Cetatea Alba Carolina este cel mai cunoscut obiectiv turistic din oraşul Alba Iulia. Monument istoric naţional, cetatea se află pe Dealul Citadelei şi a fost ridicată pentru a apăra teritoriul de atacurile Imperiului Otoman.

Cetatea Alba Carolina a fost construită în secolul al XVIII-lea, însă săpăturile arheologice şi documentele demonstrează faptul că pe acelaşi loc au mai existat alte două forturi: unul care a aparţinut Legiunii a XIII-a Gemina şi unul cunoscut sub numele de Cetatea Medievală Bălgrad. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Imperiul Habsburgic a reuşit să cucerească de la turci Transilvania şi Ungaria, astfel că cetăţile transilvănene au fost ocupate de trupele austriece. Cele care erau distruse au fost reconstruite, iar în unele puncte strategice au fost ridicate unele noi.

Ideea construirii Cetăţii Alba Carolina i-a aparţinut prinţului Eugen de Savoia, unul din cei mai importanţi feldmareşali din Imperiul Roman şi cel care a contribuit într-o foarte mare măsură la obţinerea puterii Austriei. Cetatea a fost ridicată în stil Vauban, un stil adus din Franţa şi aplicat în Imperiul Habsburgic cu succes. Lucrările au început în anul 1714, după ce oraşul medieval vechi a fost mutat în estul cetăţii.

S-a lucrat până în anul 1738 la Cetatea Alba Carolina, care trebuia să fie principală cetate de apărare a Transilvaniei. Au fost aduşi meşteri din Viena (pentru bastioane şi sculpturile de pe cele şapte porţi) şi din Italia (pentru zidărie şi pietrărie). Materialele au fost aduse din Transilvania, meşterii folosindu-se de piatră brută, cărămidă, piatră fasonată, piatră de var şi nisip.

Poarta principală a cetăţii

Totul a fost foarte bine gândit atunci când s-a realizat proiectul Cetăţii Alba Carolina. Zidurile sunt puţin oblice pentru ca ghiulelele metalice să ricoşeze. Unele dintre bastioane erau folosite ca platforme de tragere, iar şanţul exterior avea rolul de a-i împiedica pe inamici să urce pereţii cetăţii. Cu toate acestea, cetatea nu a fost pe deplin finalizată, din cauza costurilor foarte mari. Trebuia să mai fie amenajate încă trei şanţuri exterioare, dar şi să fie ridicată încă o linie de apărare. De-a lungul timpului, fortificaţia a mai fost modificată, însă într-o măsură mică.

Cetatea Alba Carolina are trei sisteme de apărare. În cetate, se poate intra pe şapte porţi, acestea ieşind în evidenţă prin sculpturile baroce deosebite, care înfăţişează scene din faptele eroilor antici sau din războaiele austro-turce. Partea principală a cetăţii are forma unui heptagon, iar cele şapte bastioane au primit nume simbolice: Trinitatea, Eugeniu de Savoia, Sfântul Carol, Sfântul Ştefan, Sfânta Elisabeta, Sfântul Mihail şi Sfântul Capistrano. Au fost şi ele sculptate – de exemplu, Trinitatea, care e cel mai mare dintre cele şapte, are pe el un blazon cu motive vegetale.

Ziua Cetăţii

În ceea ce priveşte edificiile interioare, cei care au ridicat Cetatea Alba Carolina au avut grijă să amenajeze un depozit de provizii, două depozite de pulbere, precum şi o casă pentru comisariat, una pentru comandant, un palat princiar şi o biserică. Turiştii au posibilitatea de a le vedea pe toate, mai ales că cetatea a fost restaurată în urmă cu câţiva ani.

Cetatea Alba Carolina primeşte un număr foarte mari de vizitatori, unii veniţi din afara ţării. Cu ocazia Zilelor Cetăţii Medievale, în cetate, se organizează tot felul de spectacole, turiştii întâlnindu-se la tot pasul cu cavaleri şi domniţe, care le lasă o puternică impresie că s-au întors în trecut. Cetatea poate fi vizitată zilnic, între orele 9 – 23.

cetatea-alba-carolina.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ