În limba română, categoria antonimelor formate cu prefixele a- şi i- este foarte bogată: normal – anormal, simetric – asimetric, tipic – atipic, sexuat – asexuat, sincron – asincron, legal – ilegal, remediabil – iremediabil, respirabil – irespirabil, responsabil – iresponsabil etc.

În cazul cuvântului moral, derivarea cu prefixele a- şi i- conduce la obţinerea a două cuvinte – amoral şi imoral (după modelul cuvintelor franţuzeşti, immoral şi amoral) – ambele corecte, dar cu sensuri diferite. Imoral este antonimul lui moral şi înseamnă: care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral (DEX). Amoral are sensul: care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală.

Este importantă cunoaşterea diferenţei dintre cele două cuvinte – amoral şi imoral – pentru a le utiliza corect, în contextele potrivite, cu atât mai mult cu cât mulţi vorbitori de limba română le consideră, în mod greşit, ca fiind sinonime.

Se va spune corect, de exemplu: Este imoral ca un politician să profite de poziţia sa în viaţa publică, în detrimentul intereselor poporului/În filosofia şi religia budistă, contextul în care sunt înţelese noţiunile de bine şi rău este amoral, pentru că natura, consideră ei, este amorală (indiferentă faţă de morală) etc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ