Mitul grecesc al lui Icar, cel care si-a faurit aripi, asemenea pasarilor, si a zburat cu ele spre Soare, este doar una dintre povestile care tradeaza ca omul, prins, prin conditia sa, de dimensiunea terestra, inca de la inceputuri, a avut acest vis, care, in epoca moderna, se concretizeaza in domeniul distinct al aviatiei.

La inceputul secolului al XVI-lea, Leonardo Da Vinci, genialul spirit renascentist, in ideea de a construi un aparat de zbor, analizase curentii de aer si zborul pasarilor, a facut proiecte, dar, la vremea respectiva, orice incercare de a mentine un corp in aer a esuat.

In secolul al XVII-lea, fratii Montgolfier reusesc sa puna la punct balonul cu aer cald si sa il inalte, in 1783, cu o oaie, o rata si un cocos la bord. O luna mai tarziu, balonul Montgolfier ducea un om pe deasupra Parisului, intr-o calatorie care a durat 25 de minute, iar peste doi ani, Jean Pierre Blanchard traversa Canalul Manecii intr-un aparat similar.

In jurul anului 1800, savantul britanic Sir George Cayley a pus bazele aerodinamicii, prin formularea catorva principii generale legate de zbor. Cayley a si construit o masina de zbor, un deltaplan, sub forma unui zmeu, cu aripi curbate si cu o “coada” (o aripa mai mica), menita sa stabilizeze aparatul, o imagine asemanatoare cu a avioanelor de astazi. In 1809, deltaplanul s-a inaltat usor in aer, dar abia in 1853, a construit unul mai performant, capabil sa transporte mai multe persoane. Dupa modelul lui Cayley, si Otto Lilienthal a pus la punct un deltaplan din bastoane de trestie si panza de bumbac, cu care a efectuat peste 2000 de zboruri.

Transportul aerian de pasageri a mai facut un pas in 1900, cand dirijabilul inventat de contele Ferdinand von Zeppelin a facut un zbor de incercare, cu o viteza de deplasare de 32 kilometri pe ora. La sfarsitul Primului Razboi Mondial, flotele de dirijabile (zeppelinuri) ale Marii Britanii si Statelor Unite ale Americii faceau curse regulate peste Atlantic, cu zeci de calatori la bord. Cand, in 1937, un astfel de dirijabil – “Hindenburg” – a luat foc, accidentul soldandu-se cu 36 de victime, zborurile pentru calatori au fost intrerupte, dar calea spre aviatia comerciala era deschisa. Lipseau doar aparatele potrivite.Avionul lui Traian Vuia

Primul om care a reusit sa zboare cu un aparat cu motor, care a decolat “pe propriile forte”, a fost inginerul francez Clement Ader, la 9 octombrie 1890. El si-a botezat inventia “avion” (din latinescul “avis”, care inseamna “pasare”), iar prototipul respectiv a fost numit “Eol”, numele zeului grec al vanturilor si al furtunilor. Este adevarat ca zborul nu a fost prea lung, doar 20-50 de metri, dar era un inceput.

Un prieten al constructorului de planoare Otto Lilienthal, pe numele lui Gustav Weisskopf, german de origine, in 1895 a emigrat in Statele Unite ale Americii, iar patru ani mai tarziu, presa vremii consemneaza ca el este cel care s-a prabusit peste o casa, in tentativa de a zbura cu un avion mecanizat, cu abur. Scapand fara mari probleme, pana in 1901, a conceput un alt model de avion, cu motor pe gazolina, ridicandu-se la 15 metri in aer si zburand 823 de metri. La urmatoarea incercare, cu modelul numarul 22, a strabatut 11 kilometri, dar s-a prabusit in ocean. Pilotul a scapat si de aceasta data si a continuat cercetarile, desi posibilitatile financiare par sa il fi depasit la un moment dat. In pofida temerarelor sale incercari, lumea, chiar si cei din bransa, l-au uitat destul de repede. In schimb, fratii Wright, Orville si Wilbur, au ramas in istoria aviatiei ca fiind cei care au efectuat primul zbor mecanizat, in 1903, deasupra localitatii Kitty Hawk, cu un avion denumit “Flyer”, moment pentru care, de altfel, au si solicitat autoritatilor americane eliberarea unui certificat din care sa rezulte ca ei sunt pionierii zborului cu avion cu motor. In raport cu predecesorii, ei s-au distins si printr-o temeinica stapanire a problemelor tehnice si experimentale, adunand toate informatiile din domeniu, de pana la acea data.Aeroplanul lui Aurel Vlaicu

In 1906, romanul Traian Vuia, la Montesson (Franta), cu un avion autopropulsat a zburat pe o distanta de 12 metri, la o altitudine de un metru, inscriindu-se in randul temerarilor zborului, de la inceputul secolului al XX-lea. Vuia a continuat incercarile, dupa ce a imbunatatit aparatul, ajungand sa zboare la 2,5 metri inaltime, pe o distanta de 25 de metri.

Citește și:  Care este planeta cea mai asemănătoare Pământului?

Aurel Vlaicu, inginer de aviatie, pilot si inventator, cu studii la Budapesta si Munchen, a construit, in 1910-1911, doua avioane monoplane, cu ajutorul carora a realizat performante de zbor remarcabile pentru vremea aceea. La un concurs international de aviatie, care s-a desfasurat la Viena, in 1912, Aurel Vlaicu a luat Marele Premiu pentru lansare de proiectile la tinta si Premiul al doilea, pentru aterizare la punct fix, fiind elogiat in presa austriaca a timpului. Si-a pierdut viata intr-un accident de avion, din 13 septembrie 1913, langa Campina, in incercarea de a traversa Carpatii in zbor.

In anii urmatori, progresele tehnice au facut ca recordurile sa se succeada cu rapiditate, gratie unor ingineri si inventatori remarcabili, precum Henri Farman, Santos Dumont, sau Louis Bleriot. Acesta din urma, la 25 iulie 1909, a traversat Canalul Menecii, la bordul avionului sau, in 38 de minute, iar o luna mai tarziu s-a tinut primul miting international de aviatie, organizat in apropiere de Reims (Franta), care a atras peste un milion de spectatori. In 1911, Roland Garros, aviator francez (de la numele caruia vine denumirea stadionului si a celebrului turneu de tenis), a stabilit un record mondial zburand pana la altitudinea de 3910 metri, iar in 1913 a facut prima traversare a Marii Mediterane, intr-un zbor dintre localitatile Bizerte (nordul Tunisiei)si Saint-Raphael (pe Coasta de Azur). Din 1914, a devenit pilot de razboi si el este inventatorul avionului de vanatoare cu un singur loc, dotat cu mitraliera, care va fi folosit la scara mondiala. La 30 septembrie 1924, aviatorii americani Leslie P. Arnold si Lowel H. Smith pornesc in primul zbor cu avionul in jurul lumii, care a durat cinci luni si jumatate.Airbus 330

In anii ’30 ai secolului trecut, inventarea avionului turboreactor a deschis noi drumuri in aviatie. Primele avioane functionau cu motoare cu propulsie, adica, pe masura ce motorul impinge aerul inapoi, avionul se deplaseaza inainte. Aceste aparate puteau sa atinga viteze in jur de 800 kilometri la ora, cu un consum foarte mare de combustibil. Avionul cu reactie a fost conceput si brevetat de un ofiter al Fortelor Aeriene Regale Britanice, Frank Whittle.

Meritul de a fi proiectat primul avion cu reactie din lume ii apartine savantului roman Henri Coanda. Prototipul  a fost prezentat, in 1910, la al doilea Salon de Aeronautica de la Paris, starnind admiratia specialistilor. La prima incercare insa, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux, o defectiune a facut ca avionul sa se izbeasca de un zid, Coanda scapand cu rani usoare. Gustave Eiffel, inginerul care a proiectat celebrul turn din Paris (Turnul Eiffel), si care era de fata la incercarea de decolare a lui Coanda, impresionat de inventia inginerului de numai 24 de ani, se pare ca i-a spus; “Tinere, te-ai nascut cu 30 de ani mai devreme”. Avionul turboreactor are avantajul unui consum constant de combustibil, este mai rezistent si face mai putin zgomot.

Independent de englezul Frank Whittle si de Henri Coanda, in Germania, Hans von Ohain proiectase si el un motor turboreactor, primul avion din lume cu un astfel de motor fiind gata in 1939 – “Heinkel He 178” (de la numele fabricantului Ernst Heinkel). Primul avion turboreactor comercial a aparut dupa al Doilea Razboi Mondial, in 1958, urmat de Boeing 707. De la acel moment, aparatele de zbor au devenit din ce in ce mai performante, in prezent, peste 7000 de avioane transportand un jur de un miliard de calatori, intr-un singur an, pe toate rutele de pe mapamond. Un Airbus A330, un Boeing 777 parcurg, de exemplu, cu o capacitate de aproximativ 500 de calatori, distanta New York – Paris, in sase ore. La fiecare 10-20 de secunde, un avion decoleaza undeva in lume, implinind visul lui Icar.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.