Oricat ar parea de ciudat, la inceputul mileniului al III-lea, peste 40% din populatia globului (in mare parte concentrata in Africa si in Asia de Sud) nu avea acces la toaletele moderne cu apa, folosind amenajari rudimentare, in aer liber, de regula insalubre si inadecvate. O astfel de situatie este calificata ca fiind expresia unei “crize sanitare globale”, care are consecinte asupra sanatatii publice si este, in acelasi timp, semnul saraciei si al statutului precar al individului. In lumea civilizata, toaletele cu apa fac parte din instalatia sanitara a unei case, fiind incorporate in sala de baie sau, mai rar, intr-o incapere separata.

Cuvantul “toaleta” s-a folosit inca din secolul al XVII-lea, ca eufemism (un termen menit sa inlocuiasca un altul mai dur sau mai urat – in cazul acesta, “closet”, “latrina”, “hazna”, “WC” – “Water Closet”), pornindu-se de la asocierea dintre obiectele care serveau la aranjarea tinutei (obiecte de toaleta) si incaperea in care erau folosite, asa cum eufemism pentru aceeasi realitate este si expresia “locul in care si regele merge pe jos/singur”.

Istoria toaletelor, chiar si a celor cu apa (in pofida faptului ca acestea par a fi o inventie moderna), este foarte veche, primele urme ale unor astfel de instalatii datand din mileniul I i.Hr., fiind gasite in sit-urile de pe valea fluviului Indus (in zona unde astazi se afla Pakistanul). Se pare ca, aici, fiecare casa avea toalete care functionau cu apa, conectate la canale placate cu piatra sparta. Toalete asemanatoare existau si in vechea Mesopotamie, in Egipt, in China, pe Insula Creta, in timpul civilizatiei minoice (in jurul anului 1000 i.Hr.), unde fusesera concepute niste canale din argila arsa, prin care trecea, cu presiune, apa adusa din fantani, iar alte canale transportau apele uzate.

Fara indoiala, in ruinele Romei antice s-au descoperit amenajarile sanitare cele mai cunoscute ale vechilor civilizatii. Existau toalete publice, pe sub care curgea un canal de ape reziduale, precum “Cloaca Maxima”, care deservea Forum Romanum (centrul politic, istoric si religios) si care era deversat in fluviul Tibru. In casele patricienilor, se foloseau “oalele de noapte” (in genul folosite astazi pentru copii), care erau golite de sclavi. In secolul al II-lea, imparatul Marcus Aurelius era vestit, printre altele, prin faptul ca folosea oale din pietre pretioase, mai ales din onyx.

Canalul de ape reziduale Cloaca Maxima din Roma, Foto: thehistoryblog.com
Canalul de ape reziduale Cloaca Maxima din Roma, Foto: thehistoryblog.com

In Europa Evului Mediu, evacuarea toaletelor sau a oalelor de noapte se facea, de regula, direct in strada, ceea ce a condus la o poluare olfactiva si vizuala de nesuportat. Prin anii 1600, de exemplu, se spune ca mizeriile se acumulasera atat de mult, pe strazile Berlinului, incat a fost nevoie de o lege prin care cei care veneau din alte localitati (mai ales de la tara) erau obligati sa ia cu ei o parte din aceste dejectii. Nici in minunatul Paris lucrurile nu stateau mai bine, de vreme ce chiar si educatii aristocrati isi faceau nevoile langa portile Palatului Versailles, pe balcoane sau in gradini, fara sa se ascunda.

Citește și:  Știați că primul antibiotic a fost descoperit accidental? 6 medicamente care au schimbat lumea

Prima toaleta cu jet de apa a fost construita in 1592, de John Harington (poet englez si ruda cu regina Elisabeta I), in casa sa din Kelston, si consta intr-un bazin cu apa instalat pe acoperis, racordat la toaleta printr-un tub. Dupa ce regina i-a facut o vizita, aceasta a hotarat sa instaleze ceva similar in Palatul sau din Richmond, dupa care inventia englezului a fost uitata.

toalete moderne

Cel care a brevetat prima toaleta cu apa este ceasornicarul Alexander Cummings, din Londra, in 1775. Inovatia sa majora consta in adaugarea unui tub curbat, in forma de U, actionand ca un sifon si impiedicand mirosurile sa se raspandeasca in interior. Apa era complet inlocuita dupa fiecare folosire. Astfel de toalete erau mult mai complicate decat cele utilizate astazi, cu numeroase vane de intrare/iesire a apei. Modelul a fost imbunatatit, cativa ani mai tarziu, de Joseph Bramah, care a inventat un mecanism cu valva si sifon, inca valabil.

La mijlocul secolului al XIX-lea, nivelul de poluare a apelor din preajma marilor orase crescuse in mod periculos. Tamisa, in care erau deversate toate apele uzate, in 1858, facuse ca locuitorii Londrei sa fie intr-un pericol iminent, legat de transmiterea multor boli, dintre care holera era cea mai periculoasa. O asemenea realitate a determinat autoritatile sa ia masuri urgente legate de salubrizarea oraselor, intr-o actiune cunoscuta, la vremea respectiva, sub denumirea “Marea duhoare”. Pana in 1885, majoritatea toaletelor cu apa erau fabricate din lemn si metal, Thomas Twyford fiind cel care pune la punct un vas de toaleta din portelan.

Treptat, sala de baie a devenit tot mai functionala, design-ul interior, ca si al obiectelor din dotare, fiind conceput ergonomic, modern, placut.

Toalete cu apa japoneze in Guiness Book

Toaleta din Japonia, Foto: samsanthroblog.blogspot.com
Toaleta din Japonia, Foto: samsanthroblog.blogspot.com

Toaletele japoneze, cele mai sofisticate, cu sapte functionalitati, sunt considerate, la ora actuala, cele mai performante din lume, ocupand un loc de cinste in recordurile Guiness Book si in preferintele cumparatorilor cu pretentii. Ceea ce le face inconfundabile sunt caracteristicile de felul: posibilitatea de a incalzi capacul toaletei, ajustarea jetului de apa, doua jeturi (minidusuri) de apa automate, pentru spalare, dupa folosire, cu temperatura reglabila (inlocuind hartia igienica), aparat de uscare, optiuni de masaj, ventilare odorizanta, suprafete anti-bacteriene, panou de control, pentru diversele functionalitati etc. Toaletele high-tech japoneze par a fi cel mai inalt standard, in acest domeniu.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.