Cerul lunii august 2020 oferă un spectacol astronomic de excepţie, nopţile vor fi mai strălucitoare ca oricând, compensând, poate, situaţia ieşită din comun a acestei veri când omenirea întreagă trăieşte, mai degrabă, sub semnul neliniştilor şi al restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19.
Avem însă posibilitatea să privim cerul şi să-i descoperim/ să-i redescoperim frumuseţile nocturne. Iar cerul lunii august 2020 este extrem de generos – constelaţii mult mai vizibile, cea mai puternică ploaie de meteori, o ultimă imagine a unei comete care va mai vizita Calea Lactee peste 6000 de ani.
Cerul lunii august 2020 – punctul maxim al Perseidelor
În fiecare an, Perseidele sunt nelipsite de pe cerul lunii august. Ploaia de meteori, numită Perseide, este vizibilă începând cu jumătatea lunii iulie, dar se intensifică între 10 şi 14 august, maximul fiind în noaptea de 12 spre 13 august. În acest răstimp, se pot vedea între 70 şi 100 de “stele căzătoare”, vizibilitatea acestora fiind mai mare în prima parte a nopţii, când lumina lunii este mai estompată.
Cei care vor avea suficientă răbdare pentru a privi mai mult timp bolta cerească şi, dacă cerul este senin, într-o zonă mai puţin poluată, vor avea ocazia să vadă foarte clar astfel de meteori cu coada luminoasă, în special în direcţia nord-est.
Radiantul, adică centrul din care provin roiurile de meteori, numiţi Perseide, este Constelaţia Perseus (după numele legendarului semi-zeu, Perseus, considerat, in mitologie, fondatorul civilizaţiei miceene).
Perseidele sunt particule aruncate de cometa Swift-Tuttle (descoperită în 1862, de doi astronomi de la care i se trage şi numele), având un diametru de aproximativ 10 kilometri. Aceasta lasă o dâră de praf cometar (pe orbita sa de 133 de ani), care suferă atracţia gravitaţională terestră, dând naştere la “ploaia de stele căzătoare”.
Multă vreme s-a crezut despre cometa Swift-Tuttle că ar fi un posibil pericol pentru Terra. De aceea s-au făcut cercetări mai minuţioase şi, deşi descoperită abia în 1862, s-au găsit ulterior dovezi că fusese identificată încă din anul 69 i.Hr., de către chinezi, ceea ce a condus la confirmarea unei orbite periodice şi stabile, nereprezentand deci o ameninţare pentru Terra.
Ploaia de meteori
Fiind alcătuită din praf şi gheaţă, când cometa trece prin apropierea Soarelui, o parte din gheaţă se topeşte şi praful este aruncat în spaţiu, iar când Pământul trece prin astfel de spaţii, noi vedem ceea ce numim “ploaia de meteori”.
Astfel de particule care ard în atmosferă se numesc, de fapt, meteoroizi, iar efectul vizibil de lumină – meteor (care nu trebuie confundat cu termenul “meteorit”, care este o piatră cosmică de mari dimensiuni, căzută pe Pământ).
În 2020, fenomene similare Perseidelor vor mai putea fi văzute în octombrie (Orionidele), în noiembrie (Leonidele), în decembrie (Geminidele).
Neowise, Cometa anului, pleacă pentru 6000 de ani
Încă necunoscută până la 27 martie 2020, cometa Neowise (al cărei nume vine de la cel al telescopului cu ajutorul căruia a fost descoperită) a fost cea mai spectaculoasă apariţie pe cerul acestei veri din emisfera nordică. Dacă în data de 23 iulie s-a aflat cel mai aproape de Pământ (103 milioane de kilometri), aceasta va rămâne vizibilă până la mijlocul lunii august.
În iulie, după trecerea la periheliu (punct în care, în mişcarea sa în jurul Soarelui, a fost cel mai aproape de acesta), cometa Neowise a dezvoltat o a doua coadă. Prima coadă are o culoare aurie şi este formată din praf cometar, iar a doua este albăstrie şi este formată din gaze, cu dungi roşiatice date de cantităţile mari de sodiu.
Pentru că perioada orbitală, adică timpul după care cometa ajunge în aceeaşi poziţie aparentă faţă de Soare este de aproximativ 6000 de ani, apariţia acesteia pe cerul acestei veri este nu numai un fapt excepţional pentru secolul XXI, ci şi pentru foarte mult timp de aici înainte.
Jupiter şi Saturn – cele mai strălucitoare stele
Pe cerul lunii august 2020, cele două planete gigant, Jupiter şi Saturn, sunt cele mai strălucitoare. Jupiter, mai ales, cea mai mare planetă din Sistemul nostru solar, poate fi admirată, în fiecare noapte, spre partea de sud-est a orizontului, în apropierea Constelaţiei Săgetătorului (Sagittarius).
De asemenea, în curând, şi Planeta Marte va dobândi o tentă roşiatică tot mai pronunţată, vizibilă cu ochiul liber, de la apusul până la răsăritul Soarelui. De la crepuscul spre noapte, în ordinea apariţiei lor, vor putea fi admirate Jupiter, Saturn, Marte şi Venus.
Superba Cale Lactee (Via Lactea), cu miliarde de stele, dobândeşte şi ea mai multă strălucire, putând fi identificată ca o bandă luminoasă mai largă şi mai densă (în percepţia noastră), între Constelaţia Săgetătorului (în formă de ceainic) şi cea a Scorpionului (care se termină cu un arc de stele ce par a fi coada unui scorpion), acolo unde se află centrul galaxiei noastre.
Cerul lunii august 2020 – Lună plină, Lună nouă
Luna plină va putea fi admirată în toată splendoarea ei în noaptea de 3 august, cu un maxim la ora 18:59, iar Luna nouă în noaptea de 19 august, cu maximul la ora 5:41. Luna plină este faza lunară în timpul căreia vedem astrul nopţii ca un disc strălucitor, suprafaţa Lunii fiind luminată în întregime de Soare.
Deoarece Luna se mişcă în mod constant pe orbita sa, faza exactă de Lună plină durează doar un moment (anul acesta la ora 18:59), deşi avem impresia că luna arată la fel de-a lungul întregii nopţi. În faza de Lună plină, Luna se află în raport de 180 de grade cu Soarele, poziţia pe cer fiind Lună – Pământ – Soare.
Durata între două Luni pline este de 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 2,9 secunde, mai mult decât îi trebuie Lunii pentru a face o rotaţie completă în jurul Terrei (27 de zile – perioada orbitală).
Luna nouă, din data de 19 august, este faza în care Luna, în timpul revoluţiei sinodice, se află între Pământ şi Soare şi primeşte lumina de la Soare exact pe partea pe care noi nu o putem vedea.
Pentru că, privită de pe Pământ, Luna este al doilea obiect ceresc vizibil de pe Terra, ca strălucire, după Soare, aceasta a generat, de-a lungul timpului, o multitudine de mituri, credinţe, superstiţii.
Să învăţăm să privim cerul…
Pentru a observa şi înţelege spectacolul excepţional al cerului, ne putem lua câteva repere: punctele cardinale, Carul Mic (Ursa Minor), Steaua Nordului, cea mai strălucitoare din Constelaţia Ursa Mică, aflată chiar la coada Carului Mic, Septentrionul sau Carul Mare (o grupare distinctă de stele, dintre care şapte sunt foarte strălucitoare), Calea Lactee, în care se găsesc Constelaţia Lebăda (Crucea Nordului), Constelaţia Lira/Ciobanul cu oile (cu steaua ei cea mai strălucitoare, Vega), iar de o parte şi alta a Căii Lactee, Constelaţia Săgetătorul, Constelaţia Scorpion etc.
Chiar dacă, în funcţie de anotimp şi de ora din noapte, constelaţiile nu sunt mereu în aceeaşi direcţie, acestea vor fi întotdeauna în acelaşi aranjament una faţă de celelalte.
Să ne bucurăm, aşadar, de cerul nopţilor de august, să ne alegem câte o stea şi să nu o pierdem din ochi, “steaua ne va duce departe, fără oboseală şi fără suferinţă”, cum spunea o cunoscută scriitoare şi exploratoare din secolul al XIX-lea, Alexandra Neel. Şi apoi, o înţeleaptă zicere, păstrată în memoria colectivă, ne aminteşte sau ne invaţă că cine iubeşte stelele nu se va teme de noapte si de nimic altceva.
