Daca, de-a lungul timpului, cele sapte minuni ale lumii s-au fixat in memoria umanitatii, in momentul de fata, tentativa de a realiza, in mod similar, un top sapte al celor mai cunoscute sculpturi din lume, ar putea parea hazardata si, mai mult ca sigur, foarte subiectiva. Este un exercitiu de admiratie, si mai putin de ierarhizare, pentru ca niciodata nu vom reusi sa elogiem indeajuns geniul creator al unor exceptionali artisti care au marcat istoria culturii universale.

Michelangelo; David, Foto: shapescolours.blogspot.ro
Michelangelo; David, Foto: shapescolours.blogspot.ro

Locul intai al clasamentului ar putea fi ocupat de catre sculptura care poarta numele “David”, a genialului Michelangelo, una dintre capodoperele Renasterii si, in acelasi timp, una dintre cele mai cunoscute sculpturi din intreaga lume. Pentru a vedea aceasta glorioasa reprezentare trebuie sa calatoresti pana in Florenta (fiind gazduita de catre Galeria Academiei, o galerie in aer liber), in care este amplasata si o replica foarte reusita a statuii, in locatia sculpturii originale – in fata palatului Palazzo Vecchio, din Piazza della Signoria.

Michelangelo; Pieta, Foto: quotidianhumour.blogspot.ro
Michelangelo; Pieta, Foto: quotidianhumour.blogspot.ro

Pe locul doi in topul celor mai cunoscute sculpturi din lumes-ar putea plasa exceptionala creatie a lui Michelangelo, “Pieta”, realizata cu cinci ani inainte de extrem de cunoscuta lucrare “David”, pe vremea cand artistul avea doar 21 de ani. Este una dintre cele mai impresionante sculpturi expuse in Catedrala Sfantul Petru, din Roma, alaturi de statuia Mantuitorului, cea a Sfantului Ioan si o alta reprezentandu-i pe cei unsprezece Apostoli. Fata mirifica a Fecioarei Maria si perfectiunea fiecarui detaliu reusesc sa transmita emotii foarte puternice si, in acelasi timp, greu de definit. Ambele lucrari, atat “David”, cat si “Pieta” au suferit, intr-o oarecare masura, de pe urma actelor de vandalism din secolul 20.

Marcus Aurelius, Foto: coleus-chimes.blogspot.ro
Marcus Aurelius, Foto: coleus-chimes.blogspot.ro

Locul trei in topul celor mai cunoscute sculpturi din lumepoate fi ocupat de statuia ecvestra a lui Marcus Aurelius. Nici pana in momentul de fata nu se cunoaste care este autorul acestei  capodopere, cel care a impus standardele tuturor sculpturilor ecvestre care au urmat. Daca iti doresti sa privesti, la fata locului, aceasta minunata opera de arta, va trebui sa ajungi pana in varful Capitoliului si sa vizitezi muzeul de acolo, pentru original. Daca nu ai timp si nici resurse, poti ajunge la replica sa foarte reusita, care dateaza din 1981, in Piazza del Campidoglio.

Victoria inaripata din Samothrace, Foto: allida.com
Victoria inaripata din Samothrace, Foto: allida.com

Pozitia a patra in acest top al celor mai cunoscute sculpturi din lumear putea reveni statuii “Victoria inaripata din Samothrace”, o sculptura greceasca, veche de 2300 de ani, pe care o poti vedea in cadrul muzeului Louvre, din Paris. In ciuda deteriorarii semnificative, aceasta statuie din marmura este una dintre cele mai celebrate si mai cunoscute din lume, pentru ca este cea care comemoreaza perioada elena, adica cea dintre moartea lui Alexandru cel Mare si cotropirea romana a Greciei, fiind considerata o realizare desavarsita, prin finetea sculpturii in marmura.

Citește și:  Ce este Feedback-ul si cate tipuri exista?
Taurul Farnesse, Foto: historiadelartecbe.blogspot.ro
Taurul Farnesse, Foto: historiadelartecbe.blogspot.ro

Locul cinci al topului celor mai cunoscute sculpturi din lumepoate fi ilustrat de lucrarea ce poarta numele de “Taurul Farnesse”, o alta lucrare din perioada elena, descoperita in urma excavatiilor din anul 1546, facute la cererea Papei Paul al III-lea. Aceasta poate fi vizitata in cadrul muzeului din Napoli, Italia. Statuia ii infatiseaza pe Zeto si Amphion, care o leaga pe Dirce de un taur salbatic, drept pedeapsa pentru purtarea fata de propria mama, Antiope. Este o lucrare ce merita toata atentia, datorita manierei in care sunt redate tensiunea si miscarea.

Rodin; Ganditorul, Foto: economicstudents.com
Rodin; Ganditorul, Foto: economicstudents.com

Pe locul sase al topului celor mai cunoscute sculpturi din lume s-ar putea afla “Ganditorul” lui Rodin. Numele original al lucrarii era “Poetul”, pentru ca fusese conceputa ca reprezentand portretul lui Dante, in fata portilor Infernului. Sculptura  originala, expusa pentru prima data in anul 1902, poate fi admirata in cadrul Muzeului Rodin, din Paris.

Colosul din Rhodos, Foto: quizz.biz
Colosul din Rhodos, Foto: quizz.biz

Locul sapte, in aceasta ierarhie, ar putea fi ocupat de catre statuile “colosale”, care nu mai exista, in momentul de fata, pentru a lumina existenta oamenilor cu stralucirea spiritului creator al celor care le-au realizat. Una dintre ele se numeste “Colosul din Rhodos”, o minune a antichitatii, o sculptura de dimensiuni atat de mari incat, la vremea respectiva (secolul III i.Hr), domina intreaga insula. O alta este statuia lui Jupiter, disparuta si aceasta, dar reconstituita dupa diverse marturii, potrivit carora era sculptata in fildes si ornata cu aur, avand o inaltime de 12 metri. Chiar daca aceste sculpturi nu mai pot fi admirate in original, poate ca, asa cum dinozaurii nu au pierit, ci doar au evoluat in alte fiinte, exista o sansa ca aceste minunate sculpturi sa fie inca vizibile sub alta forma. De exemplu, statuia Sfantului Petru, din Bazilica Sfantului Petru, din Cetatea Vaticanului,  se presupune ca ar fi, de fapt, statuia lui Jupiter, din vremuri de mult apuse.

Pe langa aceste cateva lucrari de o extraordinara grandoare si o exceptionala viziune artistica, exista foarte multe altele care, oricand, pot fi incluse intr-un top al celor mai cunoscutesculpturi din lume. Orice iubitor de arta poate contribui la fixarea unor astfel de capodopere in constiinta individuala sau colectiva, aducand mereu la lumina, prin opinii, impresii, valorizari, minunile fara sfarsit ale creatiei. Toate lucrarile enumerate mai sus merita pe deplin sa faca parte din acest top care, evident, poate sa fie diferit, in functie de personalitatea, gusturile si viziunea fiecaruia in parte. Tu ce parere ai?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.