În dinamica societăţii contemporane, Internetul, cu cele peste 2,5 miliarde de utilizatori de pe întreaga planetă, este o realitate pe care nimeni nu o mai poate ignora şi care, dincolo de funcţionalităţile specifice, oferă un acces la informaţie din ce în ce mai performant, cu impact indiscutabil, indiferent de vârstă, asupra inteligenţei noastre emoţionale, intelectuale, comunicaţionale etc. Pe YouTube câştiga teren, în ultimii ani, canale specializate în anumite domenii, create şi coordonate de specialişti, oameni de ştiinţă, personalităţi culturale remarcabile, care propun modalităţi atractive, interesante, dinamice, atipice, în scopul lărgirii orizontului cunoaşterii şi care, cu siguranţă, ne pot face mai inteligenţi, ne pot stimula latenţele cognitive şi creatoare. Iată câteva sugestii pentru cei care sunt pasionaţi de ştiinţă, tehnologie, personalităţi, de descoperiri recente sau, pur şi simplu, de o altă abordare a unor subiecte consacrate.

E-penser/ Get it

În august 2013, Bruce Benamran, licenţiat în matematică şi informatică, a creat, pe YouTube, Canalul e-penser, cu scopul de a populariza subiecte ştiinţifice. într-o manieră plăcută, accesibilă, alternând explicarea unor concepte fundamentale cu glume sau imagini amuzante. De exemplu, pentru a explica ce înseamnă toxoplasmoza (o boală parazitară), în episodul respectiv este inclus şi un video amuzant cu titlul “De ce Internetul este regatul pisicilor”. În scurtă vreme, Canalul e-penser s-a bucurat de un succes enorm, ajungând, în numai doi ani, la cinci sute de mii de abonaţi şi peste 30 de milioane de vizualizări.

Există, de fapt, patru formate de emisiuni pe Canalul e-penser, unul vizând subiecte “clasice”, în care se prezintă teorii ştiinţifice (de exemplu, teoria relativităţii generale, a relativităţii restrânse etc.) sau se oferă răspunsuri referitoare la diverse teme de actualitate, fiecare episod cu o durată de 20-30 de minute. Altă serie de emisiuni (La preuve par vieux) este dedicată oamenilor de ştiinţă celebri sau mai puţin cunoscuţi, evidenţiindu-se rolul lor în progresul cunoaşterii sau insistându-se pe întâmplări insolite din viaţa acestora. Remarcabil este, printre altele, felul în care este prezentată biografia astronomului francez Guillaume Le Gentil, din secolul al XVIII-lea, a cărui tentativă de a observa tranzitul lui Venus, în 1761, apoi în 1769, fenomen care l-ar fi ajutat să calculeze cu mai mare precizie, pentru epoca respectivă, distanta Pamant-Soare, a fost marcată de ghinion (15 luni de călătorie pe vapor, apoi opt ani de sejur forţat în India, fără a ajunge la timp în locurile de unde ar fi putut observa rarul fenomen astronomic). În aceeaşi manieră captivantă este prezentată, de asemenea, biografia lui Fritz Haber, chimist german, cunoscut ca “părintele armelor chimice”, dar care a reuşit “să salveze omenirea, încercând să o distrugă”. Quickies sunt emisiunile cele mai scurte, de aproximativ 10 minute, care se adresează unui public foarte larg, cu subiecte incitante, despre, de exemplu, imagini captate de telescopul Hubble, semnificaţiile numerelor universale, descoperiri recente etc.

Interesant este faptul că, de cele mai multe ori, pe fundalul emisiunilor Canalului e-penser, se poate vedea portretul lui Nikola Tesla, omul de ştiinţă vizionar, pentru care Bruce Benamran are o admiraţie constant declarată. În 2016, la 16 ianuarie, a fost inaugurată versiunea engleză a Canalului e-penser, intitulată Get it.

The School of life

Canalul The School of life a fost fondat în 2008, de către psihologul Alain de Botton, în colaborare cu scriitori, educatori, artişti, jurnalişti, având sedii în Londra, Antwerp, Amsterdam, Berlin, Istanbul, Seul, Melbourne, Paris, São Paulo, Tel Aviv, Sydney, şi adresându-se tuturor celor care sunt interesaţi de dezvoltarea inteligenţei emoţionale, de carieră, de complexitatea relaţiilor interumane, de înţelegerea realităţii şi a lumii contemporane, de a face faţă provocărilor de fiecare zi, de a construi şi gestiona relaţii de dragoste, de a relaţiona cu familia etc. Subiecte precum “Sfaturile lui Machiavelli pentru persoanele drăguţe”, “Michel Foucault în opt minute” etc. sunt însoţite de foarte interesante animaţii. De trei ori pe săptămână, Canalul The School of life difuzează filme care acoperă o mare diversitate de subiecte legate de cultură şi de inteligenta emoţională. Cu peste două milioane de abonaţi, The School of life oferă şi un serviciu de psihoterapie on line, descris ca “un turneu fascinant şi valoros al propriului dumneavoastră psihic”, precum şi un serviciu de consultare în privinţa unor cărţi de specialitate, serviciu numit bibliotherapy. Pe internet, Canalul The School of life a postat şi actualizează permanent The Book of life, o resursă gratuită pentru toţi cei care caută sfaturi pentru diferite aspecte de viaţă.

Veritasium

Din latinescul “veritas” (adevăr), Veritasium este un canal You Tube, de limba engleză, creat în 2016, de Derek Muller, care are în prezent peste patru milioane de abonaţi. În peste două sute de videouri sunt prezentate şi comentate, de către experţi în diverse domenii, inclusiv laureaţi ai Premiului Nobel, informaţii, experienţe, reconstituiri, pe teme ştiinţifice de actualitate, surprinzătoare sau inadecvat înţelese pană la momentul prezent. De mare succes s-au bucurat subiecte precum “Marea întrebare despre viaţa, Universul şi restul”, principiul după care funcţionează “Slinky/Ondamania”, jucăria în formă de resort, din metal sau plastic, inventată în 1941, de către inginerul Richard James etc.

Numberphile

Este un canal YouTube care poate schimba în mod semnificativ percepţia celor care “urăsc” matematica, oferind exemple din viaţa de zi cu zi, care pot fi explicate numeric, într-un mod interesant şi accesibil.

Linguisticae

În scurte videouri, pe Canalul Linguisticae, un tânăr specialist în lingvistică decriptează diverse aspecte şi descoperă sensuri care, în mod obişnuit, scapă celor care ascultă o informaţie, un discurs, un film etc. Pot fi accesate, astfel, filmuleţe în care se analizează fraze din discursurile politicienilor sau strania limbă a poporului Daenerys, din seria Game of Thrones etc.

Physics Girl

Canalul Physics Girl este o sursă de informare atipică pentru cei pasionaţi de fizică şi de alte teme ştiinţifice, dar explicate într-o modalitate amuzantă. Este meritul inginerei de software pentru aplicaţii mobile Dianna Cowern, care, în adolescenţă, conducea tractoare la o fermă din Hawaii, unde a crescut, context care a dus la pasiunea ei pentru cercetări ştiinţifice şi tehnice. Principala ei colaboratoare este Sophia Chen, autoare de cărţi în domeniul fizicii, nativă din Ohio, în prezent stabilită în Insula Tucson, Arizona, unde lucrează independent, pentru a oferi internauţilor pasionaţi de fizică rezultatul căutărilor şi cercetărilor sale, în condiţiile în care, după mulţi ani de studiu, a ajuns la concluzia că forma tradiţională de popularizare a acestei ştiinţe este complet nemulţumitoare.

Nota Bene

Specificul Canalului Nota Bene constă în faptul că istoria – războaie, mitologie, ritualurile druizilor etc. – este prezentată nu numai în date, ci este repovestită într-o manieră atractivă.

Multe alte canale You Tube – The SmarterEveryDay (cu experimente ştiinţifice în scurte animaţii), MinutePhysics (mini-lectii de fizică), Vsauce (canal You Tube unde gazdă este Michael Stevens şi în care sunt analizate/comentate subiecte legate de viaţă, comportamente, mentalităţi etc.) – pot fi accesate pentru a fi mai informaţi, pentru a deveni mai inteligenţi, mai deştepţi, mai creativi, printr-un demers personal, necondiţionat de program, şcoală, profesori, şi fără efortul, adesea plictisitor, de a parcurge pagini întregi de informaţii, multe dintre ele aride şi neselective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.