Cuvantul frantuzesc “culotte” este un derivat de la un altul, tot frantuzesc – “cul” (“fese”) – semnificand “ceea ce imbraca fesele”. Pana la inceputul secolului al XIX-lea, termenul “culotte” denumea pantalonii barbatesti care se terminau imediat sub genunchi, unde erau strans legati cu snur si erau purtati cu ciorapi inalti, care ajungeau la limita inferioara a pantalonilor. Culotte-ul intra in garderoba nobililor si era obligatoriu la receptiile de gala. O astfel de piesa de imbracaminte mai este prezenta astazi in portul traditional din anumite regiuni ale Europei, de exemplu, pantalonii din piele purtati de barbati, in Bavaria.

Revolutia Franceza, Foto
Pictura: Revolutia Franceza, Foto: revolutionairetijden.wordpress.com

Dupa 1800, au aparut pantalonii bufanti din bumbac (purtati tot pana la genunchi), dar numai de catre tinerele de pana la 14 ani si, oricat ar parea de paradoxal, dupa aceasta varsta, femeile trebuiau sa renunte la “culotte”.  Moda aceasta s-a pastrat numai pana prin anii 1850, cand au aparut crinolinele (fustele lungi, largi, din materiale usoare, sustinute de arcuri), “culotte”-ul devenind, la acest articol vestimentar, obligatoriu, pentru a evita situatiile neplacute in care miscarile mai bruste sau asezarea pe scaun ar fi putut face ca arcurile sa se ridice si sa lase la vedere gambele si genunchii doamnelor. Mai inainte, purtarea de “culotte” devenise obligatorie numai pentru balerinele de la Opera, din motive de decenta, fapt statuat printr-o lege, la propunerea unui locotenent de politie din Paris, scandalizat de “spectacolul” involuntar oferit pe scena, de tinerele artiste.

Daca multa vreme, istoria “culotte”-ului s-a confundat cu aceea a pantalonilor, dupa 1900, cuvantul “culotte” a ramas sa desemneze doar un articol vestimentar intim, feminin sau masculin (chilot, slip, sort/shorty sau, mai tarziu, bikini, tanga, boxer, string etc.). Cel care a deschis drumul acestui “dessous” (lenjerie intima) a fost Pierre Valton, patron al unei fabrici de textile si creator de moda, care a avut ideea de a “revolutiona” culotte-ul cu picior lung, pana la genunchi, scurtandu-l. El insusi marturisea ca s-a gandit la acest lucru, dupa ce a auzit versurile unui cantec pentru copii – “Mama, barcile care aluneca pe mare au picioare?”. Valton a taiat “picioarele” culotte-ului si, probabil, nu s-a gandit niciodata ca modelul creat de el va rezista peste timp, pana astazi. A numit produsul “Petit Bateau” (“Barca mica”).

“Sans-culottes”

Sans Cullote

“Sans culotte” (“Fara culottes”) nu este ce pare a fi, referindu-se la revolutionarii radicali, nascuti din populatia saraca a oraselor, care, in timpul Revolutiei franceze, de la 1789, sustineau ideea unei Republici egalitare, cu o forma de democratie directa, adica fara intermediari (deputati). Numele “Sans culottes” (folosit prima data de omul politic Jean Paul Marat, in revista “Prietenii poporului”) era expresia dispretuitoare a nobililor, la adresa acestor oameni, care purtau pantaloni in dungi albe si albastre, si nu “culotte”-ul strans sub genunchi, simbolul vechiului regim. Tinuta revolutionarilor mai putea fi recunoscuta si dupa bonetele rosii si, in general, dupa o anume simplitate vestimentara, semn de protest, arborat de catre comercianti, avocati, functionari, mic-burghezi si, ulterior, de catre toti cei care se considerau “patrioti”. Bonetele rosii evocau imaginea sclavilor din Roma antica si lor li se adaugau camasile si vestele scurte si sabotii. Asadar, “Sans culottes” este o imagine emblematica a Revolutiei franceze, care se defineste in antiteza cu “Aristocratul”, prin vestimentatie, maniere, limbaj, simboluri. Foarte repede, “Sans culottes” a ajuns o moda, in toate domeniile, dezvoltand si un cult, cunoscut sub numele de “Teofilantropia” – o religie a “ratiunii si a Fiintei Supreme”.

Citește și:  Cand a fost inventat walkman-ul?

Imaginea “Sans culottes” a avut ecou si peste ocean, in Statele Unite ale Americii, unde Benjamin Franklin, jurnalist si editor, a popularizat tipologia nascuta din Revolutia franceza . Nu numai vestimentatia definea aceasta tipologie, ci si o constitutie fizica atletica , echilibrata, opusa nobililor “obezi” sau “filiformi”, care isi pierdusera, spunea el, orice drept de a fi respectati.

Sans Culottes

Un “Sans culottes” ideal este descris de  “Pere Duchesne”, unul dintre ziarele aparute in timpul Revolutiei: “Sans culottes merge intotdeuna pe jos, nu are avere, nici servitori, locuiste modest, impreuna cu familia. Stie sa munceasca – la camp, in fabrica, se pricepe sa confectioneze pantofi sau sa faca un acoperis – si este devotat total cauzei Republicii. Pentru ca munceste, nu va fi vazut niciodata nici la cafenea, nici la teatru, nici in locuri conspirative etc.”.

E greu de crezut ca vreodata un obiect vestimentar, fie el si un “culotte”, va mai provoca o revolutie (de felul Revolutiei franceze), cu schimbari de regim, de mentalitati, de organizare politica, sociala, dar nu se poate nega faptul ca lucrurile mici, ca si cele mari (cu importanta) ascund o istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.