De orașul Miercurea Ciuc mă leagă amintiri plăcute. Un orășel micuț, curat, un orășel în care trecutul și prezentul caută încă să își dea mâna. Printre clădiri vechi, dar cochete, printre magazine cu aspect comunist dar cu bunătăți tradiționale înăuntru, printre blocuri scunde înconjurate de spații verzi, turistul are ocazia în Miercurea Ciuc să tragă aer curat în piept, să spună o rugăciune și să-și amintească de istoria frământată a țării noastre.
Pe străzi, auzi vorbindu-se în egală măsură limba română și limba maghiară. Fiecare vorbește în funcție de cum îi e firea. Românii sporovăiesc calm, pe tonuri joase și prietenoase între ei, pe când maghiarii parcă încearcă să se facă înadins auziți, vorbind tare și apăsat.
Sunt multe lucruri de văzut în Miercurea Ciuc. Cele mai multe și spectaculoase sunt construcțiile religioase, bisericile, care parcă se întrec în vârstă și religie. Ca dovadă a unui trecut religios marcat de lupte crâncene între ortodocși și catolici, Miercurea Ciuc dispune azi de biserici ortodoxe mari și impunătoare, construite după 1950 sub forma unor adevărate catedrale în miniatură, semn al victoriei credinței strămoșești în această regiune a țării.
Bisericile catolice cele mai interesante sunt cele foarte vechi, cu aspect medieval, de cetăți ale Domnului. Lupta se dă azi la nivel arhitectural. Cele mai frumoase biserici ortodoxe sunt Biserica Sfântul Nicolae (Catedrala Ortodoxă a orașului) și Biserica Sfinților Apostoli Petru, Pavel și Andrei (fostă biserică greco-catolică, în prezent aparținând Bisericii Ortodoxe Române).
Catolicii se mândresc cu trei monumente construite în stil fastuos: Biserica Milennium (foarte modernă, înălțată după anul 2000), Biserica Sfânta Cruce (datând din anul 1751) și Biserica de la Şumuleu (cel mai important lăcaș religios catolic din zonă, datorită Statuii Fecioarei Maria recunoscută ca făcătoare de mari minuni).
Clădirea Primăriei din Miercurea Ciuc se numără și ea printre obiectivele turistice ale orașului, sub forma unei construcții ce impresionează prin bogăția ornamentelor exterioare și stilul arhitectural impunător. A fost înălțată la finalul secolului XIX, apoi înfrumusețată chiar în anii ce au precedat izbucnirea primului război mondial.
Corpul central al clădirii pare străjuit de două laturi simetrice, ceea ce inspiră ideea de ordine desăvârșită și armonie arhitecturală. Stilul este cel eclectic, ca o combinație ingenioasă a mai multor elemente ce aparțin unor stiluri diferite; inițial, clădirea reflecta stilul renascentist, însă în urma completărilor arhitecturale din anii 1913 – 1914, construcția a căpătat mai degrabă neobaroc.
Primăria din Miercurea Ciuc are aspectul unei construcții clasice, chiar romantice, după părerea mea, cu o serie de ornamentații exterioare pline de poezie. Deși construcția a fost realizată doar pe două niveluri, este impunătoare, solemnă, ducând cu gândul la un palat oficial.
Ferestrele sunt dreptunghiulare și foarte înalte, dar cele de la etaj au formă rotundă, deasupra cărora sunt încrustate în piatră diverse motive florale, pline de gingășie. Intrarea în clădirea Primăriei impresionează prin înălțime și prin medalioanele sculptate în piatră.
Pe medalioane sunt înfățișați îngerii îngenunchiați și stema cu flori a municipiului. Balconul corpului central, aflat chiar deasupra intrării duce în sala de consiliu a Primăriei, în timp ce corpurile laterale sunt și ele prevăzute cu alte balcoane, pline de eleganță.
Piața Libertății din Miercurea Ciuc a devenit un obiectiv turistic pe care orice român a ajuns să îl cunoască datorită reclamelor în care Victor Rebenciug se plimbă prin România, prezentând telespectatorilor toate atracțiile turistice reabilitate prin programul Regio. Ce-i drept, este spectaculoasă, prin dimensiunile generoase şi reprezintă cu fală centrul orașului Miercurea Ciuc.
De-a lungul ei, turiștii au acces gratuit la rețeaua de internet wi-fi. Au fost amenajate mici oaze de relaxare și destindere a sufletului, sub forma fântânilor arteziene, spațiilor verzi, pavajelor aparent din marmură, ceea ce duce cu gândul la atmosfera princiară a timpurilor de altădată. Elementele de iluminat sunt moderne, dar foarte discrete, aproape că nu le observi, iar arbuștii ornamentali au fost plantați în cutii mari de lemn, pentru a întregi peisajul rustic al centrului.
Cel mai mult mi-a plăcut însă aleea de-a lungul căreia Piața Libertății se îngustează, mergând în direcția Primăriei din Miercurea Ciuc. Este vorba despre o zonă pietonală străjuită de Parcul Central și Biserica Sfinților Apostoli Petru, Pavel și Andrei pe o parte și de Casa de Cultură Miercurea Ciuc pe partea opusă.
Pe mijlocul aleii au fost amplasate băncuțe de lemn, spațioase, acoperite cu prelate micuțe, cochete pe care stau înscrise cuvintele „Miercurea Ciuc” în toate limbile pământului, până și în limba chineză.
Spațiile verzi se continuă printre băncile de lemn, dar atrag atenția și câteva monumente închinate celor care și-au jertfit viața pentru Patrie – Monumentul Eroilor din timpul prigoanei comuniste și Monumentul Ostașului Român, dedicat celor care au luptat în al doilea război mondial pentru eliberarea Transilvaniei.
Parcul Central se află chiar vizavi de Casa de Cultură din Miercurea Ciuc și a făcut și el de curând parte din obiectivele turistice ale zonei reabilitate cu bani europeni.
Este un parc ce și-a păstrat farmecul dat de sălbăticia plină de armonie a naturii verzi, cu alei romantice, circulare, cu băncuțe discrete ascunse parcă de ochii curioșilor, cu spații de joacă pentru cei mici, dar și mici construcții rustice, din lemn, ce se aseamănă căsuțelor pentru pitici din povestea Albă ca Zăpada.
De fapt nu sunt altceva decât căsuțe de unde se vând, în anumite zile, dulciuri, băuturi răcoritoare și diverse gustări pentru cei ce se plimbă în aer liber, prin centrul orașului Miercurea Ciuc. Anual, în Parcul Central se desfășoară festivalul Luminilor, când oamenii se strâng să aprindă lampioane și să le dea drumul în înaltul cerului, de unde acestea luminează centrul orașului.
Parcul Central din Miercurea Ciuc e foarte mare, deși la o primă vedere nu pare, și reprezintă atracția principală a celor mici, dornici de joacă în aer liber.
Cetatea Miko pare să reprezinte una dintre laturile triunghiului pe care turiștii din Miercurea Ciuc preferă să îl viziteze înainte de toate. Triunghiul are caracter istoric, fiind reprezentat de cetatea Miko, Primăria și Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, înălțată pe o colină de pământ de unde pare să își domine vecinii.
Cetatea Miko e unul dintre spațiile cele mai vechi ale orașului Miercurea Ciuc, dar în ciuda comorilor istorice păstrate la interiorul ei, turiștii cam ezită să îi treacă poarta.
La interior se află o splendidă curte, cu aspect medieval, unde comunitatea secuilor desfășoară diverse activități culturale, dar și evenimente private. Spre exemplu, am nimerit peste o petrecere de nuntă, organizată de unul dintre cei angajați ca personal al cetății.
Cetatea Miko adăpostește un muzeu religios, un muzeu al armelor și un muzeu al comunității de secui, cu accent pe istoria etnografică a acestora. Se plătește o taxă de intrare, acceptabilă, însă una dintre problemele majore din punct de vedere al turismului e reprezentată de refuzul personalului de a comunica în limba română.
Cei mai mulți dintre ghizi vorbesc prin semne sau cu vorbe amestecate, din limba română și cea maghiară (cred). Unii sunt prietenoși, alții afișează o atitudine rece, reținută. Cetatea Miko nu poate fi vizitată integral, câteva dintre laturile sale fiind învăluite în misterul însemnelor: „Accesul interzis”.
În plimbarea mea prin Miercurea Ciuc, am avut ocazia să nimeresc întâmplător și la un târg rural, amenajat într-un spațiu verde foarte plăcut, printre blocuri.
Nu știu cum se chema locul, dar fusese amenajat ca pentru o petrecere câmpenească, cu participarea animalelor de companie, a cailor și poneilor, a producătorilor de mâncăruri tradiționale, dulcețuri și siropuri naturale. O atmosferă veselă, dominată de fascinația pe care poneii o exercitau asupra copiilor, de prezența căpițelor de fân și a mirosului îmbietor al produselor de carne afumată și vin fiert.
