În calendarul ortodox, ziua de 24 iunie este cea în care se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sfântul Ion de vară), singura celebrare de acest fel, pentru că, în Biserica Ortodoxă, se marchează, de obicei, data trecerii la cele veșnice a unui sfânt, nu data nașterii.
Denumirile populare ale acestei sărbători – „Drăgaica„, „Sânzienele” – au legătură cu vechi ritualuri precreștine, legate de anumite ceremonii agrare, din preajma solstițiului de vară. Cuvântul Drăgaica este un împrumut din bulgară (bg. Dragaika) și denumește: 1. Sărbătoarea populară închinată coacerii holdelor; 2. Dans popular jucat mai ales la Drăgaică; melodie după care se execută acest dans; Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. 3. Fiecare dintre fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută drăgaica; 4. Zâne rele despre care se crede că i-ar sluți pe oameni; iele; 5. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum) – DEX.
Rostul vechi al Drăgaicei, conservat până astăzi în Muntenia, Oltenia și Moldova, era acela de a asigura protecția culturilor și belșugul de peste an, printr-un dans ritualic, executat de 5-10 tinere din sat, îmbrăcate în alb, cu fața acoperită de un văl pe care erau prinse flori de sânziene. Conturarea unei cruci prin mișcările Drăgaicelor poartă încărcătura simbolică, spirituală, a acestui moment.
Cuvântul Sânziene denumește: 1. planta cu flori galbene-aurii (drăgaica); 2. Zâne din mitologia românească, din categoria Ielelor – poate foste preotese ale unei zeități dacice, cu statut oarecum incert (diferite, totuși, de Rusalii, zânele rele), deoarece au puteri magice, o mare forță de seducție, trăiesc singuratice prin păduri sau pe stânci, dar nu fac rău decât dacă sunt surprinse de ochii muritorilor, când ies, în noaptea de Sânziene, și dansează, goale sau acoperite de văluri transparente, prin poieni, pe maluri de râuri, la răscruci etc. Despre bărbații care le-ar zări din întâmplare se spune că rămân “pociți” fizic pentru toată viața.
În Oltenia, există legende în care Ielele (Sânzienele) sunt considerate fiicele lui Alexandru Macedon, în număr de trei, cu numele Zalina, Catarina și Marina.
Strict etimologic, cuvântul Sânziene, în opinia lui Mircea Eliade, vine de la Sancta Diana de la Sarmizegetusa (devenita Sânziana), de aici derivând și cuvântul zănatic (inițial dianatic – posedat de puterea zeiței Diana).
Originea cuvântului Iele este incertă, cei mai mulți folcloriști și lingviști considerându-l forma populară a pronumelui personal, de persoana a treia, plural, feminin – ele/iele.
În folclorul românesc, de Noaptea de Sânziene se leagă și alte practici magice, cum ar fi aceea ca fetele să își pună sub pernă flori de sânziene, pentru a-și visa ursitul, sau să arunce, în grădini, coronițe făcute din astfel de flori, iar dacă dimineața le găsesc încărcate de rouă, este semn de măritiș în acel an.
În literatura română, există cel puțin două cărți (romane) de referință cu punct de plecare în tradițiile referitoare la această sărbătoare: Mihail Sadoveanu – “Nopțile de Sânziene” și Mircea Eliade – “Noaptea de Sânziene”.
Cuvintele Drăgaică și Sânzienele nu numai că își au rădăcinile adânc în mitologia și cultura românească, dar continuă să fie relevante și în contextul actual. Înțelegerea acestor termeni ne ajută să apreciem mai bine patrimoniul cultural și tradițiile:
- Festivaluri și Sărbători: Multe comunități locale continuă să celebreze Drăgaică și Sânzienele, reînviind tradiții și obiceiuri străvechi.
- Literatură și Artă: Aceste cuvinte inspiră artiștii și scriitorii, păstrând vie magia și misterul asociat cu vechile credințe românești.
- Educație și Transmiterea Tradițiilor: Prin învățarea și predarea semnificațiilor acestor termeni, noua generație poate menține legătura cu rădăcinile și identitatea culturală.
Pentru a-ți îmbunătăți cunoștințele despre corectitudinea limbii române și pentru a evita greșelile comune, îți recomandăm să consulți articolul nostru despre cum să scrii corect.
