Cultura nationala consta in pastrarea, dezvoltarea si cultivarea istoriei si a limbii, ca trasaturi specifice ale existentei unei natiuni. Colectivitatile nationale au drept caracteristica principala opera lor: limbajul, miturile, religia, istoria, arta si stiinta. Natiunile urmaresc sa-si extinda frontierele pana la limita acoperita de cultura lor, iar patriotismul este strans legat de cunoasterea si imbogatirea culturii nationale.

Orice cultura nationala este originala pentru ca aparent ea este izolata si inchisa, insa orice cultura nationala este supusa transformarilor prin preluarea unor elemente apartinand altor culturi. Ea se imbogateste si se dezvolta permanent prin combinarea materiei trecutului cu valori noi. Specificul national isi are radacinile in stratul etnic al culturii, dar trunchiul si coroana sunt reprezentate de cultura majora care constituie fundamentul modernitatii. Trecerea de la arhaic la modern este de fapt o trecere la un alt set de valori si criterii de apreciere a vietii. Desi este o proiectie ideala, orice valoare are un suport fizic: opera, imagine, obiect, comportament, credinte, rituri.

Cultura nationala este reprezentarea unor imagini si simboluri nationale, care oscileaza intre schimbare si inertie istorica. Simbolurile monarhice si religioase au fost reconsiderate si adaptate la cerintele natiunii moderne. Cuvantul-simbol este incarcat de mesaje profunde pentru sensibilitatea publica: spre exemplu, la incoronare, domnitorul Al. I. Cuza a fost asigurat de oamenii politici romani ca i se incredinteaza coroana lui Mihai Viteazul si a lui Stefan cel Mare, el (domnitorul) reprezentand nu un individ ci un principiu de viata al natiunii romane. Imaginile-simbol sugereaza valori nationale precum libertate, eroism, progres: spre exemplu, “Romania revolutionara” este simbolizata de imaginea unei tinere care priveste cu incredere spre viitor. Aceasta pictura, opera a pasoptistului Constantin David Rosenthal, a fost expusa si in sedinta Parlamentului roman care a proclamat independenta de stat a Romaniei in 9 mai 1877.

Simbolurile sunt o componenta de baza a colectivitatii nationale. Costumele nationale, arhitectura locuintelor sau configuratia asezarilor sunt trasaturi definitorii ale identitatii nationale. Portul national este pretutindeni un simbol national, folosind ca model piese din portul taranesc. Valoarea de imbracaminte nationala a portului taranesc la romani reiese dintr-o scrisoare a lui Vasile Alecsandri catre Elena Cuza, datata in februarie 1859, prin care poetul îi cere acesteia sa brodeze unul special pentru imparateasa francezilor, motivand ca acesteia îi place costumul national romanesc.

Numele date locurilor, oraselor, strazilor, monumentelor, materializeaza si ele panteonul national. Drapelul, stema, imnul national, omagiaza natiunea, in contrast cu celelalte natiuni, fie ele prietene, fie adversare. De regula, imnul national, exprimat in versuri simple, accesibile, ofera mai ales cu ocazii speciale, experienta unei emotii colective. Mesajele sale se refera la momentele de glorie, pentru a stimula mandria si demnitatea nationala, dar reprezinta si un imbold ce trebuie sa constituie izvorul militantismului national. Imnul, drapelul, sarbatoarea nationala au suscitat mai ales in momentele de criza ale identitatii nationale, comportamente si sentimente de respect fata de patrie si natiune.

Citește și:  Nebuloasa Oul
foto: ziuaveche.ro

Sarbatoarea nationala, accesibila tuturor, deci populara, traduce in imagini modelul social si moral, avand ca moment de nastere sarbatoarea revolutionara; ea a pastrat de-a lungul modernitatii imaginea natiunii libere, sarbatoarea prezentandu-se ca un model de unitate colectiva. Prezenta colectiva care simbolizeaza natiunea se transforma intr-un spectacol simbolic, bogat in promisiuni optimiste si intors cu fata spre viitor.

In cultura nationala un loc aparte il ocupa “locurile memoriei”, acele spatii in care s-au petrecut evenimente istorice exceptionale. Este cazul locurilor bataliilor care inspira rememorarea eroilor, care ofera mari modele de patriotism. Ruinele Targovistei au devenit, de la pasoptisti, un centru simbolic caruia i s-a atribuit o aura istorica legendara. Toate ruinele antice sau medievale sunt amintiri vii ale trecutului, iar distrugerea sau ignorarea lor este considerata un sacrilegiu. Monumentele funerare precum cele ale soldatului necunoscut, reprezinta o prelungire a cultului stramosilor pentru ca ceremoniile si omagiile publice in jurul lor, invita publicul la retrairea acestor modele exemplare de eroism.

foto: galeriafoto.com

Spiritul national si patriotismul, ca parti ale culturii nationale, pot fi modelate prin educatie. Democratia presupune o educatie morala a corpului politic, iar aceasta misiune trebuie sa revina statului, care, prin institutiile sale formeaza caracterul si moravurile unui popor si inspira iubirea de patrie. Sistemul educational este cel care furnizeaza criteriul de norme, cunostintele comune si mediul comun care planteaza radacinile nationalismului. Unificarea societatii prin centralizarea invatamantului a incurajat coeziunea natiunii, pentru ca scoala insufla idealul national si asigura intretinerea cultului patriotic. Scoala este institutia nationala prin excelenta care propaga ideologia nationala, memoria istorica comuna, prin continutul invatamantului. La toate natiunile europene, invatamantul pune in scena nasterea si constituirea natiunii. Limba nationala, normata de gramatici si dictionare, a devenit un fundament al procesului educativ. Desteptarea nationala a fost legata in tot spatiul european de reconstructia lingvistica. Dialectele, departe de a fi ignorate, au fost puse la pastrare in patrimoniul national, fiind cheia unui trecut pe care se intemeiaza legitimitatea nationala.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.