Salvador Dali, “Persistenţa memoriei” – semnificaţii şi simboluri ascunse

Salvador Dali, unul dintre cei mai excentrici artişti ai secolului al XX-lea, cel care, în toate interviurile, vorbea despre sine la persoana a treia, numindu-se “divinul Dali”, a realizat tabloul “Persistența memoriei” (în original “La persistencia de la memoria”), în 1931. Este una dintre cele mai faimoase lucrări ale suprarealismului și o emblemă a modului în care arta poate exprima teme abstracte precum timpul, realitatea, subconștientul, uimitoare prin densitatea semnificaţiilor şi a simbolurilor.

Opera avut un impact major atât asupra criticii de specialitate, contemporane artistului, cât și asupra publicului larg — iar reputația sa a crescut continuu de-a lungul timpului. După ce tabloul (ulei pe pânză) a fost expus pentru prima dată în New York, în 1932 (Galeria Julien Levy), acesta a atras atenția criticilor americani și europeni prin originalitatea să și prin încărcătura simbolică şi psihologică profundă.

A fost interpretat ca o ilustrare artistică a teoriilor lui Freud, ceea ce l-a plasat perfect în centrul interesului suprarealist al vremii. Criticul René Crevel, apropiat al mișcării suprarealiste, spunea că Salvador Dalí “pictează visele cu precizia unui chirurg”. Iar André Breton, liderul suprarealismului, a acceptat lucrarea lui Dalí ca fiind una dintre cele mai pure manifestări ale programului estetic al mișcării — în ciuda relației tensionate pe care o avea cu artistul – “Dalí a dus pictura visului la un nivel de rigoare microscopică, pe care niciunul dintre noi nu l-a anticipat”, spunea Breton.

Astăzi, “Persistenţa memoriei” este considerată una dintre cele mai importante picturi ale secolului al XX-lea, la același nivel de notorietate cu “Mona Lisa” lui Leonardo da Vinci sau cu “Strigătul” lui Munch. A devenit sursă de inspiraţie pentru alte arte – filme, literatură, animație etc. De exemplu, în filmul Inception (2010), conceptul de “timp distorsionat în vis” este o continuare clară a ideii lui Dali.

Ce infățișează tabloul lui Salvador Dali, “Persistenţa memoriei”?

Salvador Dali spunea că ideea de a picta “Persistenţa memoriei” i-a venit într-o după-amiază, uitându-se la o bucată de brânză Camembert topită, care i-a sugerat forma ceasurilor – “M-am ridicat – consemna artistul în jurnalul său – și m-am dus să mă uit la tabloul pe care urma să-l pictez. Acel Camembert mi-a dat o viziune instantanee: ceasurile moi”.

Tabloul, expus în prezent la Museum of Modern Art (MoMA), din New York, prezintă un peisaj aproape deșertic, gol, static, în care câteva ceasuri topite (ceasuri de buzunar) par să curgă precum ceara, pe diverse suprafețe – un ceas atârnă moale de o creangă uscată de măslin, un altul se mulează pe marginea unei mese sau unei structuri rigide, un ceas pare că se topește peste un chip desfigurat (probabil o reprezentare simbolică a lui Dalí însuși), într-un colț, un alt ceas este acoperit de furnici. Pe fundal, un peisaj arid, munți pietroși, un ou, o oglindă culcată, o mare calmă și cer senin — contrastând cu natura instabilă a obiectelor din prim-plan.

Salvador Dali, “Persistenţa memoriei” – simboluri şi semnificaţii

Există o excepţională densitate de simboluri polivalente în “Persistenţa memoriei” ca, de altfel, în întreaga operă a lui Salvador Dali:

• Ceasurile topite – un simbol al relativității timpului. Sub influența teoriei relativității, a lui Einstein, ceasurile (care indică ore diferite) simbolizează faptul că timpul este flexibil și subiectiv. Acestea pot sugera şi disoluţia realităţii – în vis sau în subconștient, timpul nu mai are consistență, se topește, devine fluid. Au fost interpretate şi ca “o critică a raționalismului”. Obiecte rigide (ceasurile) devin moi, ineficiente, contestând încrederea în măsurabil și logic.
• Peisajul arid – inspirat, probabil, de Cabo de Creus, regiune din nord-estul Cataloniei, din apropierea locului de naştere al artistului, poate reprezenta, prin sugestia pustietăţii, încremenirii, vidul mental, golul sufletesc, solitudinea, dar și claritatea conștiinței în contrast cu haosul visului sau atemporalitatea.
• Oul (de la baza peisajului muntos) – semn al vieţii, imagine-simbol preluată de la orfici (Oul orfic, de argint, este cel din care, credeau anticii, s-a născut Universul).
• Figura diformă (cu gene şi ochiul inchis) din centrul tabloului – se poate interpreta ca un autoportret simbolic al lui Dalí, într-o stare de vis sau inconștiență. Sugerează pierderea identității în lumea subconștientului. Unii spun că ar putea fi inspirată dintr-o secţiune (“Paradis”), dintr-o pictură triptică, pe lemn de stejar, a pictorului olandez Hieronimus Bosch, pe care Dali o studiase cu atenţie.
• Furnicile – reprezintă un simbol recurent în opera lui Salvador Dalí, adesea legat de dezintegrare și anxietate. Ceasul (singurul nedeformat) acoperit de furnici sugerează, poate, frica de moarte sau descompunerea timpului.
• Oglinda din planul secund, aşezată orizontal – probabil o “poartă” de trecere între realitate şi lumea viselor sau conştiinţa de sine, poate vanitatea, schimbarea.
• Măslinul uscat – simbol al pierderii înţelepciunii, al dezolării, al sfârşitului, în contrast cu semnificaţia consacrată a copacului (verde), care reprezintă viaţa, creşterea, uniunea dintre cer şi pământ.
• Marea – în planul îndepărtat, contrastând cu prim-planul (mai întunecat) a fost interpretată ca simbol plurivalent, al memoriei, al realităţii, al eternităţii.

Influența lui Freud, intens exploatată de suprarealişti, de Salvador Dali în mod deosebit, se simte în accentul pus pe subconștient, vise și simboluri. În vise sau în subconștient, noțiunea de timp se destramă, iar realitatea este instabilă – obiectele dure devin moi, pervertindu-și funcția. Nimic nu este sigur. Memoria/ amintirile persistă, dar sunt întotdeauna distorsionate.

“Dezintegrarea persistenței memoriei” (1954) – o continuare a celebrei picturi din 1931

Două decenii mai târziu, Dali a pictat “Dezintegrarea persistenței memoriei”, ca o reinterpretare a celebrei „Persistențe”, din 1931, sub influența noii sale obsesii – fizica atomică și dezintegrarea materiei.

Structura compozițională generală este aceeaşi – planul orizontal, ceasurile topite, fundalul maritim. Însă totul este fragmentat în mici cuburi plutitoare – ca într-o explozie moleculară. Ceasurile par să se dizolve în spațiu și se sparg în particule geometrice. Peisajul este descompus în elemente rigide, plutitoare, ca și cum timpul și spațiul s-ar fi destrămat complet.

Simbolic, această continuare a tabloului iniţial reprezintă criza raționalității în epoca post-atomică, trecerea de la visul freudian, la știința cuantică și realitatea fragmentată. Tabloul este văzut că o contemplare a instabilității universului, unde nici timpul, nici materia nu mai sunt determinate. Dalí spunea despre această lucrare: “Am înlocuit timpul topit cu timpul dezagregat – pentru că, în epoca atomică, chiar și amintirea devine particulă”.

“Dezintegrarea Persistenței Memoriei” se află, în prezent, în colecția Salvador Dalí Museum, St. Petersburg, Florida (SUA).

Salvador Dalí – lucrări mai puţin cunoscute, cu tematica similară tabloului “Persistenţa memoriei”

Salvador Dalí a fost un artist prolific si, pe lângă tablourile celebre, a realizat și numeroase lucrări mai puțin cunoscute, dar extrem de interesante prin tematică, tehnică sau simbolism. Iată câteva dintre ele:

“Fantomă atomică” (1945) – reprezintă un trup uman sfâșiat în fragmente, plutind în aer. Tema centrală este dezintegrarea materiei și fragilitatea existenței. Reflectă frica și fascinația lui Dalí față de bomba atomică.

“Cabinetul antropomorfic” (1936) – simbol al psihanalizei freudiene: mintea umană ca o piesă de mobilier plină de compartimente ascunse, imagine a introspecției și a subconștientului.

“Portretul soției mele Gala cu două coaste de miel echilibrate pe umărul ei” (1933) – un portret clasic, care devine absurd prin adăugarea coastelor de miel – combinație de iubire, erotism, religie și absurd — toate, teme recurente la Dalí.

“Trunchiul hiperbolic al lui Narcis” (1937) – lucrare complementară celebrei “Metamorfoza lui Narcis”, mult mai abstractă și “matematică”, se joacă cu geometria corpului.

“Copil geopolitic privind nașterea noului om” (1943) – un copil și o femeie privesc un om ieșind dintr-un ou imens, care străpunge harta Pământului. O lucrare simbolică despre renașterea omenirii după război, dar și despre fragilitatea noilor începuturi.

“Madona din Port Lligat” (1949 -1950 – două versiuni) – titlul face referire la satul catalan unde locuia Dalí. Este o reprezentare religioasă modernă a Fecioarei Maria și a pruncului Iisus, cu personaje plutitoare, corpuri fragmentate, simboluri cosmice.