Ce se stie despre civilizatia geto-dacica?

De la jumatatea secolului II i.Hr. (perioada premergatoare ascensiunii regatului lui Burebista) si pana la inceputul secolului II d.Hr. (cand Dacia a fost cucerita de romani) civilizatia geto-daca a atins un nivel ridicat de dezvoltare. Surselor literare care permit reconstituirea unor elemente de civilizatie li se pot adauga astazi, intr-o masura mai mare, datele furnizate de cercetarile arheologice desfasurate in ultima jumatate de veac pe cuprinsul intregii Dacii. Au fost semnalate numeroase asezari rurale, reprezentate de catune mici, avand cateva locuinte si anexe gospodaresti. Aceste asezari rurale, cu functii agricole, erau dispuse de-a lungul cursurilor de apa, pe terase naturale si in locuri neinundabile. Locuintele sunt de obicei adancite in pamant iar in jurul lor au fost descoperite gropi cu provizii.

Cercetarile arheologice s-au concentrat mai ales asupra asezarilor fortificate si cetatilor, elemente definitorii ale civilizatiei geto-dace. Aseazarile fortificate si cetatile se aflau dispuse pe forme de relief dominante, boturi de deal, terase inalte, culmi montane, care controlau caile de acces in anumite zone. Fortificatiile erau construite de obicei din elemente traditionale (valuri de pamant si palisade de lemn) dar dupa consolidarea puterii Regatului lui Burebista au aparut ziduri de incinta si bastioane patrulatere din piatra fasonata, ridicate in tehnica greceasca si de catre mesteri proveniti din cetatile vest-pontice. Astfel de fortificatii au fost descoperite doar in zona capitalei regatului. In zonele periferice, la Batca Doamnei in Moldova, Cetateni in Muntenia, Divici in Banat, au fost ridicate ziduri din piatra nefasonata.

Locuirea din asezarile fortificate s-a concentrat in interiorul incintelor, dar ea s-a extins de cele mai multe ori si in exterior. Aspectul locuintelor este asemanator celor din asezarile rurale insa au aparut si constructii mai mari ori avand o destinatie specifica (ateliere mestesugaresti, sanctuare). Asezarile fortificate desemnate cu cu termenul de “dava” au avut functii economice, administrative, militare si religioase, fiind asemanatoare din acest punct de vedere cu “oppida” din lumea celtica. Dar aspectul lor era diferit. Cetatile au avut in primul rand rosturi militare; aveau suprafete mici si adaposteau garnizoane permanente.

Civilizatia geto-dacica se evidentiaza prin impresionante constructii descoperite in zona capitalei regatului. Ele au fost ridicate incepand cu vremea lui Burebista, ulterior fiind adaugate elemente noi. Centrul religios al dacilor, muntele sacru Kogaion amintit de Strabon si care ulterior, poate in vremea lui Deceneu, a devenit Sarmizegetusa Regia, se afla pe o culme montana la 1000 m altitudine. Toate caile de acces spre acest centru au fost barate prin cetati cu fortificatii din piatra: Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Piatra-Rosie, Varful lui Hulpe. In apropierea zonei sacre a luat nastere o mare asezare cu constructii ridicate pe terase antropogene sustinute de ziduri de piatra, cu conducte de aductiune a apei. Aspectul Sarmizegetusei Regia era acela al unui oras mediteranean. Tot in apropierea zonei sacre se afla o mica fortificatie, ridicata in ajunul razboaielor daco-romane din vremea lui Domitian. Aspectul ei actual indica faptul ca a fost refacuta de romani in vremea lui Traian, dupa ce acestia lasasera o garnizoana pentru a supraveghea regiunea.

Nivelul ridicat al civilizatiei geto-dace este ilustrat de practicarea mestesugurilor. In numeroase asezari fortificate au fost depistate ateliere mestesugaresti de olarie si metalurgie. Amploarea productiei este dovedita de numeroase artefacte descoperite in asezari. Este vorba in primul rand de piese de ceramica. Vasele dacice caracteristice au fost borcanele ornamentate cu butoni si brauri alveolare (utilizate pentru gatit), asa numitele “fructiere” (strachini cu picior inalt) si opaitele realizate in forma de ceasca.

Dacii au realizat si ceramica pictata, vase cu motive zoomorfe, vegetale si geometrice. Metalurgia a realizat o gama foarte larga de unelte agricole, obiecte de uz casnic, arme din fier iar orfevraria a produs podoabe si accesorii vestimentare din argint si bronz. Aurul, mentionat de autorii antici ca aflandu-se in cantitati mari in Dacia, constituia un monopol regal si era tezaurizat. De aceea numarul pieselor de aur descoperite este foarte redus.

Un alt element remarcabil al civilizatiei geto-dace este schimbul de marfuri. S-a constatat existenta unui sistem de schimb intre diverse comunitati. Astfel, atelierele metalurgice din zona montana a Sarmizegetusei furnizau produse de fier, in special unelte agricole, comunitatilor rurale din valea Muresului. Acestea, la randul lor asigurau aprovizionarea cu produse agricole, care nu puteau fi obtinute in zona montana. Unele asezari au constituit mari centre comerciale. Asa este cazul celor de pe Valea Siretului si al celei de la Ocnita. Materialele descoperite indica prezenta unui schimb la distante mari, importurile provenind atat din lumea romana cat si din mediul oriental. Dar cele mai multe importuri, artefacte metalice sau ceramice au fost gasite in zona capitalei Sarmizegetusa.

Religia a jucat un rol important in cadrul civilizatiei geto-dace. Se pare ca cele mai vechi sanctuare au fost reprezentate de constructii rectangulare din lemn, avand dimensiuni mult mai mari decat cladirile civile obisnuite, prevazute cu o camera de forma absidala orientata spre nord-vest. Reforma infaptuita de Deceneu a impus o religie oficiala care a avut ca rezultat aparitia unor sanctuare noi. Atat in zona sacra a Sarmizegetusei cat si intr-o serie de asezari si cetati, au fost descoperite sanctuare circulare si patrulatere. Sanctuarele circulare erau inconjurate de un inel din piatra sau lemn in interiorul caruia se afla o incapere patrulatera si una absidala orientata spre nord-vest.

Constructiile patrulatere erau prevazute cu coloane, uneori sustinute de tamburi de calcar sau andezit si aveau aspectul templelor din lumea mediterana. Sanctuarele si locurile de cult indica existenta religiei oficiale atestate de izvoarele literare precum si manifestarea unor credinte si practici traditionale. Religia geto-dacilor era politeista, avand ca principale divinitati pe Zamolxes, zeul pamantului si Ghebeleizis, zeul cerului. Dacii credeau in nemurirea sufletului iar ritul funerar era incineratia, insa unii membri ai aristocratiei au practicat si inhumatia.