Castelul Kemeny din localitatea Jucu de Sus, judeţul Cluj este un monument istoric naţional, care se află însă într-o stare deplorabilă, deşi în interiorul său funcţionează cursurile şcolii primare din localitate.

Se spune că aşezarea de la Jucu de Sus există încă din vremea romanilor, pe teritoriul său fiind o carieră de exploatare a pietrei. Însă dovezile care să ateste această ipoteză sunt puţine la număr. De asemenea, săpăturile arheologice au scos la iveală anumite obiecte care ar putea demonstra faptul că pe valea Someșului Mic au fost stabilite popoare germanice. Cu toate acestea, localitatea a fost atestată documentar prima dată în secolul al XIV-lea, “Jucu” fiind un cuvânt din slava veche, care se traduce prin „goangă” sau „gândac”.

Jucu, cu toate localităţile componente, a fost domeniul familiei nobiliare Suky (sau Suki), care a înfiinţat prima şcoală sătească din Transilvania. Domeniul era împărţit în trei zone – Jucu Nobil (unde se afla şcoala), Jucu de Sus şi Jucu de Jos. Cel mai de seamă membru al familiei nobiliare a fost Laszlo Suki, considerat binefăcătorul Bisericii Unitariene. De asemenea, tot de la aceşti nobili provine cel mai luxos obiect de artă din Transilvania – un potir făcut pe comandă, care se află în Ungaria, în Catedrala din Esztergom.

Familia Suki a existat până în secolul al XVIII-lea, când ultimii descendenţi ai săi au murit. Domeniul şi lucrurile de preţ au intrat în posesia unei alte familii nobiliare, Kemeny. Unul dintre membrii acestei familii, Janos Kemeny, a fost atât scriitor, cât şi principele Transilvaniei. Familia era una influentă, cu multe posesii în Cluj-Napoca. De altfel, Muzeul de Istorie a Transilvaniei de astăzi a fost amenajat în Casa Petrechevich-Horvath, ridicată pe locul uneia dintre reşedinţele familiei Kemeny.

În secolul al XIX-lea, nobilii au ridicat Castelul Kemeny, a cărui soartă a fost la fel de nefericită ca soarta altor castele din Transilvania. Edificiul a fost ridicat în forma literei L şi are două intrări. Este alcătuit din subsol, parter şi un etaj. Etajul şi parterul sunt conectate printr-o scară din piatră. În nord-vestul clădirii, se află un foişor pentagonal – clădirea este cunoscută şi sub denumirea de „Castelul cu foişor”. Iniţial, castelul era înconjurat de un parc vast, însă astăzi nu mai sunt vizibili decât câţiva arbori foarte bătrâni şi o bucată mare de piatră pe care au fost sculptate motive animaliere – aceasta făcea parte, cel mai probabil, din ornamentele care împodobeau parcul.

Perioada de decădere a Castelului Kemeny a început odată cu naţionalizarea din 1848, când familiei nobiliare i-au fost confiscate toate proprietăţile şi averile, care au fost trecute apoi în proprietatea statului. În perioada 1959 – 1980, în edificiu, a fost mutată școala din sat, iar după 1980 au fost mutate căminul cultural şi biblioteca. Deşi căderea regimului comunist venise ca o rază de speranţă, castelul s-a degradat şi mai rău, neintervenindu-se în niciun fel la restaurarea lui.

În urmă cu câţiva ani, Lazăr Pal, moştenitor al familiei nobiliare Kemeny, a revendicat Castelul Kemeny şi a reuşit să câştige procesul intentat statului român. Clădirea cu 14 camere însă nu a fost salvată de la degradare. Pereţii stau să pice, iar acoperişul este şi el şubred. Deşi şcoala, căminul cultural şi biblioteca s-au mutat din edificiu, proprietarul ar fi preferat ca ele să rămână acolo, pe motiv că ar fi avut cine să aibă grijă de proprietatea sa. Pentru o perioadă, în clădire, a stat o familie defavorizată, care a contribuit la decăderea monumentului.

În cele din urmă, în Castelul Kemeny a fost adusă din nou şcoala cu clasele I – VIII, deşi elevii sunt în pericol în fiecare zi, având în vedere cât de şubredă este construcţia astăzi. Deoarece în interiorul său se desfăşoară cursurile unei şcoli, castelul poate fi vizitat doar din exterior.

castelul-kemeny-din-jucu-de-sus.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ