Airbag-ul este un sac gonflabil, un dispozitiv de securitate, confectionat din material flexibil, in care aerul sau un alt gaz este rapid injectat, printr-o reactie chimica, in scopul de a se amortiza un soc. In prezent, un astfel de dispozitiv este utilizat, pe scara larga, in automobile, pentru a proteja pasagerii, in cazul unui accident, de loviturile care ar putea fi produse de volan, de portiere, de geamurile laterale, de scaunele automobilului etc. Eficacitatea sa optima se realizeaza in asociere cu centura de siguranta.

Airbag1

Primele variante de airbag au aparut in anii 1920 si erau destinate avioanelor. La sfarsitul anilor 1950, Ford si General Motors au inceput experimentele pentru airbag-uri destinate masinilor, bazandu-se si pe un brevet obtinut, in 1953, de catre inginerul John Hetrick. Mai putin cunoscut este faptul ca, dupa al Doilea Razboi Mondial, in tentativa, fara precedent, de cucerire a spatiului cosmic, NASA a demarat propriile experimente, pentru realizarea unor perne de aer destinate capsulelor spatiale. De altfel, mai tarziu, in 1996, de exemplu, aterizarea robotului Sojourner, pe Marte, nu ar fi fost posibila fara utilizarea unui astfel de echipament.

In 1968, inginerul Allen Breed este cel care a inventat detectorul de impact, cu senzori declansatori (o bila intr-un tub), pentru automobile. In anii urmatori, el a devenit colaborator al Companiei General Motors si Crysler, in vederea realizarii de airbag-uri. Primele automobile cu airbag-uri au aparut in 1973, in Statele Unite ale Americii, pe Buick Cadillac (dupa ce fusesera testate pe Chevrolet), iar in 1974, pe Oldsmobile, marca produsa de o companie americana care a functionat pana in 2004, producand, pana la data respectiva, peste 35 de milioane de autoturisme. Primele airbag-uri erau amplasate in partea inferioara a tabloului de bord, servind ca protectie pentru torace si pentru genunchi, in cazul conducatorului auto si al pasagerului de pe scaunul din fata. Incepand cu 1970, in SUA, era obligatorie si purtarea centurilor de siguranta pentru umeri, cu exceptia automobilelor decapotabile. In mod surprinzator, General Motors a incetat, dupa 1976, sa mai instaleze airbag-uri, data fiind reticenta clientilor sai in aceasta privinta. In Europa, airbag-urile au patruns mai tarziu, in 1980, in Germania. Din 1995, exista si airbag-uri laterale.

Declansarea unui airbag este gestionata de calculator, care are integrat un algoritm de « crash », existand, in functie de producator, trei tipuri de generator de gaz : pirotehnic (caz in care un impuls electric este transmis unei pastile cu substanta inflamabila, care sa determine eliberarea gazului), hibrid (care functioneaza pe acelasi principiu, dar cu gaz inert stocat intr-un rezervor independent) si «cold gas » (gaz rece), care nu are nevoie de un impuls pirotehnic. Viteza de impact minimal, pentru declansarea airbag-ului este de 15-30 km/ora, pentru coliziunea frontala, 15-25 km/ora pentru o coliziune laterala. Limita variaza, totusi, in functie de caracteristicile socului. Timpul in care airbag-urile devin functionale se situeaza intre 50 si 150 milisecunde (pentru comparatie, cam cat o bataie de pleoapa).

Airbag11

Pe langa avantajele pe care le are un airbag, exista si riscuri, precum:

·        Posibile traumatisme faciale, in cazul in care conducatorul auto este prea aproape de volan ;

·        Arsuri in zona antebratelor ;

·        Leziuni ale timpanului provocate de declansarea pernei de aer ;

·        Risc de intoxicare, in situatia unui contact repetat cu gazul continut in perna de aer ;

Un studiu facut de cercetatorii de la Universitatea Oregon a aratat ca airbag-urile sunt oarecum periculoase mai ales pentru persoanele scunde (in jur de 1,5 metri inaltime), pentru ca au toracele si capul prea aproape de volan, sau pentru cele foarte inalte (in jur de 1,90 metri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.