Nicaieri in lume nu vei gasi o atmosfera feerica, asa cum este in Disneyland, fie ca e vorba de California, SUA, sau Paris, in perioada Craciunului. Brazii enormi, dintre care cel central este si mai mare, kilometri intregi de luminite, clopotei, globuri multicolore, crengute de vasc si beteala care ar putea acoperi perimetrul unui orasel, toate te pot incanta peste masura, daca vei alege sa petreci minunata sarbatoare in locul povestilor copilariei. Anul acesta, timp de doua luni, din noiembrie 2011, pana in ianuarie 2012, se pot petrece clipe de neuitat la Disneyland, cu atat mai mult cu cat organizatorii, pe langa fastul bine cunoscut, au mai pregatit si o surpriza de proportii. Este vorba de un personaj, Duffy, un imens urs de plus (un fel de mascota, conceputa inca din 2002), care, alaturi de prietenii sai, Mickey Mouse si Minnie, ii va insoti pe vizitatori, in asteptarea lui Mos Craciun. Mai mult decat un urs de plus, Duffy este semnul de prietenie si de iubire pe care Minnie i-l ofera lui Mickey, pentru ca tot ce se intampla in spatiul magic al Disneyland-ului se leaga de o poveste. Toti cei care ajung aici isi vor putea cumpara, dintr-unul dintre numeroasele magazine, copia in miniatura a lui Duffy, pentru care vor gasi si vestimentatie traditionala, dupa gust, din toate partile lumii. Costumat si adoptat, Duffy cel mic va fi luat, desigur, acasa, ca amintire si ca bun prieten. Autenticul Duffy poate fi intalnit, in fiecare zi, in apropierea bradului de Craciun, absolut gigantic, acoperit cu cateva mii de ornamente si luminite, la “Parada visurilor Disney” si la castelul “Frumoasei Adormite” unde peste 50.000 de beculete colorate iti vor pava drumul.

foto: dadlogic.net
foto: dadlogic.net

“Castelul bantuit”, o alta mare atractie a acestui loc de poveste este decorat tematic, inspirat din povestea de Craciun a lui Tim Burton, “The Nightmare Before Christmas”. In drumul tau vei vedea nu doar peisaje de o rara frumusete, dar si scene cu strigoi, vampiri si fantome, o adevarata explozie de efecte speciale, extrem de realist realizate, motiv pentru care Disneyland iti va depasi orice asteptare, chiar daca esti adult. In fond, cine nu-si doreste sa se intoarca in timp, in perioada copilariei, pentru a retrai, macar pentru o secunda, seninatatea si voiosia acelei varste? Un asemenea loc minunat este destinatia perfecta pentru a-i face unul dintre cele mai frumoase cadouri copilului tau, dar si tie. Lumanarile trenuletului care traverseaza “Castelul bantuit” se vor stinge, moment in care, strabatut de un fior, te vei intreba daca mai este doar o poveste. Parada speciala de Craciun, asa numita “Christmas Fantasy Parade”, din Disneyland, se intinde, cel putin in America, de la Main Street si pana in Town Square, de unde vei putea admira minunatele decoratii specifice Craciunului si te vei bucura de zumzetul multimilor emotionate, in asteptarea lui Mos Craciun. In timp ce vei privi feericele focuri de artificii, Mos Craciun, impreuna cu “Doamna” Craciun isi vor face aparitia in sania lor, trasa de echipa de reni. In oraselul benzilor desenate, introducerea oficiala o va face Goofy, iar “Palatul dulciurilor” va produce milioane de bomboane care vor fi impartite vizitatorilor. Coada este atat de mare incat este nevoie de un bilet de ordine pentru a cumpara un numar limitat de bomboane – adica doua.

Citește și:  Cadourile de Craciun, cele mai asteptate de catre copii

Este foarte important, daca alegi ca destinatie de vacanta aceasta locatie speciala, Disneyland, sa faci rezervari din timp, pentru ca perioada de Craciun este una foarte aglomerata, cel putin de cativa ani. Copiii si parintii sunt in vacanta, toti sunt cuprinsi de spiritul sarbatorilor, cei mici vor sa-i transmita personal scrisoarea lui Mos Craciun, atunci de ce nu? Daca vrei sa faci rezervari din vreme, in randurile de mai jos, vei gasi o lista pe care o poti bifa:

  • Cumpara bilete on-line, pentru a evita cozile de la casele de bilete din Disneyland.

  • Poti face rezervari, de acasa, la restaurantele care te intereseaza, la unele ca Blue Bayou sau California Adventure’s Golden Vine, chiar si cu o luna inainte, pentru ca, in general, sunt foarte aglomerate si cu greu vei mai gasi locuri.

foto: galleryhip.com
foto: galleryhip.com

Printre cele mai importante evenimente la care vei asista cu ocazia celebrarii Craciunului, se numara:

  • Christmas Fantasy Parade – parada speciala de Craciun

  • Sosirea lui Mos Craciun, care isi face impresionanta intrare in scena impreuna cu Duffy, Goofy sau Mickey.

  • Colinde minunate, care vor rasuna din cel mai mic coltisor si pana in tunelurile castelului Frumoasei Adormite.

  • Focurile de artificii din Disneyland care vor creste tensiunea in asteptarea momentului aparitiei lui Mos Craciun, in sania sa magica, trasa de reni.

  • Spectacolul ce poarta denumirea de “Magia, Amintirile si tu”- “The Magic, the Memories and You”, care este proiectat pe un ecran de dimensiuni impresionante.

foto: feltstories.com
foto: feltstories.com
  • Vizita la “Castelul bantuit” – care te va introduce in atmosfera de poveste a “A Nightmare Before Christmas”.

  • O tura cu sania trasa de reni, a Mosului.

  • Castelul de iarna al Frumoasei Adormite, care abunda in luminite, beteala, globuri si clopotei

  • Oraselul benzilor desenate, condus de Mickey si gasca sa.

  • Lumea fantastica a culorilor.

  • Brazi de craciun sub forma de holograme stilizate, care iti vor taia respiratia si te vor face sa te bucuri ca un copil.

La finalul spectaclului oferit de Disneyland, te vei bucura de trecerea in revista a tuturor desenelor animate stiute de atatia ani, moment care te va apropia si mai mult de copilul tau, cu care vei putea comunica mai bine si mai firesc si care iti va fi recunoscator pentru bucuria pe care i-o oferi. Mai multa veselie si spectacol nu vei gasi niciunde in lume si acest loc va rezona emotional, cu fiecare, adult sau copil, ori de cate ori un gand nastrusnic iti va aminti ca era o vreme cand puteai fi Superman, Alba ca Zapada sau Fat-Frumos, fara ca nimeni si nimic sa-ti stea in cale.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.