Oameni în negru nu este doar o producţie cinematografică de succes. În timp ce filmele cunoscute prezintă agenţi secreţi ce intermediază între oameni şi extratereştri, protejând Pământul, poveştile reale cu OIN sunt mai stranii. Aceasta deoarece oamenii în negru descrişi de către martori par a nu fi deloc oameni şi nu au nimic din carisma pe care o au personajele din filme. Dimpotrivă, sunt ciudaţi şi înfricoşători, iar apariţiile lor nu sunt întocmai prieteneşti.
Cazul doctorului Hopkins
Această mărturie a unui psihiatru şi hipnotist este şi cea mai detaliată, şi cea mai cunoscută a întâlnirii cu oamenii în negru. În anul 1976, doctorul lucra cu un pacient care declara că fusese răpit de o navă extraterestră. Psihiatrul înregistrase şedinţe în timpul cărora îşi hipnotiza pacientul pentru a scoate la iveală gândurile şi memoriile ascunse în subconştient.
Într-o seară, doctorul primeşte un telefon de la o persoană ce se recomanda a fi parte din organizaţia de cercetare a OZN-urilor din New Jersey. Hopkins acceptă o întâlnire cu aceasta, presupunând că este interesată să asculte înregistrările sale (doctorul nu avea nici un fel de cunoştinţe sau interese în fenomenul OZN).
Faptele stranii încep imediat după apel: la câteva secunde după ce Hopkins închide telefonul, o persoană apare la uşă, parcă materializată din nimic. Nu ar fi ajuns atât de repede la casă, decât dacă ar fi dat telefonul chiar de acolo. Aspectul vizitatorului era în măsură să provoace fiori, deşi doctorul nu a bănuit iniţial nimic. Omul era îmbrăcat complet în negru: costum, şosete, pălărie. Părea ca scos din cutie – mai mult, părea ca un manechin, având o piele groaznic de albă, buze roşii şi nici un fir de păr (nici sprâncene sau gene).
Omul în negru începe să vorbească într-o engleză perfectă, însă într-un ritm monoton şi straniu, ca o maşină. Îi cere lui Hopkins să distrugă toate înregistrările şedinţelor de hipnoză şi să nu mai investigheze cazul pacientului său. În timp ce vorbeşte, străinul îşi duce mâna la gură, ocazie cu care psihiatrul observă că era dat cu ruj roşu şi că de fapt omul nu avea deloc buze.
Mai mult, omul (sau ce era) putea citi gânduri; îi spune doctorului să scoată una din cele două monezi aflate în buzunarul său şi să o ţină în palmă; în câteva secunde, moneda se dematerializează sub ochii lui Hopkins. Străinul îi spune apoi că dacă nu va asculta de ordine, va muri aşa cum murise o cunoştinţă de-a sa (de unde ştia acesta despre eveniment?). Într-un final, omul în negru se ridică spunând că trebuie să plece. Hopkins observase că în ultimele momente, vorbirea începea să încetinească, ca şi cum i se terminau bateriile. Străinul iese pe uşă şi dispare din vedere la fel de subit precum a apărut. Doctorul nu a văzut decât o lumină foarte puternică.
Cine sunt oamenii în negru?
Există numeroase alte mărturii de apariţii ale OIN. Prima este probabil a lui Harold Dahl din anul 1947, când a văzut o serie de OZN pe cer; după aceasta, el e vizitat de un bărbat în negru ce îl ameninţă să nu vorbească. Mulţi alţii au povestit că, în urma vederii unui OZN sau a unui fenomen ciudat, erau vizitaţi de ciudaţi bărbaţi în negru şi ameninţaţi să tacă.
Dacă este să citim mărturiile celor care i-au văzut, OIN nu sunt fiinţe umane, având un aspect şi comportament extrem de straniu, nenatural. Trăsăturile similare sunt pielea albă, corpul subţire, pielea albă şi de obicei lipsa părului şi a expresiilor faciale, umane. Vorbesc precum o maşinărie sau câteodată deloc, transmiţându-şi gândurile telepatic. Sunt ei extratereştri care doresc să facă dispărută orice dovadă a existenţei lor?
Potrivit altor teorii, sunt chiar agenţi secreţi care lucrează pentru guvern, cu misiunea primă de a nu lăsa publicul să afle de existenţa extratereştrilor. În plus, ei ar cerceta orice fenomen paranormal sau straniu.
