Seringa veche din cositorOricat ar parea de ciudat, inventarea unui obiect asemanator cu ceea ce astazi numim seringa i-a fost inspirata omului de comportamentul pasarii ibis, care traieste in zone cu multa apa, are gatul lung si ciocul curbat. In Egiptul antic, era pasarea sacra asociata zeului Thot, de aceea locuitorii din regiunea Nilului o venerau si ii observau cu atentie obiceiurile. Asa au constatat, cum va consemna mai tarziu, in secolul I d.Hr., in scrierile sale, si naturalistul roman Plinius cel Batran, ca ibisii erau tot timpul constipati si, pentru a elimina materiile fecale, intrau in apa si isi utilizau ciocul pe post de canula (tub care serveste la spalaturile intestinale). Folosindu-se de acest exemplu, oamenii au apelat, timp de secole, fara retinere, pentru igiena intestinelor, a urechilor sau in cazuri de intoxicare, la tuburi facute din tulpini de trestie sau de soc, atasate unor burdufuri din piele, in care puneau apa, pe care o pompau in organism.

In primele secole ale erei noastre, grecii si romanii foloseau niste dispozitive, sub forma cilindrica, din metal (argint sau cositor), prevazute cu piston si cu un varf rotunjit, de aproximativ 20 de centimetri lungime, sugerand o utilizare rectala sau vaginala.

Existenta unor seringi din metal este consemnata si in diverse documente din secolul al XIV-lea si este legata de modalitatea de tratament a fistulelor (ulceratiilor) de catre John Arderne, medic englez, considerat “parintele” chirurgiei.Seringi (secolul al XVII-lea)

In anul 1628, fizicianul si anatomistul britanic William Harvey dezvolta teoria circulatiei sistemice a sangelui. Pornind de la aceasta baza, Harvey argumenta ca, asa cum muscatura sarpelui are efect instantaneu asupra intregului organism, asa si medicamentele pot fi distribuite in organism prin intermediul sistemului circulator. In anul 1656, Christopher Wren, arhitect si astronom la Universitatea Oxford, dar cu preocupari si in diverse alte domenii, inventeaza injectia intravenoasa, cu ajutorul seringii. Procedeul consta intr-o incizie, pana in apropierea unei vene, care era usor zgariata, pentru a se introduce in sange o anumita substanta. Se presupune ca Wren, in acea perioada, injecta vin sau, conform rapoartelor vremii, opium, in torentul sangvin al cainilor folositi in testele de laborator.

In secolul al XVII-lea, cele mai multe seringi erau concepute pentru clisma. Contributii importante in perfectionarea unui astfel de instrument au avut italianul Marco Gatenaria si olandezul Regnier De Graaf. In anul 1667, Johann Sigismund Elsholtz, medicul renumitului elector Friedrich Wilhelm, din Brandenburg (Germania), isi lanseaza lucrarea “Clysmatica nova”, in care descrie, cu multe detalii, experienta sa dobandita intr-o indelungata practica medicala, in special in ceea ce priveste toaletarea postinjectare intravenoasa. De la momentul respectiv, Elsholtz este considerat primul medic care a folosit seringa nu doar pentru experimente, ci si pentru tratarea oamenilor care sufereau de diferite afectiuni. In 1668, doctorul Michael Ettmuller, publica in Leipzig, lucrarea “Dissertatio de chirurgia infusoria“ (“Disertatie privind chirurgia”), in care precizeaza conditiile in care este necesara administrarea intravenoasa a medicamentelor, cu ajutorul seringii – atunci cand este vorba de incapacitatea de a inghiti, de odinofagie (durere la inghitit) sau de absorbtia deficitara la nivelul intestinului.

In anul 1778, seringa este din nou in prim plan, de aceasta data in lucrarea lui Johann Alexander Hemmann (care se stinge din viata in anul urmator), un renumit chirurg din Berlin, care nota in eseurile sale medicale : “niciun doctor nu ar indrazni sa foloseasca injectiile  intravenoase, daca ar manifesta in fata pacientilor timiditate”. Cauzele pentru care uzul terapeutic al tratamentului intravenos scade, totusi, de-a lungul secolului al XVIII-lea, sunt legate, in mod suspect, nu de riscul de otravire ulterioara sau de frica impamantenita de seringi, nici de durerea pacientilor sau prevalenta inflamatiilor, ci de riscul crescut de tromboza si embolism pulmonar.Seringa (secolul al XIX-lea)

In 1841, chirurgul ortoped de origine franceza Charles-Gabriel Pravaz inventeaza seringa din sticla, cu piston si ac. Pistonul era impins inainte prin insurubare, ceea ce permitea si o dozare precisa a substantei injectate. Chirurgul Louis Jules Felix Behier introduce denumirea de  “seringa Pravaz” si incurajeaza folosirea ei. Producerea in serie a instrumentului incepe in anul 1853.

Mai inainte, in 1844, doctorul irlandez Francis Rynd inventase acul de seringa gol pe interior, pana la momentul respectiv fiind folosite ace solide, fluidele scurgandu-se pe fata exterioara a acului, pentru a patrunde in organism. In 1853, medicul scotian Alexander Wood imbunatateste instrumentul destinat injectiilor prin combinarea seringii Pravaz cu acul Rynd gol pe interior. Cu ajutorul noii seringi devine posibila injectarea tesutului subcutanat, iar pielea putea fi penetrata fara a fi necesara, in prealabil, o incizie. Chiar daca acele erau inca destul de groase si procesul, cu adevarat, dureros, totusi progresul inregistrat era semnificativ. Acele care se toceau erau reascutite, iar instrumentele se sterilizau prin fierbere, imediat dupa folosire, dupa care erau spalate cu spirt, inainte de o noua utilizare.Seringa din plastic

In anul 1954, incepe producerea in serie a primei seringi de unica folosinta, numita “Hypak”, in cadrul companiei Becton Dickinson (BD), din New Jersey, societate devenita faimoasa datorita campaniei de vaccinare antipoliomielita la copii, desfasurata pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii. Aparitia unei asemenea seringi a constituit o adevarata revolutie in serviciile medicale, nu numai pentru ca era foarte ieftina si, deci, la indemana oricarei persoane care avea nevoie de asa ceva, dar, in primul rand, se diminua riscul transmiterii unor boli, situatie frecventa cand sterilizarea acului (in cazul seringilor traditionale) nu era facuta corect. In 1955, compania “Roehr Products”, din Waterbury, Connecticut (SUA), lanseaza seringa de unica folosinta “Monoject”, si chiar daca o singura bucata costa doar cinci centi, medicii considerau mult mai ieftina reutilizarea celor din sticla si metal, dupa dezinfectare. In anul urmator, farmacistul Colin Albert Murdoch, din Noua Zeelanda, concepe si patenteaza prima seringa de unica folosinta din plastic, model care este folosit si in ziua de astazi. Cinci ani mai tarziu, in 1961, compania “Becton Dickinson” introduce si ea un instrument de unica folosinta, botezat “Plastipak”. Dupa 1962, acele permanente, flexibile, fabricate din plastic, sunt introduse ca substitute pentru acele din otel. Cuvantul german folosit pentru denumirea lor, “Braunulen” (branule), provine de la inventatorul acestora, Bernd Braun, doctor si chimist de renume.
In anii 1980, o stire bulverseaza intreaga lume – aceea ca, in special in tarile in curs de dezvoltare (printre care se afla si Romania), seringile din plastic nu sunt aruncate dupa utilizare,  ci sunt refolosite. Ca urmare, Organizatia Mondiala a Sanatatii a intervenit, incurajand  dezvoltarea unor instrumente sigure, cunoscute sub denumirea de seringi AD (auto-disable), special concepute pentru a functiona o singura data. In prezent, toate campaniile de vaccinare efectuate de UNICEF sunt realizate cu ajutorul seringilor AD.

In limba romana, cuvantul “seringa” este un imprumut din limba franceza – “seringue” – care, la randul lui, provine din grecescul “syringos” (care denumea forma cilindrica a tulpinii de trestie sau a tubului de flaut), devenit “syringa” in latina. Folosirea acestui cuvant pentru a denumi instrumentul medical este justificata de forma tubulara comuna.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here