Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan, din punct de vedere psihologic, sunt două latenţe ale personalităţii umane, uneori manifestate, explicabile prin natura intrinsecă sau prin contextul educaţional, social, cultural, prima, caracteristică femeilor, cea de-a doua, bărbaţilor. În societatea contemporană, dezbaterile, lupta pentru egalitatea între sexe au devenit un loc comun şi vizează, a priori, egalitatea drepturilor, a şanselor pe care le poate avea fiecare, rămânând într-o zonă de ambiguitate răspunsul la întrebarea dacă şi comportamentul, structura psihologică, procesele cognitive ale celor două sexe sunt, tot în mod aprioric, diferite sau sunt condiţionate, azi mai mult ca oricând, de modele stereotipe vehiculate de o lume care pare a deturna sensul valorilor si scopurilor autentice ale vieţii.

O zicere celebră a scriitoarei Simone de Beauvoir, din secolul al XX-lea, autoarea cunoscutului roman “Toţi oamenii sunt muritori”, figură marcantă a curentului existenţialist, dar şi a mişcării feministe moderne, atrage atenţia asupra faptului că multe dintre manifestările specifice genurilor – feminin, masculin – se datorează în mare parte educaţiei: “Nu te naşti femeie/barbat, devii femeie/barbat”. Nu întâmplător, în copilărie, fetiţelor li se oferă păpuşi, băieţilor, soldaţi sau maşinuţe, jocuri si jucării care îi pregătesc pentru rolurile pe care trebuie să şi le asume mai târziu. În mod similar, diferitele comportamente sunt induse prin educaţie sau de mediul social – o femeie, se spune, trebuie să fie emoţională, “dulce”, sensibilă, un bărbat trebuie să fie curajos, puternic, dominator etc.

Realitatea imediată ne oferă, în fiecare zi, tot felul de ipostaze umane, la care ar trebui să reflectăm, să reconsiderăm, eventual, atitudini şi prejudecăţi legate deopotrivă de bărbaţi şi de femei – multor bărbaţi nu le place să aibă o femeie în funcţie de conducere, femeile clamează egalitatea de şanse etc. Poate, în timp, dacă devenim conştienţi de resorturile psihologice ale comportamentului uman, de efectele educaţiei primite în primii ani de viaţă, care pot distorsiona personalitatea, precum Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan, dacă avem grijă de felul în care cultivăm anumite mentalităţi, modul de a gândi viaţa va deveni mai inteligent, mai subtil, mai nuanţat, în care noţiunile de “superioritate”/”inferioritate”, legate strict de sex, să dispară.

Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan – comportamente induse, acutizate în epoca modernă

Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan au fost definite în psihologie în anii 1980-1990, deşi ipostaze comportamentale încadrabile în aceste concepte pot fi identificate în toate epocile, determinate de anumite concepţii, percepţii şi modele educaţionale. Este adevărat că cele două concepte – Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan – nu figurează în rândul bolilor înregistrate în psihologia clinică şi nici nu au făcut obiectul unor studii ştiinţifice aprofundate, dar există sufiecient de multe cazuri încadrabile în cele două categorii de comportamente, astfel încât să nu poată fi ignorate, mai ales că, în anumite zone ale realităţii, tot mai vizibile în mass-media, de exemplu, s-a constatat o acutizare a unor asemenea manifestări.

Complexul Cenuşăresei

Complexul Cenuşăresei a fost teoretizat de psihologul american Colette Dowling, într-o carte publicată în 1990 – The Cinderella Complex: Women’s Hidden Fear of Independence – şi se referă la frica ascunsă a unor femei de independenţă, la dorinţa inconştientă de a fi mereu protejate de cineva, de partenerul masculin cel mai adesea. Este vorba de acea categorie de femei care se consideră “condamnate” la dependenţă, nu la libertate, care îşi subestimează posibilităţile, îşi camuflează aspiraţiile personale, alegând protecţia unui bărbat, fără de care se simt debusolate.

Complexul Cenuşăresei pare a fi rezultatul unei societăţi patriarhale şi al unei educaţii diferenţiate, care induce femeilor ipostaza de “aşteptare”, precum îl aşteaptă Cenuşăreasa pe prinţul fermecător, care să-i îndeplinească dorinţele. O astfel de mentalitate este intens alimentată, în prezent, şi de mass-media mondenă, de filme şi de cărţi, unele scrise chiar de femei, în care mesajul direct sau subliminal este: “Fii frumoasă pentru a atrage atenţia bărbaţilor puternici şi bogaţi, care pot să-ti ofere tot ce doresti!”. Istorii cu Cenuşărese se vând peste tot, ca pe nişte fantasme aducătoare de fericire.

Manifestare a complexului Cenuşăresei este şi comportamentul la polul opus – femei care, gândind că sunt considerate mai puţin competente şi mai puţin carismatice decât bărbaţii, vor să demonstreze ostentativ ca sunt capabile de a reuşi singure, evitând orice fel de relaţie de dragoste şi de implicare emoţională în altceva decât in viaţa profesională.

Este evident că ambele comportamente, situate la extreme, sunt excesive şi dăunătoare. O femeie poate avea aceleaşi realizări şi performante ca şi un bărbat, rămând femeie, cu tot ce înseamnă farmecul şi inteligenţa feminităţii, fără a cădea în capcana feminismului sau a “superiorităţii” unui gen sau altul.

Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan (numit şi Puer aeternus, prescurtat SPP) este o expresie folosită pentru a numi angoasa legată de perspectiva de a deveni adult, asociată dorinţei de a rămâne copil. Psihanalistul american Dan Kiley a impus acest concept, în 1983, prin cartea sa – The Peter Pan Syndrome: Men Who Have Never Grown Up – cu referire la adulţii imaturi, cei mai mulţi bărbaţi, inspirat fiind de personajul Peter Pan, din cartea scriitorului scoţian J.M. Barrie, personaj care îşi petrece copilăria eternă pe o mică insulă, numită “ Tara de nicăieri”.

Sindromul Peter Pan, spune Dan Kiley, apare mai ales la începutul vârstei adulte, când bărbaţii încep a avea mai multe responsabilităţi. Mai predispuşi la un asemenea comportament, adesea iresponsabil, sunt cei cu o situaţie materială foarte bună în familiile din care provin. Principalele semne ale Sindromului Peter Pan sunt procrastinarea (tendinţa de a lăsa totul pe mai târziu), ascunderea emoţiilor care izbucnesc însă uneori sub forma crizelor de furie, de isterie sau disimularea tristeţii sub forma unei veselii forţate, a râsului fals. Aceste persoane îşi fac cu greu prieteni, relaţiile cu familia sunt tensionate şi oscilează între sarcasm şi amabilitate, iar în relaţiile cu femeile afişează atitudini dure, măşti de macho, căutând partenere dependente, care vor să fie protejate, dominate, în genul celor care manifestă Complexul Cenuşăresei. În acest punct, pare a fi o convergenţă între Complexul Cenuşăresei şi Sindromul Peter Pan, dar care nu este de bun augur, fiind vorba de sensibilităţi exacerbate, care nu se pot armoniza.

Dan Kiley susţine că, din analiza cazurilor cu sindrom Peter Pan, rezultă că se poate ajunge la o echilibrare a psihicului peste vârsta de 40 de ani, dacă persoana respectivă reuşeşte să găsească o comunicare autentică cu eul profund/copilul interior, cu ceea ce Carl Jung numea “arhetipul copilului” sau Puer Aeternus, zonă a inconştientului prezentă în fiecare dintre noi, responsabilă de instinctele primare, dar în care se găsesc şi resursele pentru renaşterea, reînnoirea, echilibrarea personalităţii şi reconstruirea vieţii pe alte coordonate. “Copilul interior”, Puer Aeternus, ni l-am putea reprezenta, de exemplu, prin imaginea Micului Prinţ, personajul simbolic al lui Antoine de Saint-Exupery, pentru care fiecare întâlnire cu “oamenii mari” este un prilej de a constata cât de absurzi sunt aceştia în comportamentul lor.

Identificând şi cunoscând ce înseamnă Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan, precum şi alte comportamente, fără a fi maladii, dar care vulnerabilizează viaţa atâtor oameni şi care, în epoca modernă, par a se fi înmulţit şi acutizat, putem înţelege mai bine lumea în care trăim, putem cunoaşte mai bine oamenii şi să vedem ce se ascunde uneori dincolo de aparenţa seducătoare sau inocenţa simulată, putem să reconsiderăm şi să medităm la principiile care ar trebui să guverneze relaţiile dintre femei şi bărbaţi, astfel încât frustrările, furiile, egocentrismul, eşecurile să fie înlocuite cu ceea ce este mult mai firesc pentru natura umană – curajul, inteligenta, generozitatea, altruismul, fericirea autentică, sentimentul împlinirii prin propriile forţe şi împreună cu cei cu care rezonăm. Complexul Cenuşăresei şi sindromul Peter Pan ne arată că vulnerabili pot fi şi femeile şi bărbaţii, oamenii în general. Suntem imperfecţi, subiectivi şi sensibili, dar avem resurse şi mai puternice pentru a ne construi viaţa dându-i valoarea pe care o merită, fără a fugi de realitate, ci cucerind-o.