Istoria ochelarilor are un inceput incert, pentru ca nici in Egipt, nici in China, Grecia sau in Roma antica, acolo unde inventica s-a bucurat de mare succes, invatatii acelor timpuri fiind preocupati de imbunatatirea existentei lor cotidiene, prin imaginarea unor obiecte, instrumente, mecanisme diverse, nu este consemnata existenta a ceva similar ochelarilor. Totusi, in secolul I d.Hr., Seneca, vestitul filosof latin, a constatat ca, privind un obiect printr-un balon de sticla umpult cu apa, acesta arata mai mare.

Plinius cel Batran, un savant din aceeasi perioada (autorul celebrei “Istorii naturale”), descrie, in cartile sale, un smarald pe care imparatul Nero il folosea ca sa vada mai bine luptele gladiatorilor. Este posibil ca respectiva piatra pretioasa, de culoare verde, transparenta, sa fi fost un fel de lentila care corija miopia. Cea mai veche lentila cunoscuta este cea descoperita in ruinele vechii cetati Nineveh (un oras din nordul Mesopotamiei), confectionata din roca transparenta, lustruita, cu un diametru extrem de mic. In jurul anului 1000 a fost conceputa “piatra care citeste” sau lentila cu putere de marire.

Primele dispozitive pentru citit

lupa pentru citit

Aceasta era construita dintr-un segment sferic de cristal, care putea fi sprijinit pe suprafata care trebuia citita, pentru a mari literele. Inventia acestui obiect este atribuita lui Abbas Ibn Firnas, un invatat musulman din Andaluzia (Spania). Cei mai cunoscuti in fabricarea lentilelor au devenit insa venetienii, care, mai tarziu, au fabricat chiar si lentile care puteau fi incapsulate in interiorul unor rame metalice, de mici dimensiuni, care puteau fi asezate pe nas pentru a facilita citirea.

Alti istorici atribuie inventarea ochelarilor de citit chinezilor, cu peste 2000 de ani in urma, dar, din datele existente pana in acest moment, reiese ca acestia le foloseau doar pentru a indeparta spiritele malefice din jurul ochilor, “poarta de intrare” catre sufletul unui om.

Asadar, primele dispozitive pentru citit, similare ochelarilor, aveau lentile de cuart (mineral cristalizat, in diverse culori) – pentru ca lentilele optice inca nu fusesera descoperite – montate in interiorul unor rame din os, metal sau piele de animal, avand forma a doua mici lentile maritoare, unite prin intermediul unei bucati de metal sub forma literei V intoarse, care puteau fi balansati pe varful nasului.

Se pare ca, in secolul al XIII-lea, mai exact, in anul 1285, la Florenta, fizicianul Salvino degli Armati construieste prima pereche de ochelari de vedere, asemanatori cu cei de astazi. Datele acestea sunt insa controversate, altii considerand ca Alessandro della Spina, din Pisa (Italia) este adevaratul inventator al ochelarilor, in 1313, sau calugarul (si alchimistul) englez Roger Bacon, in 1268. Cert este ca, incepand cu aceasta epoca, utilizarea ochelarilor s-a raspandit extrem de rapid, trecand din Italia, catre tari ca Germania, Spania, Anglia si Franta.

ochelari vechi

Inca din momentul inventiei lor, ochelarii aveau o problema, care, din nefericire, nu a putut fi rezolvata timp de 350 de ani – cum sa ii poti pastra pe nas, fara sa cada. Centrul de greutate si centrul de rotatie erau mult prea distantate pentru a putea pastra ochelarii in pozitie optima. Pe de alta parte, ramele depind, in mare masura, de conformatia fetei, de dimensiunea si pozittia urechilor si a conturului lor cartilaginos.

Spaniolii, in secolul al XVII-lea, foloseau mici bucati de panglica pentru a prinde ochelarii, in timp ce venetienii au cerut ajutorul chinezilor, care au aplicat la panglici mici bucati de ceramica, in loc sa schimbe materialul. De abia in 1730, oftalmologul de origine britanica Edward Scarlett inventeaza bratele solide care continuau rama ochelarilor si care se sprijineau pe urechi, forma raspandindu-se rapid in intreaga lume.

Citește și:  Cand a fost inventata luneta?

Europenii au acordat mare atentie acestui instrument optic, dar, la inceputuri, francezii, de exemplu, se fereau sa fie vazuti in public folosind ochelarii, considerati, in acea perioada, semn de slabiciune, spre deosebire de spanioli, care apreciau ca simpla purtare a lentilelor este un indiciu clar de inteligenta si de distinctie.

In anul 1780, Benjamen Franklin inventeaza lentilele de ochelari bifocale. Au fost introduse in uz, la Londra, de abia in anul 1827, de catre John Isaac Hawkins, care patenteaza termenii de lentila bifocala si trifocala. Intre anii 1781 si 1789, ochelarii cu rame din argint incep sa apara in Franta, acestia ajungand sa capete popularitate spre sfarsitul secolului al XIX-lea.

Monoclul

Monoclu, Foto: inthemouthofdorkness.blogspot.com
Monoclu, Foto: inthemouthofdorkness.blogspot.com

Monoclul, supranumit si “inelul de ochi” s-a folosit pentru prima data in Anglia, la inceputul anilor 1800, chiar daca inventia aparuse in Germania, cu un secol in urma. Austriacul J. F. Voigtlander patenteaza tipul sau de monoclu, care va fi produs in anul 1814. Primii purtatori de monoclu erau cei care faceau parte din clasele sociale superioare, monoclul conferind – se credea – un aer de superioritate, cateodata necesar pentru confirmarea statutului social. Dupa Primul Razboi Mondial, monoclul este abandonat, din cauza asocierii cu imaginea ofiterilor din armata germana,  care il utilizau frecvent.

Lornionul

Lornionul, Foto: aprincessinhove.wordpress.com
Lornionul, Foto: aprincessinhove.wordpress.com

Lornionul – doua lentile intr-o rama, tinute prin intermediul unui maner lateral – este o inventie a secolului al XVIII-lea si apartine britanicului George Adams. Manerul si rama erau atent lucrate, lornionul fiind folosit, initial, mai ales de doamnele din inalta societate, ca accesoriu si bijuterie, si mai putin ca ajutor pentru vedere. Lornionul este un obiect familiar pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Pince-nez

Pince-nez, Foto: pincenez1.blogspot.com
Pince-nez, Foto: pincenez1.blogspot.com

Despre pince-nez (ochelari prinsi pe nas prin intermediul unui arc) se presupune ca ar fi aparut in jurul anului 1840, fiind purtat, in egala masura, de barbati si de femei. Acesta putea fi gasit in diferite modele, culori si stiluri menite sa atraga atentia celor din jur. Domnii puteau opta pentru forme mai delicate sau mai sobre si solide, rotunde sau ovale, cu suport din panglica sau lant atasat la buzunarul vestonului sau la buzunarul pantalonului, din aur sau argint. Pince-nez-ul, stramosul ochelarilor, avea destul de multe dezavantaje, dar era relativ usor de folosit si foarte chic, de aici si popularitatea sa.

In prezent, s-au facut progrese uriase in ceea ce priveste performanta lentilelor, simultan cu preocuparea pentru imbunatatirea design-ului ochelarilor, astfel incat exista modele pentru toate afectiunile de vedere si pentru toate gusturile, imbinand utilitatea cu esteticul, la acestea adaugandu-se lentilele de contact cu dioptrii, care se aplica direct pe cornee. Lentilele de contact ofera o serie de avantaje – un camp vizual mai larg, mai multa luminozitate – dar necesita mai multa atentie in privinta igienei si precautii, in cazul anumitor afectiuni (alergii, dereglari ale glandei lacrimale etc.), de aceea se vor purta (ca si ochelarii de vedere) numai in urma unui consult medical de specialitate.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.