Home Cultură generală Cancerul – spre o nouă înţelegere a bolii, total diferită de abordarea...

Cancerul – spre o nouă înţelegere a bolii, total diferită de abordarea clasică şi cu mari şanse de reuşită. Ce trebuie să ştim pentru a preveni şi învinge această maladie?

0
Cancerul – spre o nouă înţelegere a bolii

Cancerul, la ora actuală, în pofida progreselor din medicină, continuă să rămână unul dintre cele mai mari pericole pentru sănătatea omului. Statisticile World Cancer Report, din 2020, arată că, anul trecut, s-au înregistrat 18,1 milioane de noi cazuri, la nivel mondial, că acestea ar putea creşte, până în 2040, cu alte 30 – 37 milioane de persoane bolnave. Pe glob, această boală este responsabilă pentru un deces din şase, deşi, spun specialiştii, aproape 50% dintre cazurile de cancer ar putea fi prevenite.

În România, în fiecare an, peste 50 000 de oameni mor din cauza acestei maladii, ceea ce înseamnă aproximativ 150 zilnic, cea mai mare rată a mortalităţii din ţările UE – cifre alamante, pe care, poate, acum, în timpul pandemiei de COVID-19, cu raportări zilnice de decese, mulţi le-au trecut în plan secund, dar care rămân o realitate care trebuie conştientizată.

Viaţa unui om este de neînlocuit şi lupta cu boala, indiferent cum s-ar numi aceasta, este o situaţie dramatică, de aceea orice informaţie legată de terapii inovatoare, inclusiv cele ale medicinei alternative, de înţelegerea corectă a bolii, de prevenţie, de depistarea precoce a acesteia, orice experienţă, orice victorie în sensul păstrării sau redobândirii sănătăţii trebuie cunoscute, spre binele fiecăruia, al celor care ne sunt dragi şi al tuturor.

Cancerul – spre o nouă înţelegere a bolii, total diferită de abordarea clasică

Cancerul – spre o nouă înţelegere a bolii, total diferită de abordarea clasică
Cancerul – spre o nouă înţelegere a bolii, total diferită de abordarea clasică

Medicina clasică defineşte cancerul ca pe o afecţiune malignă, care face ca nişte celule anormale, care pot să apară oriunde în organism, să se multiplice într-un mod necontrolat şi continuu, invadând ţesuturile sănătoase din jur.

Celule umane sănătoase, în mod normal, se înmulţesc doar atunci când este nevoie, pentru a le înlocui pe cele lezate, anormale sau îmbătrânite, un proces controlat strict de anumite gene, cu rol în multiplicarea şi funcţiile celulare. Uneori, însă, din diverse motive, unele necunoscute încă, apar “erori” ale acestor gene, care permit supravieţuirea şi multiplicarea celulelor anormale, acestea formând tumoarea primară.

În general, când este vorba de cauzele care favorizează apariţia cancerului, medicii spun că acestea pot fi genetice sau provenite din interacţiunea dintre factorii genetici şi agenţi exteriori – expunerea la substanţe nocive (insecticide, pesticide, diferite alte toxine etc.), radiaţii, alimentaţie necorespunzătoare, excesul de alcool, tutun, virusuri etc.

“Boala nu reprezintă o pedeapsă sau o răsplată (…) Nimeni nu “merită” să fie bolnav sau nefericit. Nu este şi nu a fost niciodată vina ta!”

ADN

Afirmaţiile de mai sus – “Boala nu reprezintă o pedeapsă sau o răsplată (…) Nimeni nu “merită” să fie bolnav sau nefericit. Nu este şi nu a fost niciodată vina ta!” – aparţin autorului unui excepţional material despre cancer, publicat pe site-ul cancerulfalsificat.ro, o foarte interesantă abordare, atipică şi extrem de bine documentată, cu idei total diferite faţă de ceea ce fiecare dintre noi am auzit sau am citit până acum, cu aspecte care, de obicei, nu se spun, toate putând să fie de mare ajutor atât în prevenţia, cât şi în înţelegerea mecanismelor care favorizează apariţia acestei boli şi în vindecare.

În această amplă documentaţie, se atrage atenţia, în mod insistent, asupra faptului că, “pentru ca cineva să facă o formă de cancer, trebuie să aibă două grupuri de elemente în corp – agentul chimic (care poate fi o toxină de orice fel) şi un virus (…) Cancerele sunt virale, iar virusurile încep să se transforme în altceva atunci când primesc toxinele de care au nevoie”.

Virusuri precum Epstein-Barr – EBV (responsabil de cancerul de sân, de tiroidă, de prostată, de plămâni, de ficat, de creier, de pancreas), HPV (în cazul cancerului cervical, cancerului ovarian), virusurile herpetice umane – HHV (responsabile pentru cancerul de rinichi, de ţesut conjunctiv, cancer la stomac etc.) se hrănesc cu toxine, iar aceste toxine provin din mediul înconjurător, din alimentaţie, dar pot fi şi moştenite – se subliniază în amplul şi detaliatul material de pe cancerulfalsificat.ro.

“Informaţii care îţi pot oferi putere şi libertate”…

informatia ofera putere si libertate

Nenumărate alte informaţii, “informaţii care îţi pot oferi putere şi libertate”, cum spune autorul materialului de pe cancerulfalsificat.ro, la care, în mod obişnuit, nu avem acces şi în care sunt demontate, cu argumente extrem de pertinente, o serie de mituri false, pot fi găsite pe site-ul amintit anterior – despre toxinele la care suntem expuşi fără să ne dăm seama şi care, împreună cu un virus, cauzează cancer, despre pericolul metalelor grele şi cum pot fi eliminate acestea din organism, despre alimentaţie, dietă, suplimente naturale cu efect benefic, despre stres şi psihicul bolnavului de cancer, despre cum poate fi învinsă această boală şi, mai ales, despre lucrurile care, de regulă, nu se spun, chiar se ascund cu obstinaţie, şi care sunt esenţiale pentru a preveni sau pentru a ne vindeca de această boală.

Progrese recente în lupta cu cancerul

Progrese recente în lupta cu cancerul

Pentru situaţiile în care boala este deja instalată, medicina modernă caută o serie de soluţii inovatoare în lupta cu cancerul, mai eficiente şi mai puţin traumatizante pentru pacienţi decât cele tradiţionale. Una dintre acestea vizează stimularea celulelor macrofage din organism, ca armă de luptă împotriva cancerului.

Celulele macrofage sunt parte a sistemului imunitar, rolul lor fiind de a “înghiţi” şi de a distruge orice agent patogen pătruns în organism, înconjurându-l cu o membrană intracelulară (fagosom) şi creând în interior un mediu acid, care ucide virusurile. S-a observat că, şi în cazul cancerului, macrofagele sunt deviate de la activitatea lor de către celulele canceroase, prin intermediul unei proteine – CD47.

Medicii de la Abramson Cancer Center, de la Universitatea Pennsylvania, au descoperit recent un procedeu prin care să stimuleze macrofagele cu energia de care au nevoie, să le “trezească” pentru lupta cu celulele canceroase, inhibând semnalul CD47.

Celule la microscop

S-au făcut progrese şi în privinţa înlocuirii chimioterapiei, fie şi parţial, cu alte metode de combatere a cancerului. Experimentele au dovedit că şi celulele canceroase au un “ceas biologic” şi că anumite medicamente pot perturba acest ritm şi contribui la regresul tumorilor. Este vorba de o moleculă terapeutică, numită GO289, aflată, deocamdată, în stadiu experimental.

Detectarea cancerului cu câţiva ani înaintea posibilei lui apariţii, printr-o simplă analiză de sânge va deveni o metodă de prevenţie foarte importantă. O astfel de analiză de laborator decelează primele celule canceroase difuzate în sânge de o tumoare incipientă, stadiu în care tumoarea poate fi stopată cu uşurinţă. Singurul inconvenient este că un astfel de test nu localizează cu mare precizie organul care poate dezvolta un cancer, dar se pot lua o serie de alte măsuri preventive în cazul unui asemenea avertisment.

Terapia genică – mari speranţe în tratamentul diverselor boli

Terapii genice, Sursa Pharmaceutical Technology

Terapia genică, aşa cum sugerează şi denumirea acestei metode, utilizează genele şi informaţia purtată de acestea, pentru a trata o boală genetică sau pentru a modifica un anumit comportament celular. Este o terapie complicată, care nu vizează doar tratarea unor simptome, ci chiar cauza unei boli, dar cu rezultate foarte bune. În 2018, ASCO (Societatea Americană de Oncologie Clinică) a declarat terapia genică drept cea mai importantă descoperire în domeniul cancerului.

Încă din 2017, FDA (Food and Drug Administration), o agenţie SUA, din domeniul medical, echivalentă a Agenţiei Europene a Medicamentului, a aprobat o terapie genică inovatoare pentru combaterea leucemiei, creată de cercetători de la Pennsylvania University, care este considerată o schimbare de paradigmă uriaşă în tratarea cancerului. Practic, celulele pacientului sunt transformate într-un adevărat “medicament viu”, capabil să recunoască şi să atace boala.

Terapii genice, Sursa HealtcareNewsWorld

Pentru a se introduce noile gene în celule, se foloseşte un virus, ca “vector”, modificat, pentru a se elimina capacitatea acestuia de a provoca boala. Terapia genică se poate utiliza în interiorul sau în afara corpului.

În 2010, când s-au făcut primele experimente şi când testele au arătat că pacientul, după o lună, nu mai avea niciun semn de boală, medicii au fost reţinuţi şi au cerut repetarea testelor, care au confirmat vindecarea. Unul dintre medicii care au lucrat la această terapie mărturisea, la momentul respectiv, că: “Acest tratament este atât de diferit de toate celelalte, încât e sigur că lumea cancerului s-a schimbat pentru totdeauna”.

Cunoaşterea poate schimba viaţa unui pacient

Celule canceroase

Cu siguranţă, având în vedere incidenţa acestei boli, cancerul este un adevărat flagel al secolului XXI, a doua cauză de deces, în lume, după bolile cardiovasculare. Deşi metodele de luptă împotriva cancerului au progresat rapid în ultimii ani, un remediu universal rămâne utopic.

Cancerul nu este o singură boală, ci un termen general pentru sute de boli. Fiecare tumoră canceroasă este diferită, conţine miliarde de celule, cu capacitatea de a se schimba, muta şi de a genera noi variaţii genetice prin divizare, se dezvoltă necontrolat, ceea ce face ca şi tratamentul şi vindecarea să fie procese complexe, dificile, medicii trebuind să oprească o ţintă în continuă transformare.

Un reputat specialist în domeniu sublinia că: “Este aproape imposibil să se găsească două tipuri de carcer similare, la nivel molecular, şi nimeni nu ştie exact ce parametri controlează progresia cancerului. Cunoaşterea care poate schimba viaţa unui pacient sau poate schimba lumea este ascunsă într-o multitudine de date”.

Este esenţial, în astfel de condiţii, pentru a preveni sau pentru a triumfa în lupta cu boala, să nu se piardă din vedere calitatea vieţii, alimentaţia corectă, evitarea toxinelor, a stresului şi, mai ales, decelarea informaţiei corecte, care este un gest individual, fundamental.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version