„Cocorii lui Ibycos” este o expresie care s-a născut dintr-o veche poveste legată de poetul antic grec Ibycos, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr. Născut într-o colonie greacă din Peninsula Italică, la Rhegion, într-o familie de nobili, Ibycos ar fi refuzat, spun legendele, să devină „tiran”, adică să dobândească puterea absolută prin mijloace ilegitime, motiv pentru care a părăsit Rhegion, stabilindu-se în Insula Samos, la curtea lui Policrate, devenind aici unul dintre poeții preferați.
Expresia Cocorii lui Ibycos face referire la o legendă antică care simbolizează justiția și răzbunarea divină. Această poveste, provenind din vremurile grecești antice, reflectă credința profundă în dreptate și ordinea cosmică. Cocorii, în acest context, nu sunt doar păsări migratoare, ci mesageri ai adevărului și echității. Analizând această expresie, descoperim legături profunde între natură, umanitate și justiție în gândirea antică.
În cultura modernă, cocorul continuă să fie un simbol al speranței, longevității și fidelității. Această păsăre reprezintă adesea un punte între trecut și prezent, purtând însemnătăți care transcende culturile și epocile. Prin înțelegerea semnificațiilor adânci ale cocorului, putem obține o perspectivă mai largă asupra modului în care simbolurile naturale sunt încorporate în limbajul și cultura noastră.
Pentru mai multe informații despre interpretări și utilizarea corectă a altor simboluri, verificați articolul nostru despre cum este corect: deseară sau diseară. Aceasta oferă o viziune cuprinzătoare asupra modului în care limbajul și simbolurile evoluează și își păstrează relevanța de-a lungul timpului.
S-au păstrat, din creația sa, câteva sute de versuri pe teme mitologice (Războiul troian, Expediția Argonauților), dar și scrieri lirice despre natură, putere și iubire, unele citate și de Platon, în „Dialogurile” sale.
Nu se știu alte lucruri despre viața poetului grec, dar de moartea sa este legată o legendă din care s-a născut expresia „Cocorii lui Ibycos”. Se spune că acesta a fost ucis de niște tâlhari, în timpul unei călătorii pe mare, în apropiere de Corint. În ultimele clipe de viață, Ibycos a ridicat ochii spre cer și a zărit un cârd de cocori pe care i-a conjurat să fie martori la odioasa întâmplare și să-l răzbune.
După o vreme, ucigașii, îndreptându-se spre Teatrul din Corint, sub cerul liber, au văzut un cârd de cocori, iar unul dintre tâlhari ar fi exclamat ironic: „Iată martorii lui Ibycos, au venit să-l răzbune!”. Corintenilor, care auziseră de moartea lui Ibycos, li s-au părut ciudate aceste cuvinte și au chemat soldații. Vinovații au fost arestați, și-au mărturisit vina și au fost condamnați la moarte. De atunci, expresia „Cocorii lui Ibycos” a rămas peste timp pentru a face referire la o mărturie neprevăzută care vine în ajutorul justiției în ultimul moment.
Din punct de vedere simbolic, cocorilor, păsări mari, frumoase, elegante, monogame, cu o „vocalizare” inconfundabilă, li se asociază semnificații multiple, uneori contradictorii, în funcție de spațiul cultural și de miturile specifice. În general, cocorii semnifică longevitatea, fidelitatea, regenerarea, prosperitatea.
Pentru orientali (China, Japonia), exprimă concentrarea energiei Yang, căreia îi corespunde principiul masculin, pozitiv, solar. Cocorul este un simbol al fericirii, al primăverii, motiv pentru care tablourile tradiționale ale orientalilor înfățișează frecvent această pasăre, „cu penele precum zăpada imaculată”, cum consemnează un text din epoca Tang, perioada de apogeu a vechii civilizații chineze.
În mitologia greacă, imaginea cocorilor, în afară de legenda referitoare de „Cocorii lui Ibycos”, se leagă și de eroul atenian Tezeu, cel care a ucis Minotaurul închis în labirintul de sub palatul regelui Minos, din Cnossos. În acest context, dansul lui Tezeu, la ieșirea din labirint, este asociat dansului cocorilor, însemnând triumf, libertate, dar și ciclicitatea încercărilor labirintice, iar zborul păsărilor este reprezentarea simbolică a posibilității de a se ajunge pe Tărâmul nemuritorilor.
Tot la greci, dar și la romani, cocorul era pasărea lui Apollo, zeu al luminii, al artelor, protector al muzicii și al poeziei, personificare a Soarelui, cel care se metamorfoza în cocor atunci când vizita tărâmul oamenilor. Dată fiind această asociere, probabil că, în legenda care a generat expresia „Cocorii lui Ibycos”, nu întâmplător poetul grec a văzut înaintea morții pe cer, tocmai cocori, aceștia fiind martorii lui devotați.
În vechile culturi germanice, dar și în alte spații europene, cocorul era simbolul asociat zeului călătoriilor și al comunicării sau simbol al loialității și al vigilenței, considerându-se că doarme stând într-un picior pentru că, în celălalt, ține strâns în gheare o piatră, iar dacă ar adormi ar scăpa piatra și s-ar trezi.
În culturile tradiționale africane, cocorii se bucură de o mare prețuire. Pentru populația bambara (din regiunea râului Niger, din vestul Africii), de exemplu, cocorul moțat se află la originea graiului omenesc.
În acest sens, în „Dicționarul de simboluri” al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, se precizează că: „penele, țipătul și dansul nupțial al cocorului reunesc cele trei atribute fundamentale ale cuvântului: frumusețe (este considerat cea mai frumoasă dintre păsări), sunet (este singura pasăre care poate să-și moduleze vocea când țipă) și mișcare (eleganță). Din această cauză se crede că oamenii au învățat să vorbească imitând cocorii”.
Pentru africani, mai există un motiv pentru care prețuiesc în mod deosebit această pasăre, acela că, apreciază aceștia, cocorul are conștiința frumuseții și calităților sale, de aceea este considerat și un simbol al contemplării de sine, iar cunoașterea de sine, pentru om, după modelul păsării, este o condiție esențială a cunoașterii puterii divine.
În China, Africa de Sud și Uganda, în semn de prețuire, astăzi, cocorii sunt simboluri naționale. Dincolo de încărcătura simbolică pe care omul i-a atribuit-o acestei păsări de-a lungul timpului, și adevărurile științifice despre cocor sunt fascinante. Chiar dacă nu trăiesc 1000 de ani, cum se credea în culturile asiatice, cocorii sunt longevivi (30 – 40 de ani), pot să se înalțe în zbor până la 1500 de metri, folosesc tot felul de sunete pentru a transmite diverse mesaje, au cel puțin 90 de „gesturi” și poziții ale corpului, cu rol important în pereche și în cârdurile în care trăiesc, își caută perechea și își exprimă afecțiunea prin dans.
Se pare că nu întâmplător mentalitatea populară, de-a lungul timpului, a făcut din această pasăre simbolul frumuseții, al nemuririi, al regenerării, al sprijinului neașteptat, în caz de nevoie, așa cum au fost și „Cocorii lui Ibycos”.
