Desi este impropriu spus “muzee de ceara”, avand in vedere ca ele gazduiesc figurine realizate din ceara, un astfel de muzeu trebuie vizitat cel putin o data in viata si din acest motiv, in randurile care vor urma va vom prezenta cateva dintre cele mai faimoase muzee ale figurilor de ceara din lumea intreaga.

Pe langa faptul ca sculpturile gazduite de toate muzeele figurilor de ceara din intreaga lume infatiseaza personaje importante din punct de vedere istoric sau cultural, muzeele de ceara pot prezenta adevarate episoade de istorie. Istoria sculpturilor din ceara este un cat se poate de interesanta. Inca din perioada Evului Mediu au inceput sa fie realizate masti din ceara oferite drept jertfa in cadrul ceremoniilor. De asemenea, sculpturile celor mai importante figuri bisericesti ale acelei perioade au fost realizate tot din ceara. In perioada renascentista, modelarea in ceara a devenit o activitate extrem de importanta, fiind practicata de adevarati maestri. Cele mai multe dintre sculpturile realizate din metal in aceasta perioada, au fost initial sculptate in ceara. Pionierul sculpturii de portret in ceara colorata a fost Antonio Abondio, artistul curtii Habsburgice. In prezent, sculptura in ceara reprezinta o adevarata arta, fapt pentru care numeroase muzee din intreaga lume au abordat aceasta tematica interesanta, figurile din ceara care infatiseaza atat artisti contemporani, cat si numeroase alte persoane importante, reprezentand una dintre atractiile principale.

Madame Tussauds, Foto: wehavepizza.wordpress.com
Madame Tussauds, Foto: wehavepizza.wordpress.com

• Primul si cel mai important muzeu al figurilor din ceara este Muzeul Madame Tussauds. Desi muzeul si conceptul “Madame Tussauds” au luat nastere in Londra, acesta are numeroase ramuri in unele dintre cele mai mari orase ale intregii lumi. Istoria celui mai important muzeu al figurilor din ceara din lume este una cat se poate de interesanta. Acesta a fost infiintat de catre Marie Tussaud, pe numele sau adevarat Anna Maria Grosholtz (1761-1850), nascuta la Strasbourg. Inca de la o varsta frageda aceasta s-a simtit atrasa de arta si mai ales de sculptura in ceara, fapt pentu care, in anul 1777 aceasta a realizat prima sa figurina din ceara – un mic portret al lui Voltaire.

In aceeasi perioada, aceasta a mai realizat sculpturile si altor figuri importante, printre car se numara Jean-Jacques Rousseau si Benjamin Franklin, pentru ca in timpul Revolutiei Franceze tanara artista sa ofere o imagine clara a situatiei grave, modeland cateva dintre victimele conflictului. In anul 1795 se casatoreste cu François Tussaud, ceea ce o determina pe artista sa debuteze sub numele de Madame Tussaud. In anul 1802 este invitata in Londra de catre Paul Philidor, pentru a-si expune deosebitele opere de arta.

Ajungand in Anglia, din cauza conflictului franco-britanic, artista nu a mai putut reveni in tara natala, lucru care a determinat-o sa isi continue prezentarea expozitiei pe intregul teritoriu al Angliei, pentru ca in anul 1835 sa fie infiintat primul “muzeu” pe Baker Street. Pe langa “Camera ororilor” care a reprezentat principala atractie a muzeului, numeroase figuri importante si-au facut treptat locul in cadrul celui mai vechi muzeu al figurilor din ceara din lume. Popularitatea Muzeului Madame Tussauds a crescut considerabil de-a lungul timpului, fapt pentru care au fost deschise numeroase ramuri ale acestuia in mai multe mari orase ale lumii printre care se numara Berlin, Amsterdam, Hong Kong, Las Vegas, New York si Washington D.C. .

Movieland, Foto: abc7.com
Movieland, Foto: abc7.com

• Desi cel mai vechi muzeu al figurilor de ceara din lume isi are reprezentanta si pe teritoriul american, unul dintre cele mai importante muzee ale figurilor de ceara din Statele Unite ale Americii a fost Muzeul de Ceara Movieland din Buena Park, California. Muzeul a fost infiintat in anul 1962 si reprezinta o expozitie interesanta a figurilor unor personalitati de exceptie. Dupa cum spune si numele, printre cele mai importante sculpturi in ceara se afla cele ale unor personaje indragite din sfera cinematografica, insa alaturi de acestea si-au gasit locul si numeroase alte figuri ale unor importanti oameni de afaceri. In anul 2005, muzeul a fost inchis dupa ce popularitatea sa a scazut.

Hollywood Wax Museum, Foto: drbillonretirement.blogspot.ro
Hollywood Wax Museum, Foto: drbillonretirement.blogspot.ro

• Un alt muzeu de exceptie al figurilor din ceara de pe teritoriul american este Muzeul Figurilor de Ceara Hollywood care, de asemenea, dupa cum spune si numele, gazduieste sculpturi realiste realizate din ceara ale celor mai importante personalitati de la Hollywood. Muzeul a fost infiintat in anul 1965 si reprezinta singurul muzeu al figurilor din ceara dedicat in exclusivitate celebritatilor. Urmand modelul Muzeului Madame Tussaud, si Muzeul Figurilor de Ceara Hollywood gazduieste o “Camera a ororilor” in care sunt expuse toate personajele grotesti prezente in toate productiile cinematografice. Printre figurile din ceara se numara reprezentarile unor actori precum Halle Berry, Angelina Jolie, Ben Affleck, Jude Law, Samuel L. Jackson, Johnny Depp.

Muzeul National de Ceara din Irlanda, Foto: trinitynews.ie
Muzeul National de Ceara din Irlanda, Foto: trinitynews.ie

• Un alt muzeu de exceptie al figurilor din ceara se afla in Dublin si poarta numele de Muzeul National al Figurilor din Ceara din Irlanda. Pentru o perioada indelungata, muzeul a avut un singur sculptor, PJ Heraty, care a continuat sa sculpteze chiar si in perioada in care muzeul a fost inchis. In anul 2007, muzeul a fost vandalizat, pentru a fi redeschis in 2009 intr-o noua locatie.

Muzeul Grevin, Foto: pazziperparigi.wordpress.com
Muzeul Grevin, Foto: pazziperparigi.wordpress.com

• Si Parisul se poate mandri cu unul dintre cele mai importante muzee ale figurilor din ceara din lume si anume Muzeul Grévin. Muzeul a fost infiintat in anul 1882 de catre Arthur Meyer, fiind considerat unul dintre cele mai vechi muzee ale Europei. Acesta gazduieste numeroase figuri istorice, personaje fantastice si de film, precum si importante scene ale istoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.