Caravanserai este un cuvânt care, în limba română, a pătruns ca împrumut din franceză (fr. “carvanserail”). Originea acestui termen se află însă în limba persană – “kârvânsarâ” – cuvânt format, la rândul lui , din “kârvân”, care înseamnă “caravane” şi “sarây” – “casă mare/palat/curte”.
Caravanserai denumea, aşadar, în timpurile vechi, hanurile din zona Orientului Apropiat şi a Orientului Mijlociu, unde caravanele cu mărfuri, care veneau dinspre Asia de Est, Asia centrala, Africa de Nord, spre Europa, puteau poposi.
Un caravanserai era o construcţie fortificată, impresionantă, astfel încât să poată adăposti sute de comercianţi, animalele lor de povară, mărfurile, cu spaţii la parter, unde să poată să-şi arate şi acolo produsele pe care le comercializau, şi camere pentru odihnă, pentru negustori, la etaj. Caravanserai-urile erau construite la distanţe care să poată fi străbătute într-o zi.
Una dintre cele mai cunoscute şi mai vechi rute comerciale era Drumul Mătăsii, între Asia şi Europa, legând China de Asia de Vest, de Siria, Turcia, dar şi de alte destinaţii din Asia Mică şi Bazinul Mării Mediterane.
Denumirea rutei face trimitere la cea mai preţioasă marfă de la vremea respectivă – mătasea – dar începuturile negoţului pe aceste căi comerciale ţin de mileniul al II-lea i.Hr., deşi în cronicile chinezeşti astfel de legături sunt pomenite abia în secolul al II-lea i.Hr. Perioada de apogeu a civilizaţiei chineze, implicit a comerţului, a fost în timpul Dinastiei Tang (618 – 907 d.Hr.).
Drumul Regal al Achaemenidului si caravanserai-urile
Drumul Regal al Achaemenidului (primul dintre Imperiile persane), un drum de 2500 de kilometri, era vestit, în secolele al V-lea – al IV-lea i.Hr., pentru caravanserai-urile despre care Herodot consemna că “erau excelente”, asigurând un traseu lipsit de pericole.
Mai târziu, grecii, apoi romanii au devenit mari amatori de mătase, iar comerţul dintre Asia şi Europa a înflorit. Nenumărate alte produse erau transportate de comercianţi: pietre preţioase, mirodenii, ambră, fildeş, stofe de lână şi in, metale preţioase, ceai etc. Caravanserai-urile erau esenţiale pentru încurajarea comerţului, pentru securitatea oamenilor, a mărfurilor şi a animalelor.
Caravanserai-uri existau şi în subcontinentul indian, în special în vremea Imperiului Mogul, o importantă putere imperială între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea. În timpul Dinastiei Yuan (secolul al XIII-lea), Drumul Mătăsii s-a extins şi prin felul în care era asigurată ordinea şi siguranţa caravanelor.
Otomanii au creat şi ei un “traseu imperial” – Istambul, Belgrad, Sofia, Damasc, Cairo – cele mai cunoscute caravanserai-uri aflându-se între Edirne (Adrianopol) şi Istambul. Acolo erau găzduiţi pelerini, comercianţi, funcţionari publici, cazarea fiind gratuită când era vorba de vreo misiune “evlavioasă” susţinută de donaţii substanţiale.
În secolul al XIX-lea, în nordul Africii, în vremea în care Algeria se afla sub autoritatea turcă, dezvoltarea comercială a regiunii a fost încurajată prin construirea de “fondouks” (locuri de depozitare a mărfurilor), în timp ce caravanserai-urile erau destinte exclusiv călătorilor/comercianţilor.
O “moştenirea culturală” a umanităţii
În epoca noastră, tehnologia a făcut posibilă, cu ajutorul sateliţilor, identificarea unor vestigii ale unor carvanserai-uri uriaşe in deşert, pe teritoriul actual al Afganistanului (Asia Centrală) şi în alte locuri prin care trecea Drumul Mătăsii.
UNESCO a alocat fonduri pentru o serie de şantiere arheologice în locurile în care au fost găsite urme ale vechilor caravanserai-uri, considerate ca făcând parte din “moştenirea culturală” a umanităţii. Intenţia este ca puţinele vestigii care au rămas nedemolate să fie restaurate şi integrate în turismul cultural.
În limba română, locurile de popas – construcţii cu multe camere, cu mari curţi interioare şi ziduri înalte, în care erau găzduiţi călătorii, comercianţii, cu mărfurile lor, se numesc “hanuri” (termen împrumutat, cu formă identică, din limba turcă).
Cuvântul “caravanserai” este folosit, mai degrabă, pentru sonoritatea lui orientală, pitorească, dată fiind existenţa noastră geografică aici, în nordul Balcanilor, şi istoria noastră zbuciumată, legată timp de secole de Imperiul Otoman.
Această sonoritate balcanică a cuvântului “caravanserai” a fost exploatată poetic, de exemplu, de scriitorul Şerban Foarţă, autor al versurilor pentru “Mica Tiganiadă”, o cunoscută piesă a formaţiei Phoenix: “Ţigănie rai/ Rai care erai/ Caravanserai/ Acadea. / Raiul meu beteag,/ De pe alt meleag,/ Cât îmi eşti de drag/ Nu ştiu cum”.
“Caravanserai” se numeşte şi un album din 1972, care a primit “Discul de platină”, al celebrului chitarist Carlos Santana, album cu ritmuri muzicale complexe, în care se împletesc rock-ul şi jazz-ul.