Cetatea Oradea reprezintă unul dintre puţinele monumente arhitectonice care încă mai este folosit în prezent. Cetatea este cunoscută ca locul care putea fi cucerit foarte greu din cauza reţelelor foarte vaste ce se aflau în subteran şi aveau legături cu exteriorul, iar şanţul său cu apa era umplut din Pârâul Peta cu apă termală în cazul în care aceasta era asediată. Acum, în incinta cetăţii este prezentă Facultatea de Arte Vizuale care funcţionează din cadrul Universităţii din Oradea. Cetatea este menţionată în scrierile istorice ca fiind o „clădire solidă şi pompoasă”, iar şanţul ei avea o lăţime de aproximativ 120 de picioare şi o adâncime precum marea, se spune metaforic, iar circumferinţa sa era de 2500 de paşi. Avea cinci bastioane, fiecare prevăzute cu turnuri, între care nu se putea comunica, mai ales că fiecare bastion avea o poartă a sa, căpitanul său şi santinelele sale. Bastioanele erau de formă triunghiulară şi cupole făcute din piatră şi erau folosite drept puncte de observare.

Zidul cetăţii se ridică la înălţimea de aproximativ zece metri, iar lăţimea sa era de 2.5 metri, construit dintr-o piatră foarte solidă. Începând cu bastionul din partea de est, întregul zid al cetăţii era încins cu un fel de brâu făcut din piatră cioplită, iar la poartă era un orologiu. Cetatea Oradea însă nu se rezumă doar la atât, în incinta ei având zece prevalii, peste 150 de case construite mărunt din piatră, cât şi o cameră specială pentru soldaţi, o temniţă şi trei mori. Palatul princiar era ,de asemenea, foarte mare, având cinci tunuri, două dintre acestea fiind construite din ceramică roşie. Imaginea cetăţii se completează cu trei turnuri care aveau rol de magazii pentru muniţia armelor şi în ele locuiau aga ienicilor. Palatul avea şi patru porţi, dar dintre acestea doar una era folosită. Avea şi o biserică în interior, dar aceasta a fost, cu timpul, transformată în geamie. În timpul administraţiei turceşti, întreaga cetate, cât şi oraşul creat în jurul ei au fost reconstruite, iar turnurile şi-au primit denumiri turceşti, aceştia botezând şi bastioanele.

Componentele Cetăţii Oradea

Componenetele principale ale Cetăţii Oradea erau bastionale, ele având fiecare nume, acestea fiind: Bastionul Aurit, Bastionul Ciunt, Bastionul Bethlen, Bastionul Roşu, Bastionul Crăişorul, dar şi curtinele, acestea fiind: Curtina spre Bastionul Aurit, Curtina spre Bastionul Bethlen, Curtina dinspre Bastionul Aurit spre Bastionul Ciunt, Curtina dintre Bastionul Crăişorul şi Bastionul Roşu.

Bastionul Aurit a fost construit în anul 1572, în urma comenzilor principelui Ştefan Bathory, el fiind foarte mult afectat de către asediile turceşti, din cauza faptului că era orientat către dealul Pisica / Ciuperca, iar în urma asedierilor, acesta a trebuit reparat foarte mult, o altă reparaţie fiind şi cea din urma atacului austriecilor. Bastionul Bethlen nu a fost terminat înainte ca el să fie asediat de turci, iar până în anul 1618, când finalmente a fost terminat, bastionul a fost făcut din pământ bătătorit şi din apă, întărit cu nuiele la exterior. Motiv pentru care şi-a căpătat şi numele de bastionul de pământ. Forma sa actuală a fost ridicată conform planurilor arhitectului Giacomo Resti.

Bastionul Ciunt a luat fiinţă mai mult la dorinţa principelului Ioan Sigismund, deşi nu există dovezi exacte care să ateste aceste spuse. După asediul turcilor, bastionul respectiv a fost reconstruit în timp ce domnea Ştefan Bathory, iar pentru faptul că a fost pentru foarte mulţi ani neterminat a primit numele de Ciunt. Acesta a fost de două ori avariat foarte tare, iar refacerea lui după grelele încercări la care soarta l-a supus a avut loc în timpul stăpânirii austriecilor. Însă în acest bastion se preconizează că va fi construit un teatru de vară sub îndrumarea arhitectului Ernest Pafka.

Bastionul Crăişorul a fost realizat sub îndrumarea arhitectului Giulio Cesare şi este acoperit de o piatră fasonată, blocuri cu dimensiuni foarte mari, iar pe latura din est îi lipseşte o parte esenţială din elementele cu care a fost realizat. Bastionul Roşu al cetăţii Oradea a fost construit tot la ordinul principelui Ştefan Bathory, acesta având o serie semnificativă de etape, însă concepţia originală este cea a lui Domenico Ridolfi. Nici acest bastion nu a scăpat de asedii. Curtina către bastionul Aurit este, mai exact, un zid foarte masiv, cu o bază alcătuită din blocuri masive formate de piatră, deşi cărămida este cea dominantă. Curtina dintre Bastionul Aurit şi cel Ciunt a văzut lumina zilei în perioada în care la conducere s-a aflat Sigismund Bathory, pentru prima dată, având o construcţie diferită faţă de celelalte construcţii ale Cetăţii din Oradea. Curtina spre Bastionul Bethlen se pare că a fost cel mai târziu construită, ea neapărând în nicio atestare documentară şi nici măcar în planurile arhitecţilor care au ajutat la construirea Cetăţii Oradea. Finalmente, curtina dintre Crăişorul şi Roşu a început să fie construită odată cu lucrările ce aveau loc la bastionul Roşu, ea având la bază piatră şi spre vârf, cărămizi.

cetatea-oradea.jpg
imagine-cu-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
intrarea-in-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
ponton-langa-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
ruine-zid-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
alee-langa-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
zid-ramas-din-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
imagine-apropiata-cu-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
privire-spre-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
vedere-cu-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg
ruine-de-la-cetatea-oradea-judetul-bihor.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ