant in permanenta intretinut, care ii apara de inundatii. Intrarea in vizuina are forma de palnie si au un diametru cuprins intre 7 si 10 centimetri. Sub pamant acestia construiesc tuneluri, care contin si camere pentru depozitat mancarea. Aceste tuneluri pot avea cel putin 30 de metri lungime.

Citește și:  Balena ucigașă (Orcinus orca), un prădător marin feroce

Cand se apropie un pradator, primul caine de preerie care il vede da alarma printr-un sunet ascutit, apoi da din cap, mai tipa o data si se baga in vizuina. Sunetul care da semnalul de alarma este un fel de latrat din doua silabe, iar dupa ce aud sunetul acesta, celelalte santinele care se afla mai departe de zone periculoasa ii iau locul de paza si continua sa monitorizeze miscarile pradatorului. Studii recente au descoperit ca acesti caini de preerie poseda cel mai sofisticat limbaj dintre toate animalele. Acestia se pare ca scot sunete diferite cand dau alarma, fiecare sunet finnd diferit in functie de ce pradator a fost vazut. Cainii de preerie pot fugi cu viteza de 56 kilometri pe ora pe distante scurte, insa singura lor aparare care functioneaza este sa dea alarma si sa se ascunda in vizuini.

Dieta cainilor de preerie consta in mare parte in ierburi, radacini, muguri de flori, iar apa o iau din ceea ce mananca. Cateodata mananca si insecte. Cainele cu coada neagra se imperecheaza in luna ianuarie, puii lor nascandu-se in martie, iar cainele cu coada alba se imperecheaza in martie si aprilie, puii nascandu-se in mai. De obicei, femela se imperecheaza cu mai multi masculi in acelasi timp, astfel puii care ies vor avea mai multi tati. Cand se nasc, puii sunt orbi si lipsiti de par. Ochii lor se deschid dupa 33 sau 37 de zile. Dupa 6 sapatamani incep sa iasa afara din vizuina, iar pana la inceputul toamnei pleaca de langa mama.

Principalii pradatori ai cainlor de preerie sunt: coiotii, lincsii, vulturii, soimii, bursucii si nevastuicile. Pana de curand se credea ca acest animal este extrem de daunator datorita faptului ca tunelurile pe care le construiesc ocupa 7 % din pamantul unei ferme, insa ultimele cercetari au aratat ca de fapt acestia sunt chiar benefici, intrucat acestia fertilizeaza solul in mod natural si ajuta la imbunatatirea calitatii pamantului. Astazi, dupa decenii de eradicare de catre oameni si diverse boli, cainii de preerie au disparut in numar mare, totusi unele colonii sunt protejate in cateva parcuri nationale din Statele Unite.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.