Toata lumea stie ca locuim in galaxia Calea Lactee, insa cati oameni stiu care este locul soarelui in galaxie? O alta intrebare importanta este: Cum si-au dat seama astronomii unde este situat soarele, daca noi ne aflam in interiorul galaxiei? Calea Lactee este o galaxie spirala, care are patru brate spiralate: Perseu, Cygnus, Scutum-Crux si Sagittarius. Unii astronomi cred ca de fapt exista doar doua brate spiralate, Perseu si Sagittarius. Soarele este situat in marginea interioara a bratului Orion, care este considerat a fi o ramura a bratului Sagittarius. Soarele este situat la aproximativ 26 000 de ani lumina distanta de centrul galaxiei.

Inainte de aparitia telescoapelor, Calea Lactee putea fi vazuta doar ca o zona luminoasa pe cer, insa atunci cand Galileo si-a indreptat pentru prima oara telescopul catre acea regiune, in anul 1610, acesta si-a dat seama ca regiunea era compusa din stele slab iluminate. Astronomul Immanuel Kant a ghicit in mod corect ca acesta ar putea fi un nor de stele tinute impreuna de gravitatie, la fel ca sistemul nostru solar. Faimosul astronom William Herschel a incercat sa cartografieze stelele din Calea Lactee pentru a-si da seama care era forma si dimensiunea galaxiei, si pentru a determina pozitia soarelui in aceasta. Din prima harta a lui Herschel, se parea ca soarele se afla in centrul Caii Lactee. Abia mai tarziu, astronomii si-au dat seama ca gazul si praful ascundeau unele regiuni distante ale galaxiei si ca noi ne aflam de fapt in regiunea exterioara a Caii Lactee.

La inceputul secolului 20, astronomul Harley Shapley a determinat cu precizie unde se afla soarele in galaxia noastra, prin observarea faptului ca roiurile globulare erau situate in mod uniform deasupra si dedesubtul Caii Lactee, dar ca acestea erau concentrate pe cer spre constelatia Sagittarius. Shapley si-a dat seama ca multe roiuri globulare trebuie sa fie blocate de centrul galactic. Acesta a creat una din cele mai exacte harti ale Caii Lactee. Abia in secolul 20, odata cu dezvoltarea telescoapelor mai mari si mai puternice, astronomii au putut vedea forma altor galaxii spirala, care erau situate la distante de milioane de ani lumina. In anul 1936, Edwin Hubble a folosit variabilele Cefeide ca repere pentru a masura distanta pana la multe galaxii, si pentru a demonstra in mod definitiv ca universul era plin de galaxii, fiecare galaxie avand la fel de multe stele ca si galaxia noastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.