Cu aproximativ 3 000 de ani in urma, locuitorii din nordul inghetat, dar si cei din insulele din Pacific, pentru a face posibila deplasarea pe ape, pe distante mai mari, au inceput sa isi construiasca ambarcatiuni lungi, subtiri, sub forma unor trunchiuri de copac scobite, din rachita, stuf sau oase, invelite in piei de animale – caiace (cu pagaia/lopata dubla) si canoea (cu pagaia simpla). Pentru ca erau inguste si se rasturnau usor, li s-au adaugat, in paralel, trunchiuri de copac, legate strans. Cu astfel de barci a fost descoperita, acum o mie de ani, Noua Zeelanda.

canoe pe apa

Canoea a reprezentat, cu secole in urma, si principalul mijloc de transport, in perioada comertului cu lana, care se desfasura, cu precadere, in Canada, o tara cu un relief in care raurile si lacurile abunda – o adevarata autostrada maritima care permitea o deplasare practica si rapida. Canoea a fost perfectionata de catre civilizatia amerindiana reprezentata de algonquini (populatia autohtona din zona Quebec-ului).

Era fabricata din lemn de mesteacan, cantarea mai putin de 100 de kilograme si de doua ori mai mult cand era uda, putand transporta o greutate dubla sau tripla fata de propria greutate. Extrem de usor de manevrat, canoea naviga cu repeziciune pe apele involburate, singurul dezavantaj al acestei ambarcatiuni fiind reprezentat de o anumita fragilitate la lovirea de stanci, acest lucru neimpiedicand, insa, cresterea popularitatii acestei barci si folosirea ca mijloc principal de transport pentru strabaterea distantelor mari.

Canoea de Montreal

canoe montreal

Traditional, exista cateva tipuri de astfel de ambarcatiuni – canoea de Montreal, cunoscuta si sub numele de “canot du maitre”, care are o lungime de 12 metri si poate suporta un echipaj alcatuit din 10 – 12 vaslasi.

Canoea mica

Canoea mica are o lungime de sapte metri, este destul de usoara, cat sa fie transportata doar de doi oameni, iar echipajul se compune din 6 – 8 vaslasi. Versiunea mare, cea de 12 metri, era folosita, in special, pe ruta raul Sfantul Laurentiu – Lakehead, in timp ce versiunea mica era utilizata in zona de nord, facand legatura intre Vancouver si raul Columbia (in noul Oregon de astazi).

Canoea express

canoea express

Un alt treilea tip de canoe – canoea express – avea o lungime de maximum cinci metri si era destinata personalitatilor, reporterilor si postei. In cadrul acestui serviciu (de posta), ambarcatiunile erau conduse de catre vaslasi profesionisti, cunoscuti si sub numele de “voyageurs”, de origine canadiano-franceza. Acestia duceau o viata foarta aspra, fiind nevoiti sa vasleasca in conditii grele, chiar si paisprezece ore pe zi. Fiecare membru al echipajului avea un rol diferit, in functie de pozitia sa in ambarcatiune – varful (vaslasul supraveghetor) statea in fata barcii si indeplinea misiunea de ghid.

Timonierul era pozitionat in spatele canoei si era responsabil de manuirea carmei, in functie de indicatiile varfului. Mijlocasii erau cei care vasleau. Datorita priceperii si indemanarii lor, atat varful, cat si timonierul erau platiti dublu fata de vaslasi. La fiecare patru sau sase ambarcatiuni, exista cate un supraveghetor cu autoritate totala. Viteza obisnuita era de 40 de batai pe minut, propulsand ambarcatiunea cu 8 kilometri pe ora. In aceasta maniera, 200 de kilometri puteau fi parcursi, la vremea respectiva, intr-o singura zi, iar viteza unei canoe express era dubla. Asemenea ritm de deplasare era posibil pe raurile din sud, in nord apa fiind mult mai involburata si mai periculoasa.

Citește și:  Sonarul – acustica subacvatica
Canoe din lemn, Foto: canoeguybc.wordpress.com

Odata ajunsa la tarm, ambarcatiunea si incarcatura trebuiau carate pe uscat. Dupa ce era lasata sa se usuce, varful si timonierul o transportau canoea pe umeri, urmati de echipaj. Vaslasii duceau marfa, cu ajutorul unor saci legati cu benzi din piele, fiecare vaslas in parte transportand o incarcatura de aproximativ patruzeci de kilograme. Daca popasul se facea pe un teren limitat, ingust, ambarcatiunea nu mai trebuia ridicata, ci doar usurata prin eliminarea incarcaturii. Pentru a goli barca, aceasta trebuia sa fie legata, obligatoriu, cu ajutorul unui cablu sau al unei franghii.

In momentul de fata, se construiesc canoe cu forme, dimensiuni, materiale si scopuri diverse. Acum cateva sute de ani, aceste minunate ambarcatiuni erau cioplite din copacii masivi, de pe coasta Pacificului, cu scopul de a le folosi pentru comert si vanatoare. Pe parcurs, canoele au devenit mai usoare si mai mici, pentru a putea fi utilizate la traversarea raurilor si a micilor cai navigabile.

In peisajul dur si inghetat din zona arctica, generozitatea oceanului le-a oferit inuitilor (eschimosilor) posibilitatea de a-si construi ambarcatiuni din piei de animale si lemne care pluteau in deriva. Pe tot teritoriul Canadei de astazi, mesteacanul este copacul din care locuitorii si-au confectionat canoe in stil traditional. Intr-un teritoriu stabatut de ape, canoea din lemn de mesteacan a fost ambarcatiunea ideala, pentru a transporta incarcaturi uriase (si care era, la randul sau, usor de manevrat).

Imaginea canoei a devenit, peste timp, simbol de unitate culturala, istorica, sportiva, reunind oameni cu experiente comune, curajosi, fascinati de tainele naturii si dornici sa le cunoasca. Aceasta valoare simbolica poate explica, astazi, expansiunea uriasa pe care Federatia Internationala a Canoei a avut-o in ultimii 85 de ani, reusind sa reuneasca peste 150 de tari. Primul club de canoe a fost creat in 1860, la Halifax (capitala provinciei canadiene Noua Scotie). Incepand cu 1936, cursa de canoe este proba la Jocurile Olimpice, pe distanta de 1000/500/200 metri. Din 1992, este proba olimpica si coborarea cu canoea pe ape repezi. La editia 2012 a Jocurilor Olimpice, sunt prezenti 330 de sportivi, la caiac-canoe, sprint, slalom si stafeta.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.