Acest adagiu, citat mai ales în latină, ca în titlul articolului – „Vanitas vanitatum et omnia vanitas” – dar a cărui origine se află în limba ebraică – Haveil havulim hacoil haveil – înseamnă Deșertăciunea deșertăciunilor și toate sunt deșarte. Cu o astfel de afirmație începe cartea Ecleziastul, din Vechiul Testament, pe care unii cercetători ai textelor sacre o atribuie regelui Solomon. Se pare însă că, în Ecleziastul, sunt relatate fapte care au avut loc cu multe secole după vremea lui Solomon, mai aproape de adevăr fiind opinia celor care consideră că autorul Ecleziastului este necunoscut.
Interpretări și reflecții asupra expresiei VANITAS VANITATUM pot adânci înțelegerea noastră asupra vieții și a lumii materiale. Această expresie nu numai că reflectă o filozofie de viață, dar și modul în care percepem realitatea și valoarea lucrurilor temporare. Prin explorarea diferitelor interpretări, putem descoperi cum această expresie latină rămâne relevantă în numeroase contexte culturale și spirituale.
Originea și mai îndepărtată a acestei expresii trebuie căutată în Psalmii lui David, tot din Vechiul Testament – mai exact, Psalmul 143, versetul 4: “Omul cu deșertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec”.
La vremea respectivă, Biserica, printr-o astfel de perspectivă asupra vieții, încerca să le arate oamenilor că viața aceasta este zadarnică, deșartă, promițându-le o viață viitoare mai bună, mai îmbelșugată. Din nefericire, instituția Bisericii, și astăzi, prin reprezentanții ei, a rămas cantonată în această interpretare desuetă a textelor sacre, propovăduind resemnarea, abandonarea oricărei lupte, fatalitatea, pentru că viața este iluzie, este „fum”, pierzând din vedere sau ignorând, cu scop, faptul că omul a evoluat, are alte orizonturi ale cunoașterii, alte aspirații, altă percepție a vieții și a valorilor ei, iar textul biblic trebuie pus și el într-o lumină diferită, într-o înțelegere mai profundă și mai adecvată lumii contemporane.
Din limbajul religios, această expresie – Vanitas vanitatum et omnia vanitas – a trecut în vorbirea curentă, dobândind un înțeles mai „profan”, în sensul caracterizării unei acțiuni/situații ca fiind inutilă, destinată eșecului sau pentru a transmite o astfel de percepție sub semnul ironiei, cum citeam, de exemplu, pe un site, un fragment dintr-o carte despre politica actuală si politicieni: “Anunț electoral: Dau vot inutil contra găleata goală… deșertăciunea deșertăciunilor!”
În concluzie, VANITAS VANITATUM nu este doar o expresie a trecătoriei, ci și un memento al modului în care ar trebui să valorizăm aspectele non-materiale ale vieții. Pentru cei interesați de alte aspecte ale limbii și expresiilor latine, recomandăm explorarea articolului nostru despre cum se scrie corect niciun sau nici un. Acesta oferă perspective asupra utilizării corecte a termenilor în limba română și ajută la îmbogățirea vocabularului și la înțelegerea mai bună a limbii.
