S-ar putea crede că o invenţie atât de simplă precum o bicicletă ar avea o istorie fără complicaţii, dar această invenţie foarte populară are un trecut plin de controverse și dezinformări. Chiar dacă poveştile despre cine a inventat prima dată bicicleta se contrazic, un singur lucru este sigur: primele biciclete nu semănau deloc cu cele din ziua de astăzi.

În 1418, un inginer italian numit Giovanni de la Fontana construia un dispozivit format din patru roţi şi o frânghie ce lega angrenajul.

Aproximativ 400 de ani mai târziu, în 1813, un aristocrat şi inventator german numit Karl Drais lucra la propria sa versiune a unui vehicul cu patru roți cu propulsare umană. În 1817, acesta prezintă un vehicul cu două roţi ce avea să fie cunoscut sub multe nume în Europa, printre care „drezina” sau „maşina care aleargă”.

Drezina lui Karl Drais

Chiar dacă invenţia lui Drais a fost văzută ca o curiozitate mai mult decât un mijloc de transport, aceasta era construită pentru a soluționa o problemă foarte serioasă: deficitul cailor. La începutul anilor 1810, recoltele proaste au dus la foamete şi la sacrificarea a mii de cai; dispozitivul german venea ca o alternativă la transportul călare.

Dispozitivul lui Drais era mult diferit de ce înţelegem noi prin bicicletă. Având peste 23 de kilograme, acest strămoş al bicicletei avea două roţi de lemn ataşate unui cadru tot din lemn. Cel care o folosea se aşeza pe o şa bătută în cuie de cadru şi ghida vehiculul cu un ghidon rudimentar de lemn. Neexistând pedale, utilizatorul împingea aparatul înainte cu picioarele.

În cele din urmă invenția lui Drais a fost copiată şi reprodusă de către un antreprenor britanic numit Denis Johnson, care şi-a comercializat dispozitivul aristocraţiei londoneze. Aceste dispozitive s-au bucurat de un succes limitat câţiva ani, până când au fost interzise pe trotuare, fiind periculoase pentru pietoni.

Bicicletele şi-au făcut revenirea odată cu introducerea în 1860 a unui dispozitiv de lemn cu roţi de oţel, pedale şi un sistem de transmisie fix, cunoscut drept velociped.

Velociped, foto:wikipedia.org

Întrebarea cine a inventat velocipedul, cu pedalele sale revoluţionare şi cu sistemul său de transmisie, este una greu de răspuns. Un german pe nume Karl Kech a susţinut că el a fost primul care a ataşat pedale unei drezine în 1862. Cu toate acestea, primul brevet pentru un astfel de dispozitiv nu a fost acordat lui Kech, ci lui Pierre Lallement, un producător de caleşti francez, în 1886.

În 1884, cu doi ani înainte de obţinerea brevetului, Lallement şi-a expus creaţia publicului, fapt ce explică cum Aime şi Rene Olivier au aflat de invenţia sa şi s-au decis să-şi creeze propriul velociped.

Citește și:  Instalatia de climatizare – origine, tipuri, avantaje/dezavantaje

Împreunǎ cu un coleg de clasă, Georges de la Bouglise, tinerii l-au angajat pe Pierre Michaux, un fierar şi producător de caleşti să le creeze piesele necesare invenţiei lor.

Michaux şi fraţii Olivier au început comercializarea velocipedului în 1867, devenind un succes răsunǎtor. Cu toate acestea, compania fondată de Michaux şi Olivier a fost dizolvată în urma unor dezacorduri cu privire la design şi la unele aspecte financiare. În schimb, compania fraţilor Olivere, Compagne Parisienne, a continuat producţia.

Până în 1870, cicliştii se săturaseră de designul greoi popularizat de Michaux, motiv pentru care producătorii au mărit foarte mult roata din faţă pentru a asigura o călătorie mai lină.

Din păcate, roata mare nu a fost practică pentru cei mai mulţi ciclişti. Entuziasmul pentru aceste dispozitive a rămas restrâns până când un inventator englez numit John Kemp Starley a venit cu ideea unei „biciclete sigure” în 1870.

Stanley a început comercializarea cu succes a bicicletei sale în 1871, când a prezentat bicicleta „Ariel” în Marea Britanie. Acesta a fost momentul în care Marea Britanie îşi începea rolul de lider al inovativei biciclete pentru următorii zeci de ani. Stanley este cel mai bine cunoscut pentru inventarea roţii cu spiţe în 1874.

Această roată din faţă absorbea tensiunea şi a reprezentat o mare îmbunătăţire faţă de celelalte roţi întâlnite pe bicicletele anterioare; a făcut ca mersul pe bicicletă să devină oarecum mai confortabil şi plăcut, pentru prima dată în istorie. Roata Stanley a făcut ca bicicleta să fie mai uşoară, o altă îmbunătăţire practică faţă de modelele anterioare.

Apoi în 1885, Stanley a prezentat modelul „Rover”. Acest model ce prezenta două roţi de dimensiuni aproape egale, un centru de direcţie pivot şi o transmisie ce folosea un lanţ, Rover-ul lui Stanley, devenea primul model extrem de practic al bicicletei.

La începuturile sale, bicicletele reprezentau un hobby destul de scump. Producţia în masă a făcut însă ca bicicleta sǎ devină o investiţie practică, permiţând muncitorului să meargă la locul de muncă şi mai apoi să se întoarcă acasă, fără a fi nevoie de cheltuirea unei sume mari de bani.

Femeile au început şi ele să folosească în număr mare bicicleta. Acest lucru a dus la schimbări majore în vestimentaţia feminină. Au dispărut corsetele, au apărut nişte pantaloni pe sub fustele lungi pentru a permite acoperirea picioarelor şi mobilitate sporită în timpul pedalatului.

https://www.youtube.com/watch?v=4GI1YZmFe48

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.