Din întâmplare, căutând pe internet nişte recenzii, am dat peste un articol referitor la o carte (teză de doctorat) despre ipostazele lui Don Juan în literatura universală. Nimic ieşit din comun până aici, s-a scris enorm pe această temă foarte interesantă şi chiar eram curioasă să văd ce noutăţi propune volumul respectiv, până când am dat peste nişte fraze de felul acesta: „precipitaţiile mitice donjuaneşti funcţionează ca un instrument de locomoţie care facilitează propensiunea spre nostalgia  eternei reîntoarceri, un panaceu care incumbă reevaluări periodice, atâta vreme cât acest mit nou (…) suscită încă fantezii auctoriale (…) Voltajul interacţiunilor seculare reduc bazinul semantic la o imensă zbatere pe loc, lucru evidenţiat de reiterările şablonarde.” sau “Mitul donjuanesc mi-a apărut de multe ori că o caracatiţă proliferantă, poliedrală, ce nu poate fi încartiruită decât fracţionar. Uneori, m-am lansat poate în excursuri, captivaţi de Măria Să Textul, care îşi autoreclamă, totuşi, interpretarea.” etc. Ce să mai zic despre utilizarea exasperantă a verbelor „incumbă” şi „inculcă”, uneori în contexte inadecvate, de parcă s-ar fi terminat “stocul” de cuvinte al limbii române.

Sigur, preocuparea pentru un stil elevat, în general vorbind, este lăudabilă, dar când cuvintele/frazele “proliferează” într-o manieră care frizează absurdul, acest fapt are efecte contrarii celor aşteptate.

Nu voi insista aici asupra “stilului” care “contorsionează” tema abordată până la a nu mai înţelege nimic, nu voi pomeni nici titlul cărtii, nici numele autoarei, dar mă voi opri asupra sensului supralicitatului verb “a incumba.

A incumba este un neologism, un împrumut din limba franceză – fr. incomber – având ca etimon latinescul incumbere, înţelesul cuvântului fiind: (despre sarcini, obligații) a se impune, a reveni cuiva în mod obligatoriu (DEX). Este un verb intranzitiv, adică nu poate fi construit cu un complement direct, deoarece acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect.

Este greşit să se spună, aşa cum am mai auzit chiar în interviurile unor scriitori: Scrierea unei cărţi incumbă un talent deosebit (în astfel de contexte, a incumba este folosit eronat ca verb tranzitiv, cu sensul a cere, a pretinde), aşa cum greşită este şi formularea din textul citat la începutul articolului: “un panaceu care incumbă reevaluări periodice”.

Se poate spune corect, de exemplu: Părinţilor le incumbă (le revine) datoria de a-i educa pe copiii lor/Mie îmi incumbă (îmi revine/îmi aparţine) această muncă etc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ