Bunker Buster (GBU-28) este o bomba conceputa de armata americana, la inceputul anilor’90, pentru a putea patrunde in obiective militare fortificate, de suprafata sau de adancime, cu mare viteza, acestea fiind distruse rapid de undele de soc provocate de explozie. Bunker Buster difera de alte bombe cu explozie intarziata, in primul rand, printr-o anvelopare mai solida, prin forma aerodinamica, prin viteza mai mare, si prin faptul ca sunt mai ieftine si mai exacte (in raport cu tinta). Rachetele Bunker Buster adauga fortelor militare aeriene capacitati de lupta semnificativ mai mari, in comparatie cu alte arme de distrugere.

Bombele Bunker Buster au fost folosite, pentru prima data, de armata americana, in razboiul din Irak, in 1991, si, ulterior, de armata israeliana, in Liban, in vara anului 2006.

bunker buster

Pentru a putea patrunde tinta, rachetele Bunker Buster utilizeaza energia lor cinetica, adica energia de care se incarca in virtutea miscarii lor. Avand, in alcatuire, o consistenta masa metalica, datorita greutatii lor, rachetele patrund pana la 30 de metri sub pamant sau pana la 6 metri in beton, dupa care explodeaza, spre deosebire de alte tipuri de rachete care nu pot patrunde mai mult de 3 metri in pamant si 1,5 metri in beton. Singura comparabila, din acest punct de vedere, este bomba Grand Slam, de 10 tone, pe care englezii au folosit-o la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la 14 martie 1945, pentru a distruge viaductul Bielefeld, din Germania.

Sistemul de ghidare pentru Bunker Buster poate sa fie GPS (Global Positioning System), laser sau mixt, dupa model Paveway sau BGL. Modelul de ghidaj Paveway a fost pus la punct de americani, inca din anii ’70, pentru a limita costurile razboiului din Vietnam. De exemplu, pentru a distruge un pod, care din avion era vazut ca un punct (o tinta, de regula, aparata si fortificata), trebuiau lansate o multime de bombe, pana cand una sa isi atinga tinta cu exactitate.

Dupa nenumarate pierderi, specialistii armatei americane au adaptat rachetele explozibile, montandu-le un capat de ghidaj laser, aripi de control, in partea din fata, si un ampenaj, la celalalt capat, care sa controleze zborul rachetei, astfel incat aceasta sa isi atinga tinta fara eroare si sa nu puna in pericol nici avionul. Au adaugat, de asemenea, un pod (o nacela) laser, care sa lumineze obiectivul.

Citește și:  Energia eoliana, o inventie moderna?
Exercitiu cu Bunker Buster in Ali Al Salem Air Base, Kuweit, Foto: en.wikipedia.org

Americanii au luat decizia de a fabrica Bunker Buster , la 1 februarie 1991, prima livrare pe frontul din Golf s-a facut in doua saptamani, iar pe 20 februarie, rachetele au fost lansate in teatrul de operatiuni.

O bomba Bunker Buster are o greutate de 2 268 kilograme si contine 286 de kilograme de explozibil puternic. Nu se stie natura restului incarcaturii, fiind informatie clasificata, dar se presupune ca ar fi uraniu saracit, cu densitate mare, care este foarte greu si se aprinde rapid, motiv pentru care este preferat in fabricarea munitiei de razboi.

Investigatiile si analizele facute de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) si de alte organisme internationale, asupra consecintelor Razboiului din Golf, au aratat ca dincolo de urmarile dramatice ale oricarui razboi, Uraniul saracit nu intra in categoria materialelor radioactive foarte periculoase si ca toxicitatea sa este, mai mult, de natura chimica. De exemplu, radioactivitatea uraniului saracit este de trei milioane de ori mai mica decat cea a radiului folosit, mai demult, pentru fabricarea cadranelor fosforescente, pentru ceasurile de mana, pentru diverse indicatoare, in vopsele etc., si de zece milioane de ori mai mica decat a detectoarelor de incendiu.

Paradoxul este insa ca, pe masura ce marile puteri militare sunt prinse intr-o febrila cursa a inarmarii, cautand arme din ce in ce mai sofisticate si mai periculoase, noi si noi versiuni de Bunker Buster, de partea cealalta, cei care nu au forta financiara pentru a-si construi astfel de arme, investesc in capacitatea de aparare, prin alte mijloace, adica, si de o parte si de alta, o risipa imensa de resurse care, intr-o lume civilizata, evident, ar trebui sa urmeze alte cai.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.