Spuneam acum ceva vreme că poveştile Cârţei încă nu se terminaseră. Iată că a venit rândul să descoperim împreună cu preotul paroh Reger Michael, o parte din “secretele” pe care le ascunde Abaţia cisterciană de la Cârţa. Într-un articol anterior pe care îl puteţi reciti aici, vorbeam despre cistercieni, modul lor de viaţă şi despre cum au ajuns ei să ridice prima abaţie de la Cârţa. Acum însă, a venit rândul celei de-a doua construcţii ridicată după invazia mongolă din 1241.

Clarisa Iordache

Construcţia ulterioară a fost adăpostită sub un singur acoperiş, după cum puteţi vedea în imagini. Actuala casă parohială a mai avut în vechime, încă un etaj iar, trapeza pentru oaspeţi, cât şi Casa Fântănii, aveau formă de cruce, exact ca şi biserica.

Clarisa Iordache

În interiorul construcţiei întâlnim sala capitlului (adunarea călugărilor dintr-o anumită regiune) unde pelerinul de azi poate admira în partea dreaptă bolta, refăcută cu cărămidă, iar în partea dreaptă, parlatoriul. Deasupra parlatoriului, în trecut se afla o bibliotecă iar, la etaj, dormitorul unde, după cum ştim deja, călugării nu aveau voie să vorbească.
Clarisa IordacheIn sala capitlului, în anii 80 au fost descoperite cinci schelete, fiecare dintre ele aveau pe deget un ghiul cu semnul abaţiei de la Carţa. Ştim deja că cistercienii aveau obiceiul să îşi îngroape călugării în biserică.

Biserica actuală a suferit lucrări de reamenajare în jurul anului 1509 când, unii pereţi din interiorul ei au fost reconstruiţi, iar astăzi nu mai păstrează arhitectura iniţială. Cristelniţa din biserică, realizată din piatră, datează de la 1752. Astăzi, în duminicile normale, preotul Reger Michael o foloseşte pentru citirea evangheliei. Tot de la domnia sa aflu că amvonul a fost aşezat de către cistercieni pe pietre de moară, pentru ca toţi cei prezenţi la slujbe să ştie cine erau şefii în sat. Cistercienii erau singurii care aveau drept de măcinat şi care deţineau moara aferentă celor nouă sate aflate în jurul Cârţei. Actuala orgă din abaţie a venit la Cârţa în anul 1852, după ce satul scapă de iobăgie, iar după 15 ani a avut nevoie de renovări. Sătenii au platit cu alimente reparaţiile la acea vreme.
Clarisa Iordache
Rotindu-mi privirea în jur, în timp ce Reger Michael povesteşte de parcă toate s-ar fi întâmplat ieri, descopăr şi strana… strana în care atâţia au stat înaintea lui Reger aici…strana care a ascultat rugile lor, tânguirile şi liniştile lor…. strana asta ne spune preotul, are peste 500 de ani vechime. E o strană din care un vechi preot, a taiat la un moment dat un scaun, fiindcă ori de câte ori urca pentru predică şi rugi în balcon, nu mai reuşea să iasă. Iar lada pe care o veţi vedea în dreapta altarului, frumos pictată este lada în care se ţinea în vechime, toată averea abaţiei. Încă mai păstrează inclusiv mânerele prinse de ea pentru a putea fi pusă, la vreme de primejdie, în căruţă.
Clarisa IordacheŞi pentru că am amintit de altar, acesta este realizat în stil baroc, coloanele lui fiind din lemn, pictat. Crucea pe care stă răstignit Mântuitorul în altar este şi ea din lemn, în care nu a fost bătut niciun cui. Şuruburile, deşi vechi de peste 300 de ani, sunt încă funcţionale şi toate sunt realizate din lemn, sculptate cu cuţitul. Crucea este prezentă în altar pentru că reprezintă credinţa care ţine altarul vieţii. Crucea este realizată din lemn de stejar, lemn de esenţă tare. Partea sculptată a ei este din lemn de tei, care la început este moale şi poate fi prelucrat cu destulă uşurinţă, iar mai apoi, în timp se întăreşte. Pentru cei care vizitează Cârţa şi nu ştiu germană, pe veşmântul altarului pe care îl veţi întâlni stă scris: Şi iată că Eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor!

Clarisa Iordache

Ar mai trebui menţionate şi steagurile din abaţie, acele mărturii ale vechilor saşi, locuitori şi stăpânitori ale acestor meleaguri. Ele reprezintă danii către Dumnezeu şi biserică, darurile celor cărora rugăciunile le-au fost ascultate. Admiraţi-le în voie, istoria, trecutul şi credinţa, împletite toate în mătasea multicoloră, frumos brodată!

Clarisa Iordache

Pe băncile pe care se adună credincioşii veţi găsi psaltiri. Toate în limba germană, exceptând o carte verde, scrisă în limba română, pentru cei care nu ştiu germană şi participă totuşi la slujbe. Sunt în total 36 de liturghii scurte, care se ţin aici, jumătate cântate de către preot, jumătate de către comunitate. Aşa cere rânduiala, iar aici, la Cârţa, Reger Michael se îngrijeşte ca aceasta să fie păstrată aşa cum se cuvine.

Clarisa Iordache

Curtea abaţiei ascunde alte şi alte poveşti. Cum ieşi pe usa bisericii, te întâmpină de peste veacuri turnul ridicat la 1509. Bolta lui este din lemn nu din piatră şi, peste vreme a fost tencuită. Scara, în spirală, îţi poartă paşii peste timp, cu fiecare treaptă pe care o urci. Drumul până sus e relativ anevoios pentru cei neobişnuiţi cu înălţimile şi mai ales, cu construcţiile vechi, nerenovate. Dar, fară teamă urcaţi pentru că priveliştea care vi se înfăţişează de deasupra Cârţei este una care merită tot efortul. În turn sunt două clopote, de dimensiuni diferite. Nu le ştiu vechimea în schimb, le ştiu povestea. Pretul ne roagă să trecem cu grijă pe lângă ele fără să le atingem. În sat se păstrează şi acum o regulă ce a străbătut istoria, odată cu abaţia. Aici toţi, de la mic la mare ştiu că atunci când preotul trage clopotul mic, trebuie să vine degrabă cu găleţi şi furci, pentru că arde bisercica. Glasul coloptului mare însă, îi anunţă pe săteni că a murit cineva. Şi cum nici foc nu era la biserică, nici nimeni nu murise, am lăsat clopotele să-şi odihnească în pace şi tăcere fruntea grea, pe umărul istoriei.

Clarisa Iordache
În curte sta tăcută, alături de sufletele celor din cimitirul interior, o masă mare, din piatră. Este defapt un soclu, pe care în vechime era aşezată statuia Maicii Domnului cu Pruncul. Statuii i s-a pierdut însă urma. Şi dacă tot am amintit de cimitir, trebuie să spunem că acolo sunt îngropaţi soldaţi nemţi, mutaţi în 1927-1928, deoarece cimititul iniţial fusese pângărit.

Clarisa Iordache
Legenda Cârţei

Se spune că în spatele altarului actual, sub crucea cea mare de lemn se afla un tunel care ajungea până pe malul Oltului iar pe acolo fugeau călugării cistercieni în vreme de primejdie. În 1241, la invazia mongolă au procedat la fel, doar că mongolii ştiau de existenţa acestui tunel şi le-au luat fugarilor, urma. Aşa l-au prins pe abate şi l-au masacrat. Ceva adevăr cu siguranţă este în această legendă. Însă, conform datelor istorice, actuala biserică nu exista la 1241 şi, prin urmare nici tunelul…

Clarisa Iordache

Reger Michael îşi aţinteşte privirea în trecut. Au fost vremuri încărcate de istorie pentru Cârţa. Acum însă, se luptă de unul singur pentru salvarea ei. Şi, la orice pas, prin curte, dacă sapi, găseşti şi azi urme ale celor de odinioară. Ne mai spune oftând că acum30 de ani, din 1400 de oameni cât număra Cârţa, 600 erau saşi. Astăzi, doar 72 au mai rămas. Şi încet, odată cu ei, poveştile Cârţei se vor stinge. Depinde de acum numai de cei care o vizitează şi îi scormonesc trecutul, istorici şi pasionaţi, să menţină vii, acele vremuri.

Clarisa Iordache

Clarisa Iordache

Clarisa IordacheNB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ