Nu mai stie nimeni cine a folosit pentru prima data deodorantul, dar istoria acestuia este foarte veche, de-a lungul vremurilor oamenii cautand sa limiteze impactul provocat de propriile fluide corporale. Pe masura ce vei citi istoria produselor de ingrijire corporala, te vei considera norocos ca traiesti intr-o epoca in care mirosurile pot fi controlate printr-o multime de mijloace. Transpiratia, in sine, nu ar fi o problema, aceasta lasand doar senzatia unei umezeli accentuate, pentru ca nu se poate evapora, cu repeziciune, din zone precum axila. Bacteriile, cele care prospera in conditii de umezeala si de lipsa de lumina, sunt cele care se descompun, in transpiratie, producand mirosul neplacut.

deodorant

Inaintea inventarii deodorantelor, asa cum le stim astazi, oamenii s-au chinuit secole intregi, in incercarea de a masca, cu mai mult sau mai putin succes, mirosurile lor corporale. Printre cele mai vechi tehnici folosite se numara cele ale egiptenilor, in Antichitate, care combinau scortisoara cu zeama de lamaie, tamaia cu roscova, sau potasiul, aluminiul si sulful, din care rezulta alaunul.

Substantele rezultate erau vestite pentru combaterea mirosurilor rancede. In unele parti ale Asiei, aplicarea de sare, direct pe piele, devenise o practica des intalnita, pentru combaterea mirosurilor neplacute, sarea fiind cunoscuta pentru proprietatile sale antibactericide, functionand, in buna masura, ca si un deodorant modern. Persoanele care aplicau aceasta metoda puteau transpira in continuare, dar evitau mirosurile neplacute, pentru ca bacteriile nu se mai puteau dezvolta.

In perioada timpurie a Evului Mediu, lucrurile au capatat o turnura neasteptata, in sensul ca interventia bisericii catolice a facut ca oamenii sa evite apa si sapunul, pentru ca a fi gol, chiar si in baie, era considerat un pacat. Cei care faceau parte din aristocratie isi puteau permite parfumuri scumpe, pe care si le aplicau pe haine fara a se mai spala, iar cei care nu dispuneau de resurse materiale, ignorau mirosul.

deodorant natural

Chiar si pentru generatiile mai apropiate de noi, de acum unul – doua secole, de exemplu, spalatul era un gest rar, facut mai ales in scopuri terapeutice, si nu de curatare, fapt justificat de lipsa conditiilor (a bailor publice sau private), pentru cea mai mare parte a populatiei, si de gradul de educatie limitat. Mai mult, peste ocean, in secolul al XIX-lea, spalatul nu era vazut nici macar ca o eventuala terapie, ci ca un adevarat pericol pentru sanatate, astfel ca, in anul 1835, in Philadelphia s-a incercat sa se interzica spalatul pe toata perioada iernii, iar in 1845, in Boston, nimeni nu se mai putea spala decat cu avizul prealabil al unui medic.

Pe masura ce avansam catre secolul al XX-lea, oamenii au realizat ca raderea sau epilarea parului axilar reduce din mirosurile neplacute emanate. Motivul, pentru care aceasta tehnica functiona, consta in faptul ca bacteriile se dezvoltau foarte bine pe suprafata creata de parul axilar. Oamenii au invatat ca, odata cu indepartarea parului, a spalatului des si aplicarea unui deodorant, pot scapa de neplacuta problema.

Citește și:  Viziunea oamenilor de stiinta asupra diferentelor dintre sexe
Deodorant natural, Foto: curious-soapmaker.com

Antiperspirantele comerciale si-au facut aparitia pe piata in anul 1888 si, din acel moment, lumea produselor de ingrijire corporala s-a schimbat definitiv. Primul astfel de produs purta numele de “Mum” si continea clorura de zinc. Produsul se comercializa sub forma unei paste ce trebuie aplicata la nivelul axilei, era lipicios, cleios si murdarea orice atingea, dar reusea sa distruga bacteriile, motiv pentru care era considerat eficient.

Acest antiperspirant a fost urmat, in scurta de vreme, de aparitia lui  “Everdry”, primul deodorant care si-a dovedit si eficienta. “Everdry” continea o solutie de clorura de aluminiu care se aplica, prin intermediul unei bucati de bumbac, la nivelul axilei. Se usca foarte greu, pata hainele si mai producea si arsuri la nivelul pielii, dar si al hainelor. Lumea era nemultumita, dar, cel putin, nu mirosea.

In anii ’50, ai secolului trecut, apare primul antiperspirant sub forma de roll-on, avand ca sursa de inspiratie pixul cu bila. Continea zirconat de aluminiu si clorofluorocarbon si purta numele de “Ban”. Deodorantul a devenit atat de popular, incat aproximativ 80% dintre vanzari erau reprezentate doar de acest tip. Zece ani mai tarziu este creat primul deodorant cu aerosoli, “Right Guard”, pentru barbati, comercializat de Gillette Company, lansand aceasta industrie, care astazi a ajuns sa valoreze mii de miliarde.

tipuri de deodorant

In anul 1977, zirconatul de aluminiu este interzis (si odata cu el, si  clorofluorocarbonul), intr-un numar foarte mare de tari, din cauza pericolelor provocate de inhalarea acestor substante, care puteau sa genereze afectiuni precum Alzheimer. Antiperspirantele pe baza de aerosoli au ajuns, astfel, sa fie de negasit, chiar daca proprietarii companiilor producatoare gasisera solutia inlocuirii substantelor interzise.

Spre sfarsitul anilor ’70, odata cu aparitia deodorantelor de tip stick, popularitatea pudrelor, a cremelor si a antiperspirantelor pe baza de aerosoli a scazut considerabil, in favoarea celor dintai. Majoritatea acestor antiperspirante contin clorhidrat de aluminiu, clorura de aluminiu, sulfat de aluminiu sau zirconat de aluminiu. Una dintre aceste substante este combinata cu o substanta cleioasa, cerata, pentru a crea stickul, care va inhiba cresterea si multiplicarea bacteriilor, dar si producerea de transpiratie, de catre glandele sudoripare.

In prezent, exista tendinta (recomandata de catre medici) ca deodorantele sa fie inlocuite cu produse naturiste, de exemplu, uleiurile volatile de menta, lavanda, busuioc, scortisoara, conifere etc., dizolvate in apa (cateva picaturi, la un litru de apa), amestecul folosindu-se ca un spray obisnuit. In paralel, este important ca mirosul placut al corpului, pe langa igiena cotidiana, sa fie intretinut printr-o alimentatie sanatoasa, cat si prin consumul zilnic de ceaiuri care, fie impiedica transpiratia abundenta (salvia), fie o stimuleaza, pentru eliminarea rapida a toxinelor urat mirositoare (papadie, pelin, anghinare).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.