Home Cultură generală Gramatică Ce înseamnă hedonism?

Ce înseamnă hedonism?

0
Ce înseamnă hedonism

Strict lingvistic, hedonism este un împrumut din limba franceză (fr. hédonisme), având ca etimon grecescul hēdonē + sufixul –ismos, însemnând: concepție care proclamă plăcerea drept binele suprem, iar dorința de a o obține, principiu al comportamentului; cultul plăcerii (DEX).

În antichitate, hedonismul s-a afirmat ca o concepție etică și filosofică, ale cărei baze au fost puse de Aristip din Cirene (discipol al lui Socrate), dezvoltată ulterior, pe baze raționaliste, de Epicur (filosof grec din secolul al IV-lea î.Hr.), apoi de reprezentanții Renașterii, iar în secolul al XVIII-lea de iluminiști, cu accente antireligioase.

Dincolo de anumite diferențe, sistemul de gândire al hedoniștilor din diverse epoci a afirmat câteva teme comune: prietenia (aspect prețuit în mod deosebit de Epicur), tandrețea, sexualitatea, noblețea sufletului, binele social, plăcerea conversației, a cunoașterii prin artă și științe, rafinamentul culinar etc., toate cu scopul de a evita neplăcerile vieții, umilința, supunerea față de o autoritate, violența, privațiunile de orice fel, frustrările, situațiile conflictuale generate de incapacitatea anumitor indivizi de a menține, prin puterea cuvântului lor, armonia în relațiile interumane.

Afirmând astfel de valori, hedoniștii le-au cultivat prin efortul constant de cunoaștere a lumii și prin cunoaștere de sine, prin disciplină (în pofida unei aparente contradicții cu ceea ce înseamnă hedonism, adică manifestare a plăcerii), prin curiozitate, autonomie a gândirii, experiență a vieții s.a.m.d.

O astfel de concepție despre viață a intrat în conflict, în toate epocile, cu principiile religiilor monoteiste, deși trebuie subliniat că au existat și curente de gândire creștine (susținute, în epoci diferite, de Toma de Aquino, Blaise Pascal, Erasmus din Rotterdam), care au afirmat că veritabilul hedonism ar consta în starea de contemplație a divinității, sursa celei mai profunde și durabile plăceri. În prezent, cel mai cunoscut susținător al unui astfel de mod de gândire și de raportare la credință este teologul baptist John Stephen Piper, pastor principal la biserica baptistă Bethlehem, din Minneapolis (SUA), ministru al cultului reformat baptist.

Marele filosof Nietzsche, în schimb, a combătut vehement hedonismul creștin, considerându-l nelegitim, o deformare totală a realității și a înțelesului termenului de hedonism.

O definiție actuală, mai aproape de esența hedonismului (epicurismului), aparține filosofului francez Michel Onfray și s-ar rezuma la: „bucură-te și bucură-i pe alții, fără a face rău cuiva, în aceasta constă toată morala lumii”.

În limbajul curent, termenul hedonism și-a pierdut încărcătura filosofică, exprimând doar un mod de a fi bazat pe plăcere, în diversele ei ipostaze, ca expresie a binelui suprem.

Iată un exemplu despre ce ar putea să însemne, pentru omul contemporan, a fi un hedonist, luat dintr-un interviu dat de criticul literar Alex Ștefănescu: „plăcerea de a te uita la cerul înstelat. Plăcerea de a citi în singurătate poezie. Plăcerea de a-ți atinge genele de genele iubitei. Plăcerea de a-ți străbate țara și a încerca să o cuprinzi în mintea ta. Plăcerea de a râșni cafea la o râșniță manuală, de alamă. Plăcerea de a face un foc pe câmp și a-l privi. Plăcerea de a bea apă dintr-o găleată de lemn, abia scoasă din adâncul unei fântâni cu cumpănă. Plăcerea de a auzi în liniștea nopții fornăitul calului în grajd. Plăcerea de a nu te uita la televizor. Plăcerea de a merge desculț prin iarbă”.

Este adevărat, pe de altă parte, că felul „plăcerilor” îi diferențiază pe hedoniștii autentici de cei care sunt, nu în numele binelui suprem, doar „sclavii” micilor plăceri cotidiene, vulgare, neritualizate, de prost gust. Dar aceasta este o chestiune de opțiune individuală.

Aplicarea principiilor hedonismului în viața de zi cu zi

Înțelegerea hedonismului poate transforma modul în care abordăm plăcerea și fericirea în viața noastră. În timp ce conceptul este adesea asociat cu căutarea neîncetată a plăcerii, în realitate, hedonismul poate oferi o perspectivă echilibrată asupra bunăstării:

  • Echilibrul între Plăcere și Responsabilitate: Învățați să găsiți echilibrul între căutarea plăcerii și îndeplinirea obligațiilor.
  • Plăcerea Sustenabilă: Recunoașteți și apreciați plăcerile care oferă satisfacție pe termen lung, nu doar satisfacție imediată.
  • Reflectarea asupra Valorilor Personale: Asigurați-vă că căutarea plăcerii este în armonie cu valorile și obiectivele dvs. personale.

Pentru a vă îmbunătăți abilitățile de scriere și a înțelege mai bine regulile limbii române, vă recomandăm să citiți articolul nostru cum să scrii corect.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version