Autopsia, numită și necropsie sau examinare post-mortem, presupune disecția și examinarea a unui organism mort și a organelor și structurilor sale. O autopsie poate fi realizată pentru a se determina cauza unei morți, pentru a se observa efectele unei boli sau pentru a se stabili evoluția și mecanismul unei boli.
Cuvântul autopsie derivă de la grecescul „autopsia” ce înseamnă actul de a vedea pentru sine.
În Egiptul antic corpul uman nu era studiat pentru a se găsi o explicație a bolii sau a morții, în Grecia antică și în India trupurile celor morți erau incinerate iar romanii, chinezii și musulmanii aveau cu toții unele tabuuri în legătură cu deschiderea trupului uman.
Prima disecție adevărată cu scopul de a studia bolile a fost realizată în jurul anului 300 Î.Hr., de către medicii din Alexandria, Herophilus și Erasistratus. Cu toate acestea, în secolul al doilea D.Hr., medicul grec Galen din Pergamum a fost primul care a corelat simptomele și semnele unui pacient cu ce a fost găsit în urma examinării celui decedat. Acesta a fost un avans semnificativ ce avea să ducă la prima autopsie.
În perioada Evului Mediu disecțiile umane nu erau permise de către biserică, așa că revitalizarea anatomiei din perioada Renașterii a făcut posibilă distingerea anormalului de normal. Leonardo da Vinci a realizat disecții pe 30 de cadavre și a notat anormalitățile anatomice, Michelangelo a realizat la rândul său mai multe disecții.
În secolul al XIII-lea Frederick al II-lea a ordonat trimiterea trupurilor a doi criminali executați în fiecare an școlilor medicale pentru a se putea realiza autopsii publice, la care toți medicii erau obligați să participe.
Se pare că prima autopsie realizată cu scopul de a afla dacă a fost vorba despre o crimă a fost realizată în 1302 la cererea unui magistrat din Bologna. Autopsia s-a dezvoltat în 1761, atunci când Giovanni Morgagni, tatăl patologiei moderne, a descris ce putea fi văzut cu ochiul liber în interiorul corpului. Morgagni a înlocuit studiul cărților și compararea comentariilor cu studiul pacientului.
Odată cu Karl von Rokitansky din Viena, autopsia cu ochiul liber a atins apogeul. Anatomistul francez Marie F.X. Bichat a subliniat rolul diferitelor sisteme generalizate și a țesuturilor în studiul bolii iar Rudolf Virchow a introdus doctrina celulară (schimbările din celule sunt baza înțelegerii bolii).
Autopsia modernă a fost extinsă pentru a include aplicarea tuturor cunoștințelor și a tuturor instrumentelor științelor de bază moderne. Examinarea a fost extinsă la structuri atât de mici încât nu puteau fi văzute decât cu microscopul electronic și la biologia moleculară pentru a include tot ceea ce poate fi văzut sau nevăzut.
Autopsia în sine s-a schimbat foarte puțin în secolul al XX-lea. Primul pas îl reprezintă o examinare brută a exteriorului pentru anormalități sau traume și o descriere atentă a interiorului. De cele mai multe ori urmează studii suplimentare precum examinarea microscopică a celulelor și țesuturilor.
Principalele incizii au rămas aceleași. Pentru trunchi se face o incizie în formă de Y. Mai departe există mai multe proceduri. Într-o metodă, fiecare organ este îndepărtat separat pentru a fi studiat. O altă metodă presupune eliminarea organelor din piept într-un singur grup iar cele abdominale în alt grup. În general grupurile de organe sunt îndepărtate împreună pentru a putea fi determinată perturbarea relațiilor funcționale. După studiul creierului în cavitatea craniană, acesta este îndepărtat și studiat separat.
Următorul pas îl reprezintă examinarea suprafeței exterioare a fiecărui organ, a structurii vasculare, a celei limfatice, a țesutului fibros sau fascial și nervii. Probele sunt luate pentru alte studii.
După finalizarea procedurii, toate organele sunt puse la locul lor iar toate inciziile sunt cusute cu grijă. După finalizare nu ar trebui să rămână nici o dovadă foarte evidentă a autopsiei.
Autopsiile documentează stadiul bolii în momentul decesului iar cele mai multe autopsii nu dau o cauză imediată a decesului. Acești factori sunt importanți, în cazuri criminale fiind deseori necesari.
Patologul merge dincolo de simpla cauză a decesului. El trebuie să stabilească toate datele, atât letale cât și neletale, ce ar avea un impact în litigiul penal sau civil. Autopsia juridică implică descrieri meticuloase, măsurători și documentație. Scopul este de a stabili dacă decesul s-a petrecut din cauze naturale sau nu.
Autopsia se ocupă cu particularitățile bolii într-un individ și este mai mult decât o medie statistică. Fiecare autopsie este importantă pentru a expune greșelile, pentru a delimita boli noi sau noi forme ale unei boli deja cunoscute, dar și pentru a ghida noi studii.
Statisticile despre morbiditate și mortalitate dobândesc acuratețe și importanță atunci când se bazează pe autopsii atente și dese, acestea oferind şi primul indiciu despre contaminare sau epidemie. Nici rolul în cadrul învățământului medical nu poate fi subestimat. Acesta este punctul în care profesia învață să evalueze și să aplice cunoștințele medicale. Așa se face că autopsia face mai mult decât să determine cauza morții.
https://www.youtube.com/watch?v=eHApFy-szg4
