Corupţia distruge ţări şi destine şi este considerată, la momentul actual, cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei, a libertăţii, a dezvoltării economice, a echităţii sociale şi a altor oportunităţi, la nivel global, cu diferenţe specifice între ţări.

Fie că este vorba despre fraudă, mită, delapidare, şantaj, deturnare de fonduri, favoritism, clientelism, nepotism, în afaceri, în comerţ, politică, sector public, privat etc., corupţia, activă sau pasivă, este o practică ilicită, din afara sferei dreptului, eticii şi a moralei.

Corupţia
Corupţia

În fiecare an, instituţii autorizate (Banca Mondială, ONU) fac sondaje şi statistici referitoare la corupţie, în scopul combaterii acestui flagel, factor major în cea mai mare criză mondială a democraţiei. Printre acestea, Transparency Internaţional (TI), o organizaţie non-guvernamentală internaţională, cu sediul în Berlin şi cu filiale în multe ţări, monitorizează fenomenul şi publică anual un Indice de Percepţie a Corupţiei (IPC), deşi se recunoaşte, în general, dificultatea de a măsura acest “abuz de putere”, deoarece faptele se petrec, de regulă, “în spatele scenei”.

Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) relevă incapacitatea cronică a multor ţări de a controla într-un mod eficient corupţia, în diversele ei manifestări, cele mai vulnerabile, din acest punct de vedere, fiind statele cu tendinţe autocratice, precum şi cele în care instituţiile sunt slabe şi ineficiente.

Economistul american Robert Klitgaard, profesor la Universitatea Claremont, California, într-o carte publicată în 1998, “Controlling Corruption”, sublinia că fenomenul corupţiei proliferează ori de câte ori câştigul corupt este mai mare decât probabilitatea ca cel vinovat să fie prins şi judecat înmulţită cu pedeapsa posibilă.

Corupţia – principalele cauze

Corupţia distruge ţări

În general, se admite că principalele cauze ale corupţiei sunt direct legate de disfuncţionalităţile guvernelor, de ineficienţe economice, de condiţiile sociale, de deficitul de informaţie, de atitudinea mass-mediei.

Disfuncţionalităţile guvernamentale se referă, în principal, la:

  • nivel crescut de birocraţie şi structuri administrative nepotrivite;
  • legislaţie defectuoasă, lipsa reformelor în administraţie şi sistem judiciar care nu este independent;
  • neimplicarea cetăţenilor în viaţa publică şi politică, prezenţa slabă la vot, în ideea că, votând sau nu, lucrurile vor fi la fel;
  • investiţii publice inadecvate, neconcordante cu adevăratele nevoi şi nesupravegheate de societatea civilă;
  • practici contabile neriguroase şi necontrolate;
  • campanii politice cu cheltuieli exagerate, în mare parte finanţate din bani publici;
  • o prea mare interacţiune între cetăţeni şi funcţionarii publici, în absenţa aplicaţiilor online şi a procesării documentelor şi plăţilor prin sisteme informatice, ceea ce predispune la corupţie;
  • menţinerea în funcţii cheie, de decizie, pe termen lung, a aceloraşi persoane, încurajându-se astfel “relaţiile” şi “favoritismele”; există ţări în care anumiţi oficiali sunt obligaţi să se rotească în funcţii, la anumite intervale de timp, tocmai pentru a nu se crea tentaţia unor cercuri vicioase ale puterii;
  • lipsa de reacţie a societăţii civile în fata corupţiei;

    Corupţia si preventia acesteia
    Corupţia si preventia acesteia

Ineficienţe economice:

  • un sector public supradimensionat, care descurajează competiţia;
  • drepturi de proprietate reduse;
  • exploatarea şi exportarea exagerată a resurselor naturale, în detrimentul altor sectoare economice interne;

Condiţii sociale nefavorabile prosperităţii individuale şi colective:

  • sărăcia unei mari părţi a populaţiei, traiul la limita unor standarde decente, educaţie precară, lipsa de calificare, salarii mici;
  • structuri şi relaţii sociale condiţionate de nepotism, favoritism, cu avantaje nemeritate, pe baza relaţiilor de rudenie sau de interese, devenite practici “de la sine intelese” şi acceptate;
  • cercurile de interese tolerate, preocupate exclusiv de propria prosperitate;
  • comportamente discriminatorii.

Deficitul de informaţie, mass-media:

Corupţia si mass-media
  • absenţa instrumentelor şi practicilor de măsurare şi prevenire a corupţiei;
  • paradisurile fiscale (ţări, regiuni, care practică impozite reduse pentru persoane şi companii străine, în detrimentul propriilor cetăţeni);
  • dependenţa presei de grupurile de interese; Thomas Jefferson, mare om de stat şi preşedinte al SUA, între 1801-1809, spunea că: “Numai atunci când presa este liberă, iar cetăţeanul este capabil să se informeze, totul este în siguranţă”;

Corupţia distruge ţări. Cea mai coruptă ţară din lume

Somalia, Sursa: thenational.ae
Somalia, Sursa: thenational.ae

Cel mai recent raport Transparency Internaţional relevă faptul că, la ora actuală, cea mai coruptă ţară din lume este Somalia, păstrându-şi această poziţie în ultimii zece ani, la polul opus aflându-se Danemarca.

Somalia este o ţară din nord-estul Africii, are o populaţie în jur de 10 milioane de locuitori, populaţia urbană reprezentând aproximativ 30% din total. Este, în acelaşi timp, una dintre cele mai sărace ţări din lume. Deşi declarată Republică Parlamentară Federală, în Somalia nu funcţionează, în realitate, aproape nicio regulă care să asigure o anume stabilitate şi prin care cetăţenii să-şi îmbunătăţească nivelul de trăi.

În ultimii zece ani, Somalia s-a aflat în fruntea acestui top al celor mai corupte ţări, dar corupţia face parte din peisajul politic şi social al Somaliei de mai bine de 25 de ani, ca urmare a numeroaselor probleme precum războaiele civile, foametea, pirateria, fundamentalismul islamic etc.

Deşi, în 2012, în Somalia, a venit la putere primul guvern federal, analizele ONU au arătat că este vorba de un guvern profund corupt şi “inactiv”, cum îl caracterizează experţii Transparency Internaţional, în care rata de “deturnare” a fondurilor în sistemul public este de 70-80%, societatea civilă este ca şi inexistentă, la fel şi libertatea presei.

Alegerea preşedintelui nu se face prin vot universal direct, ci prin votul celor 275 de deputaţi şi al celor 72 de senatori. Aceştia din urmă, la rândul lor, au fost aleşi din doar 14 000 de alegători delegaţi. Un astfel de sistem de vot favorizează realegerea foştilor parlamentari, privând ţara de o schimbare autentică.

O schimbare în bine totuşi s-a produs în 2017, când fostul premier somalez, Mohamed Abdullahi Farmajo, cu dublă cetăţenie, somaleză şi americană, a câştigat alegerile prezidenţiale, declarând că acest moment, aparent o cotitură spre democraţie, “este începutul luptei împotriva corupţiei”. Rămâne însă de văzut dacă a fost vorba de simple declaraţii electorale sau dacă se va produce vreo schimbare semnificativă în bine.

Efectele coruptiei in tarile africane
Efectele coruptiei in tarile africane

În acelaşi raport care consemnează că Somalia este cea mai coruptă ţară din lume, pe următoarele locuri se află ţări precum: Siria, Sudan, Yemen, Guinea-Bisau, Algeria etc., toate state din Africa, în care războaiele locale, conducătorii corupţi, sărăcia extremă a populaţiei fac imposibilă, deocamdată, instalarea unei democraţii, fie şi într-o formă incipientă.

Un articol de presă, semnat de un profesor universitar de origine algeriană, publicat în urmă cu câţiva ani, este o analiză remarcabilă a principalelor cauze ale corupţiei, valabile nu numai pentru ţările Africii, ci si pentru orice ţară în care acest fenomen proliferează: “Aleşii, de la senatori şi deputaţi, până la primarul dintr-o localitate obscură, spune autorul articolului, ar trebui să fie un exemplu în combaterea corupţiei, pentru că ei sunt aleşi pentru a reprezenta puterea şi mândria unui popor, şi nu adâncimea buzunarelor lor. Miniştrii încremeniţi în funcţii construiesc, la umbra funcţiei lor, cercuri de afaceri care devorează economia, întreţinând un climat de ură şi de răzbunare. Într-un limbaj politic confuz şi plat, politicienii facilitează propagarea dezastrului, pe de o parte, iar pe de alta dau asigurări despre binele ţării şi al fiecărui cetăţean, în timp ce îşi primesc salariile astronomice doar pentru efortul de a ridica mâna la un vot în Parlament, de câteva ori pe an. Aleşii nu critică niciodată sistemul educativ care nu conduce nici la lectură, nici la spirit critic, nici la cultura minimală de a accepta şi punctul de vedere al celuilalt. Un sistem educativ care nu dă nicio lecţie de morală. Funcţionarii, profitând de ignoranţa sau de bunul simţ al cetăţenilor, îi aleargă de la un ghişeu la altul, ca pe niste cai de curse. Când li se solicită campanii anti-coruptie, aleşii, fără scrupule, cer bani contra acestui serviciu. Pentru oamenii de rând, speranţa de a avea o afacere fără a se confrunta cu una sau alta dintre formele corupţiei, este o iluzie. Indiferent de domeniu – economic, politic, bancar, ecologic, social etc. – sistemele de control există doar pe hârtie, sunt inoperante. Ar fi un semn de infantilism să credem că un discurs demagogic, bine citit şi aplaudat, ar pune capăt corupţiei. Numai rigoarea, seriozitatea şi integritatea cetăţenilor pot pune barieră acestui cancer care poate distruge o ţară. Dacă justiţia şi-ar îndeplini menirea, confortul adus de banii furaţi ar ajunge în închisoare. Corupţia este o ruşine edificată pe minciună, ipocrizie, aroganţă, ignoranţă, fals şi răutate. La polul opus există un adevăr fundamental – acela că orice ţară are dreptul la fericire şi prosperitate”.

Corupţia in Europa. Cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană

Corupţia distruge ţări şi destine
Corupţia distruge ţări şi destine

Aceeaşi organizaţie non-guvernamentală, Transparency Internaţional, a publicat în acest an, pe lângă topul celor mai corupte ţări din lume, şi topul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană, cu sublinierea că, totuşi, UE este regiunea cea mai puţin coruptă. Acest fapt nu împiedică însă disparităţile dintre state şi diferenţe majore între ţările scandinave, de exemplu, şi ţările din estul Europei.

Dintre cele 28 de ţări membre UE, Indicele de percepţie a corupţiei atribuie un scor ridicat, chiar periculos, următoarelor ţări, în ordinea gradului de corupţie. Mai exact, prin raportare la 100 de puncte, se acordă un scor începând cu zero, pentru ţara cea mai coruptă, la 100, ţara cel mai puţin coruptă. Aşadar, cele mai corupte 13 ţări din UE, conform acestei evaluări sunt: Bulgaria (42 puncte), Grecia (45), Ungaria (46 puncte), România (47 puncte), Croaţia (48 puncte), Slovacia (50), Italia (52 puncte), Malta (54 puncte), Spania (58 puncte), Letonia (58 puncte), Lituania (59 puncte), Cehoslovacia (59 puncte), Cipru (59 puncte).

Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să mediteze la realitatea în care trăim şi în ce măsură, individual şi toţi, ca popor, putem contribui la prosperitatea noastră şi a ţării în care locuim. Corupţia, in organismele si în ierarhia puterilor unui stat, este un flagel, dar tolerarea acesteia prin indiferenţa şi resemnarea celorlalţi este impardonabilă. Până la urmă, cel mai mare rău generat de corupţie este “de a aduce în fruntea societăţii pe cei mai puţini capabili, pe cei mai puţini demni, în detrimentul celor vrednici şi capabili. (Emile de Girardin).

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.