Crăciunul în mitologie, filosofie, religie versus Craciunul ca brand poate fi o abordare, un mod de a gândi şi de a medita asupra acestor zile care preced sărbătorile de iarnă şi sfârsitul de an, prin care să le conferim un sens mai profund, mai semnificativ şi mai personal, dincolo de repetabilitatea unor gesturi şi acţiuni făcute în virtutea obişnuinţei, şi dincolo de percepţia şi elementele comune ale unei epoci sau alteia.

Purtăm în subconştientul colectiv, ca şi în cel individual, o anume predispoziţie pentru a ne manifesta specific convingerile, sentimentele, atitudinile faţă de viaţă, faţă de sărbători, de tradiţii, de timp, de momente existenţiale importante, care individualizează un popor în raport cu altul, un individ în comparaţie cu ceilalţi. Există, pe de altă parte, un spirit al locului, pe care latinii, în antichitate, îl numeau “spiritus loci” sau “genius loci”, şi care, în cultura populară, se referă la atmosfera distinctivă a unui loc, aşa cum, tot în timpurile începutului, există convingerea că o putere divină (genius) veghea asupra fiecărui om, spaţiu sau obiect.

Crăciunul în mitologie si istorie – de la arhetip religios la brand

Că ne raportăm la mitologie, filosofie sau religie, Crăciunul (ca şi orice altă sărbătoare) este un arhetip, adică un model după care se călăuzeşte cineva, fondat pe o poveste puternică, recognoscibilă, care structurează imaginile noastre mentale (gânduri, aspiraţii, visuri, idealuri), în funcţie de care se organizează viaţa sensibilă şi spirituală. Platon, celebrul filosof al antichităţii greceşti, în Teoria ideilor, defineşte arhetipul prin cinci factori: Divinitatea (puterea absolută, principiul organizator al Universului), Ideea (forma care modelează concretul), Materia, Sufletul lumii, Corpul material.

Dintr-o astfel de perspectivă, Crăciunul în mitologie/religie/filosofie are ca imagine simbol Puterea divină, care este celebrată ritualic, în fiecare an, tocmai pentru că este cea care dă sens existenţei materiale, punând-o în relaţie cu dimensiunea spirituală. De-a lungul timpului, peste sărbători vechi, precreştine, s-au suprapus sărbători noi, ale religiei creştine, ceea ce demonstrează faptul că un nucleu comun/un arhetip există şi acesta este reperul sacru.

Crăciunul, adică, în religia creştină, Naşterea Domnului Iisus Hristos, se sărbătoreşte la data de 25 decembrie, zi în care la romani, în antichitate, în perioada precreştină, se celebra “Dies natales Solis Invicti” (Ziua Soarelui Neînvins), şi Sol Invictus înlocuind o altă sărbătoare, şi mai veche, în cinstea zeului Mithra (Zeul Luminii, la persani), născut pe 25 decembrie, în preajma Solstiţiului de iarnă, moment de la care începe ziua să crească şi care marchează începutul unui alt ciclu al naturii. Tot în această perioadă a anului, romanii îl celebrau pe Saturn, zeul agriculturii, cu ocazia Saturnaliilor (înainte de Sol Invictus), când oamenii îşi luau un răgaz de la muncile pământului, cântau, dansau şi petreceau.

Primii creştini nu sărbătoreau Naşterea lui Iisus Hristos aşa cum o fac cei de astăzi. Din punct de vedere teologic, Iisus Hristos fiind trimis al lui Dumnezeu, nu putea să fie celebrat ca un rege sau ca un împărat din lumea aceasta. A fost nevoie de câteva secole până când Crăciunul să devină sărbătoare religioasă populară.

Prima menţiune a celebrării Crăciunului ca sărbătoare religioasă publică (Christmas, Noel) datează din 25 decembrie, anul 336, şi a avut loc la Roma. Abia în anul 425, împăratul roman Teodosie II instituie oficializarea Sărbătorii Crăciunului. Ca urmare a Edictului de la Tesalonic (Grecia), numit şi Edictul celor trei împăraţi sau “Cunctos populos”, şi care a anulat edictul de la Milano, din 313, prin care toleranţa religioasă, în Imperiul Roman, era garantată, sărbătoarea Crăciunului (în latină, Natalis) a devenit exclusiv religioasă.

La popoarele germanice şi scandinave, Sărbătoarea Yule/Yuletide (Timpul lui Yule), care marca Solstiţiul de iarnă (21 decembrie) a fost de asemenea înlocuită de Crăciunul creştinilor, după căderea Imperiului Roman de Apus. În perioada medievală, Crăciunul a devenit cea mai importantă sărbătoare creştină şi, ulterior, până în perioada contemporană, s-a răspândit şi pe alte continente.

Crăciunul în mitologia românească

În folclorul românesc, denumirea populară de Crăciun, pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, se leagă de nenumăratele legende în care se relatează cum Maria şi Iosif, apropiindu-se momentul naşterii Pruncului Iisus, s-au întors în Nazaret, în locul lor de baştină, pentru că trebuiau luaţi în evidenţă, potrivit poruncii împăratului. S-au oprit la casa lui Crăciun, cioban rău şi viclean, spun poveştile, unde sunt găzduiţi de către soţia acestuia, Crăciuneasa, fără ştirea bărbatului ei cel rău. Craciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului să nască, în iesle, atunci apărând pe bolta cerească, pentru prima dată, Luceafărul. Recunoscătoare, Maica Domnului le-a vindecat pe cele trei fete ale Crăciunesei (una oarbă, alta şchioapă, alta oloagă, ajunse aşa din pricina pedepselor tatălui), iar când Crăciun a descoperit ce se întâmplă în gospodăria lui a tăiat şi mâinile nevestei, pe care tot Maica Domnului le-a lipit la loc. Când, intr-un târziu, Crăciun înţelege minunea, şi-a cerut iertare, s-a închinat în fata Pruncului Iisus şi a Fecioarei Maria. Pentru că Iisus Hristos s-a născut în gospodăria acestui om şi el a fost primul care a crezut în Fiul lui Dumnezeu, Ziua Naşterii Domnului a rămas cunoscută în folclor drept Crăciun.

Legătura dintre Sărbătoarea Naşterii Domnului şi fondul mitologic vechi este susţinută şi de diversele colinde şi tradiţii, în unele zone ale ţării existând obiceiul ca, în seara de ajun, să se aprindă “roţi de foc” (simboluri ale luminii), cărora li se dă drumul pe costişe.

De asemenea, colindele îşi au originea tot in perioada precreştină, când aveau un rol ritualic de alungare a spiritelor malefice sau de atragere a fertilităţii şi a belşugului. La romani, numeroase sunt “cântecele de stea”, care se cântă în noaptea de Crăciun, când se sărbătoreşte şi Închinarea Magilor.

Multe alte colinde au însă o origine laică, precum colindele de fată, de fecior sau de animale. În Bucovina, feciorii colindă fetele nemăritate, după care sunt poftiţi în case şi răsplătiţi cu merinde, după un ritual vechi de sute de ani.

Faptul că, în multe locuri, colindătorilor li se oferă nuci şi colaci, obiecte cu formă rotundă, are legătură cu Calendele (numele primei zile din lună, la romani) şi denumire a sărbătorii dedicate Soarelui, colindătorii aşezându-se în cerc. Nucile şi colacii, prin forma lor rotundă, reprezintă, simbolic, Soarele (Lumina).

Vicleimul sau Irozii sunt colinde exprimate sub forma unor scenete, despre momentul în care cei Trei Magi se întâlnesc şi îi povestesc lui Irod despre Steaua Noului Împărat.

Nenumărate alte legende referitoare la momentul Naşterii lui Iisus Hristos există pe întreg teritoriul românesc, din care se poate constata că geniul popular a venit cu explicaţii şi a imaginat întâmplări emoţionante, diferite de cele din textele sacre, apropiate mai degrabă de viziunea basmelor populare, în care Binele intotdeauna învinge şi este răsplătit.

Crăciunul – controverse în lumea contemporană

Crăciunul, în lumea contemporană, rămânând în continuare o sărbătoare religioasă importantă, este asociat şi cu o dimensiune profană care tinde să devină dominantă. În această perioadă se decorează locuinţele şi spaţiile exterioare, se împodobeşte bradul, se reunesc membrii familiei, copiii îl aşteaptă pe Moş Crăciun, se oferă daruri.

Deşi toate acestea reprezintă, desigur, gesturi frumoase, expresie mai accentuată, în această perioadă a anului, a nevoii de manifestare a generozităţii şi afecţiunii, există voci, mai ales în rândul reprezentanţilor Bisericii Catolice, care consideră că oferirea de cadouri, uneori excesiv, copiilor, deturnează semnificaţiile sărbătorii. Mai mult, turnura mercantilă, frenezia cumpărăturilor (contrabalansată de iniţierea unei Zile mondiale fără cumpărături, iniţiativa lansată în 1992, pentru 25 noiembrie), trecerea în plan secund a practicilor religioase, toate par să conducă spre o înţelegere mai puţin profundă şi mai îndepărtată de rosturile ei iniţiale, ale acestei sărbători.

Crăciunul în mitologie versus Crăciunul ca brand

Un brand ia naştere pentru a crea o imagine inconfundabilă a unui produs şi se creează printr-un cumul de mijloace materiale şi de strategii publicitare, în scopul obţinerii de avantaje materiale pentru o companie, o organizaţie, un grup etc.

Ca în orice strategie de marketing, trebuie provocată mai întâi nevoia de “ceva”, creându-se obişnuinţe plăcute, reconfortante. Primii comercianţi de brazi de Crăciun, de exemplu, au apărut în secolul al XVI-lea, în Germania, după ce Martin Luther, primul reformator protestant, a fost cel care a început acestă tradiţie a decorării bradului, cu lumânări/luminiţe, ideea venindu-i de la impresia plăcută, produsă de fulgii de zăpadă care se aşezau pe crengi, într-o seară de iarnă, în drumul spre casă.

Pe la 1700, imigranţii olandezi au dus în Statele Unite ale Americii celebrarea Sfântului Nicolae – Sinterklass, de la care derivă, probabil, cunoscutul “Santa Claus”, mişcarea de marketing amplificându-se. O primă imagine a lui Moş Crăciun, cu o expresie destul de religioasă, a fost înlocuită cu una jovială, pe care toată lumea o cunoaşte astăzi, inspirată din poemele şi benzile desenate ale lui George Webster şi Clement Moore, Moşul venind, în această nouă variantă, de la Polul Nord. De la acest moment, toate credinţele, superstiţiile, tradiţiile au fost exploatate pentru a susţine brandul Crăciun, iar până la 1900, una din trei familii americane avea în casa brad de Crăciun.

Indiscutabil, astăzi, campania cea mai susţinută pentru brandul Crăciun este făcută de Compania Coca-Cola, un merit deosebit, în acest sens, avându-l ilustratorul Haddon Sundblom, care a impus culorile consacrate, roşu şi alb. Renul Rudolf şi povestea lui au fost inventate de copywriterul Robert May, pentru susţinerea vânzărilor unei librarii – Montgomery Ward, care a vândut peste 2,5 milioane de exemplare în primul sezon.

În SUA, ca şi în Europa, la momentul actual, nu există alt eveniment care, într-un timp aşa de scurt, să genereze atâtea vânzări, cifra veniturilor fiind uriaşă – circa 1000 de euro pe oră şi, în unele ţări, peste 1,4 miliarde de euro pe sezon.

Până la urmă, trăim în interiorul unor arhetipuri care ne definesc fiinţa şi existenţa, indiferent de felul în care numim sau definim forţa acestora – religie, mit, credinţă, convingere. Crăciunul în mitologie, filosofie, religie versus Craciunul ca brand – fiecare avem libertatea de a alege care este semnificaţia pe care vrem să o conferim Crăciunului, dacă ne vom lăsa prinşi doar în vâltoarea profanului, cu forme sclipitoare si imbietoare, sau dacă ne vom îndrepta atenţia spre dimensiunea spirituală, nu habotnic religioasă, ci firească, naturală, ca a omului din timpurile mai vechi, care ştia să preţuiască bucuria autentică, să manifeste, cu sinceritate, sentimente, să preţuiască faptul că existenţa noastră în această lume rămâne, până la urmă, un dar, făcut de Cineva din Lumină, ale cărui taine nu le cunoaştem, putem doar să le intuim. Cu mintea şi cu sufletul.

http://www.youtube.com/watch?v=scegSuuBUic&list=PLCF9891592B193188