La scara istoriei, comertul ambulant pare a fi una dintre cele mai importante si mai vechi inventii ale umanitatii, comparabila, ca impact, cu aparitia agriculturii, pentru ca a contribuit la stratificarea sociala, la progresul societatilor si, pana la urma, la constituirea civilizatiilor. Chiar si scrisul s-a nascut, in urma cu peste cinci mii de ani, datorita comerciantilor din Sumer (Mesopotamia), care au inteles ca au nevoie de o metoda prin care sa tina socoteala marfurilor vandute si a castigurilor. Initial, agricultura a fost o activitate de subzistenta, dar, in momentul in care produsele agricole au depasit nevoile individuale, s-a creat contextul pentru stocarea si valorificarea acestora. In epoca primitiva, schimburile economice (trocul) se desfasurau in functie de vecinatatile geografice. Treptat, in cadrul comunitatilor a aparut o diversificare a indeletnicirilor, unii abandonand agricultura si specializandu-se in prelucrarea metalelor sau in olarit.
Urme ale primelor forme de comert ambulant, in spatiul european, s-au descoperit, de exemplu, in Bavaria (in partea de sud-est a Germaniei de astazi), datand de aproximativ 8 000 de ani, cand, la mare cautare era cremenea (piatra dura, care, prin lovire, produce scantei). Vanzatorii ambulanti mergeau prin vaile Dunarii si ale raurilor Regen si Naab, pana la trecatorile din Muntii Bavariei, ducand la 200-300 de kilometri pretioasa materie prima, care le asigura un castig substantial.
Daca, la inceput, comertul ambulant se facea cu obiecte de mai mici dimensiuni, dar foarte valoroase, cu timpul, marfurile au devenit din ce in ce mai voluminoase si mai grele. O lunga perioada de timp, in mileniul al doilea i.Hr., in China, Asia de sud-est, Africa de Nord, atunci cand nu se facea troc, se utiliza ca “moneda”, scoica numita “Kauri” (folosita si astazi, in cateva state africane, precum Burkina-Faso, Benin, in paralel cu francul, un saculet cu scoici valorand in jur de trei euro/2000 de franci). Mayasii, in America de Sud, aveau ca substitut al banilor, boabele de cacao. In alte parti ale lumii se foloseau dinti de balena, fildes, iar mai tarziu, metale pretioase. Monedele au aparut in Mesopotamia, in mileniul I i.Hr., iar prin secolul al VII-lea i.Hr., in Asia Mica.
Din antichitate si pana la sfarsitul Evului Mediu occidental, comertul ambulant a inflorit, intre Extremul Orient si Europa, gratie “Drumului matasii”, numit astfel, in secolul al XIX-lea, de catre geograful german Ferdinand von Richthofen. Denumirea se explica prin faptul ca cea mai pretioasa marfa transportata de caravane era matasea fabricata in China, dar comerciantii aveau pentru vanzare si ambra, condimente, bijuterii etc. Caravanele strabateau coridorul Gansu, apoi teritoriile dintre Tibet si Mongolia. Dupa ce parcurgeau stepele si deserturile Asiei Centrale, faceau lungi popasuri in orasele in care se opreau si alti vanzatori, din Iran, India, Rusia si din lumea araba.
De comertul ambulant medieval se leaga si prima forma orala de publicitate, deoarece vanzatorii (barbati, femei sau copii) isi purtau marfurile pe strazi, strigand denumirea produselor, pentru a-i atrage pe clienti. Fiecare breasla avea o maniera originala de a striga, pentru a fi recunoscuta cu usurinta. Acesti vanzatori ambulanti se numeau “colportori” (din latinescul “comportare” – “a transporta”). In limbajul actual, termenul “colportor” are un sens peiorativ, semnificand “raspanditor de zvonuri” (false). Colportorii isi duceau marfurile in cosuri, pe care le purtau pe umeri sau pe cap. In epoca moderna, incepand cu secolul al XIX-lea, odata cu revolutia industriala, comertul ambulant a pierdut teren, oamenii fiind din ce in ce mai atrasi de stralucirea si de confortul pe care il ofereau spatiile comerciale.
In pofida faptului ca, in prezent, traim intr-o societate in care productia si vanzarea de marfuri, in magazine, hipermarket-uri, mall-uri, a atins cote uriase, comertul ambulant, cu o traditie atat de indelungata, nu putea sa dispara. Specializat sau polivalent, vanzatorul ambulant are posibilitatea de a-si vinde marfa, intr-un cadru legal, de obicei in piete si targuri in aer liber. Acesta, in functie de locul unde isi exercita meseria, se adapteaza la gustul si la nevoile clientilor, in materie de calitate, varietate si cost al marfurilor. De fiecare data el trebuie sa ambaleze/dezambaleze marfa si sa fie atent la maniera de prezentare. O astfel de indeletnicire presupune multa disponibilitate si autonomie, capacitate de relationare, precum si o buna forma fizica. De un deosebit succes, la noi si in alte parti ale lumii, se bucura targurile cu produse traditionale, accesibile ca pret, de calitate, si care ofera clientului placerea de a cauta, a negocia si a cumpara marfa dorita.
In perioada sarbatorilor de iarna, milioane de turisti sunt atrasi de targurile de Craciun, din marile orase ale lumii. In Europa, celebre sunt cele din Austria, Germania, Olanda, Franta, Italia, tarile nordice, unde pietele principale sunt transformate in adevarate paradisuri hibernale, in care se gasesc de toate, de la vin fiert, paine calda, produse de patiserie, prajituri, pana la obiecte de artizanat, jucarii traditionale, decoratiuni pentru pomul de iarna etc.
In Romania, in ultimii ani, si-au castigat un renume bine meritat targurile de Craciun din Brasov, Sibiu, Timisoara, Bucuresti, unele functionand de la 1 Decembrie, pana dupa Craciun, altele pana in jur de 10 ianuarie.
In restul anului, comertul ambulant se poate face in chioscuri, standuri, rulote (mobile), in spatii special amenajate sau in alte locuri in care exista potentiali cumparatori.
