Cravata, accesoriu vestimentar atat de familiar astazi, a aparut cu peste sapte secole in urma. Cand, in fata Palatului Versailles (Franta), aflat in constructie, un regiment de calareti croati, recrutati de regele Frantei, au dat onorurile, soldatii purtau la gat, ca podoaba, o bucata de stofa alba, sub forma de esarfa, cu capetele libere, indreptate in jos (initial, acest fel de “fular” avand rolul de a-i proteja de frig, pe soldati). Regele Ludovic al XIV-lea a fost incantat de aceasta podoaba, pe care, se pare, a numit-o “cravata”, o varianta deformata a  cuvantului “croat”. De altfel, respectivul regiment de husari a primit numele de “Royal Cravate”.

Primele tipuri de cravate, Foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Primele tipuri de cravate, Foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

In jurul anului 1650, cravata facea furori la curtea regelui, nobilii intrecandu-se in alegerea dantelelor si a matasurilor (atasate materialelor/benzilor de bumbac sau de lana) pe care le purtau pe post de cravata, moda raspandindu-se rapid, in intreaga Europa. Tot regele Soare este cel care a creat si functia de “Cravatier”, subordonat “Marelui Maestru” responsabil cu garderoba. Cravatierul trebuia sa aleaga cea mai potrivita (asortata) cravata, precum si butonii de la manseta si diamantele care urmau sa desavarseasca tinuta regala.

 

Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, isi face aparitia o cravata cu un nod simplu si cu una dintre laturi prinsa intr-un fel de butoniera. Purtata de bogati, cu pretentii de rafinament sau de dandy, cravata a rezistat timpului, luand forme si culori diferite, in functie de moda si loc. In secolul al XVIII-lea, francezii preferau o cravata bufanta, in timp ce, pentru englezi, semnul elegantei era cravata alba, cu nod complicat.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand industria textila a cunoscut o dezvoltare fara precedent, a aparut o cravata mai “functionala”, lunga, mai stramta, asemanatoare cu cea purtata in zilele noastre. In 1924, cravatierul new-yorkez Jesse Langdorf are ideea de a taia materialul pentru cravata in diagonala si de a-l asambla din trei bucati (asa cum se confectioneaza cravatele si astazi).

blank

In prezent, cravata este, indiscutabil, semnul elegantei. Poate fi purtata in ocazii speciale, dar si la tinuta zilnica, in functie de specificul anumitor profesii, care presupun o anumita tinuta obligatorie. Multi considera, insa, ca a purta zilnic cravata este semnul unui conformism excesiv. Americanii au mers pana acolo incat sa permita, oficial, anumitor angajati, sa nu poarte cravata vinerea, inainte de week-end (Friday wear). In Germania, cravata purtata la serviciu este, adeseori, dupa anumite detalii, si indiciul unei apartenente politice (cu exceptia cazurilor cand cravata face parte din uniforma – politisti, militari etc.).

Citește și:  Rolul dializei in tratamentul insuficientei renale

Cum se asorteaza cravata la camasa si costum?

Cravata asortata unei tinute elegante, Foto: asuitablewardrobe.blogspot.com
Cravata asortata unei tinute elegante, Foto: asuitablewardrobe.blogspot.com
  • Atunci cand costumul si camasa sunt uni, se poate opta pentru tonuri ale aceleiasi culori (cravata intr-o nuanta mai inchisa), de exemplu, camasa lilas si cravata violet, camasa roz si cravata albastru inchis, sau se apeleaza la contrast – camasa bleu si cravata grena;
  • La o camasa alba, se poate purta orice cravata (dar asortata la culoarea costumului);
  • O camasa uni se poate combina lejer cu o cravata cu diverse imprimeuri, cu conditia sa se asorteze culorile;
  • Cand camasa este in dungi discrete, cravata poate sa fie uni sau cu dungi mai late si mai pronuntate cromatic decat cele de pe camasa, dar in culoare asortata;
  • La camasa in carouri, obligatoriu se va alege cravata uni, intr-una dintre culorile care se regasesc in carouri;
  • Combinatia intre camasa cu imprimeuri si cravata cu imprimeuri nu este exclusa, dar este riscanta (poate fi chiar catastrofala), pentru cine nu stapaneste arta combinarii formelor si culorilor;
  • Se va evita combinarea a mai mult de trei culori;

Cum trebuie sa fie nodul de la cravata?

Tipuri de noduri la cravata
Tipuri de noduri la cravata

In functie de moda, s-au purtat cravate late sau subtiri, cu nodul mai pronuntat sau mai mic. Important este ca felul in care arata cravata sa corespunda intregii vestimentatii si personalitatii celui care o poarta. Un nod prea mare este, de regula, inestetic, devenind centrul atentiei, privitorul ignorand celelalte detalii. Un nod prea mic sau o cravata sifonata tradeaza o personalitate nesigura si nelinistita.

Exista peste 70 de posibile noduri de cravata, dar, in mod obisnuit se poarta:

  • Nodul Windsor (simplu), pentru o tinuta business;
  • Nodul dublu, la camasile cu gulerul deschis;

In ambele cazuri, partea mai lata, de deasupra, a cravatei, trebuie sa ajunga la jumatatea cataramei de la curea, iar sub nod, cravata va fi usor incretita, cu doua falduri pe verticala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.