Printre cele mai cunoscute obiceiuri de Craciun este reprezentat de coroana de Craciun sau coroana de Advent, cum mai este aceasta numita. El este prezent in majoritatea bisericilor romano-catolice.

Originile coroanei de Advent

In ceea ce priveste originea coroanei se pare ca aceasta ar fi inceput in anii 1800, in Germania, la Hamburg. In acea perioada, in oras existau foarte multi copii orfani si care nu aveau nicio casa. Cativa dintre acestia se pretau si la mici infractiuni, pentru care ajungeau chiar sa petreaca zile, saptamani sau chiar luni la inchisoare. Un pastor pe nume Wichern a hotarat sa faca ceva ca sa stopeze aceste lucruri, astfel incat a inceput sa adune copiii de pe strada, sa-i hraneasca si sa le ofere un adapost, concretizat in casa “Rauhe”. In plus, pastorul i-a invatat pe cei mici si cateva meserii, printre care cea de pictor, gradinar, cizmar sau croitor. Astfel, in fiecare an de Advent se organizau la casa “Rauhe” rugaciunile anuale. Cum se aprindeau si cateva lumanari cu ocazia aceasta, moment care a primit denumirea de celebrarea lumanarilor, a fost construit si un cerc lemn, care se asemana foarte mult cu o coroana si in jurul caruia erau asezate lumanarile. Craciunul era sarbatorit cu toate luminile de la lumanari aprinse, astfel incat coroana parea uriasa si impunatoare. Din anii 1850, copiii au adaugat si ramuri de brad la acel cerc si la lumanari. In prezent, se utilizeaza doar patru lumanari, trei violete si una rosie.

La inceput, traditia s-a raspandit cu viteza printre familiile germane. Dupa cativa ani, ea a ajuns in Franta si in Marea Britanie. Deoarece la origine era un obicei protestant, catolicii nu au adoptat-o la inceput. In anii 1920 si 1930, a fost insa acceptata si de catre catolicii din Munchen si Koln, dupa care si cei din Austria au fost de acord sa o includa printre datinile lor.

foto: chasethestar.net
foto: chasethestar.net

Simbolismul coroanei de Advent

Coroana de Advent indeplineste o functie foarte importanta: aceea de a vesti venirea Craciunului, in special pentru cei mici. In plus, ea simbolizeza si faptul ca Iisus este cel care poate invinge raul si fortele intunericului, cu ajutorul luminii.

In epoca noastra, din cauza diverselor influente culturale, au inceput sa apara o multime de coroane, care sunt puse la usile caselor, in pietele mari sau la diferite festivaluri. Ele se gasesc in majoritatea magazinelor de profil sau la hipermarket-uri. Totusi, ele nu-si pierd din simbolism, intrucat valoarea lor este foarte profunda.

Citește și:  Recorduri mondiale de Anul Nou: un altfel de a petrece trecerea dintre ani

Deseori, coroanele sunt utilizate in casa familiilor, in mijlocul unei mese, ori pe fereastra. In diferite biserici, ele sunt puse langa pupitru, tinand loc de lumanari. Langa ele se asaza Calendarul de Advent, iar ca un obicei des utilizat este rostirea cantecelor specifice sarbatorii.

Forma de cerc a coroanei de Advent simbolizeaza unitatea si eternitatea, dar si ciclul reproducerii. De asemenea, coroana mai semnifica si fidelitatea divinitatii fata de oameni. Tocmai din aceste motive, ea nu trebuie sa fie vazuta drept o simpla forma florala, la care se adauga patru lumanari.

In Antichitate, in Imperiul Roman, coroanele erau acordate celor care se impuneau in diversele jocuri organizate de catre stapanitori, sau celor care castigau razboaie. In prezent, coronitele sunt inmanate celor mai buni elevi sau studenti. Coroana de Advent este simbolul luminii, care invinge intunericul datorita puterii sale divine.

foto: queenoftate.blogspot.com
foto: queenoftate.blogspot.com

Crengile verzi de brad care sunt asezate pe aceste coroane semnifica speranta, dar si viata eterna. Ele aduc aminte de patrunderea Mantuitorului in Ierusalim, atunci cand Acesta a fost intampinat ca Salvatorul omenirii.

Ca si ornamente pentru coroane se utilizeaza hartie rosie sau roza, care reprezinta simbolurile smeririi si al iubirii.

In ceea ce priveste simbolistica celor patru lumanari de pe coroana, ele semnifica cele patru saptamani de Advent. Daca ele sunt aprinse una dupa cealalta, atunci se indica apropierea momentului in care Mantuitorul s-a nascut. Pentru prima data cand s-au aprins lumanarile de Advent, acestea erau trei violete si una rosie. Se spune ca prima dintre ele este cea a profetului, cea de-a doua a Betleemului, cea de-a treia a pastorilor si ultima a ingerilor. In prezent, ele pot fi si de alte culori, precum albul sau rosul.

foto: rebloggy.com
foto: rebloggy.com

Printre alte traditii, mai exista si acelea care sugereaza ca prima lumanare reprezinta simbolul iertarii pacatului originar din Rai, cea de-a doua reprezinta credinta in tara promisa, cea de-a treia reprezinta bucuria poporului lui David pentru mostenirea oamenilor sai, iar ultima dintre ele reprezinta invataturile profetilor.

De obicei, coroana este luata de jos in ziua in care Domnul Iisus s-a nascut. Este indicat ca toate acele lucruri ce pot simboliza o asteptare indelungata sau diferite semne de pedeapsa sa fie inlaturate din biserici in aceste zile, intrucat obiceiurile si traditiile obliga la respectarea acestora.

VIDEO: Cum cream o coronite de craciun:

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.