Scrierea cu sau fără cratimă a unor cuvinte de felul ia/i-a, iau/i-au, să/s-a, la/l-a, mai/m-ai etc. poate crea anumite dificultăți, dacă nu cunoaștem explicația gramaticală a acestor fapte de limbă și dacă nu suntem atenți la contextul în care apar. În cărțile de specialitate, acestea intră în categoria omofonelor – cuvinte care se pronunță identic, dar se scriu diferit. Așadar, nu este vorba de faptul că una dintre forme ar fi greșită, iar cealalta corectă, ci de alegerea pe care o facem, într-o situație sau alta.

Mai exact, ia, scris într-un cuvânt, se folosește ori de câte ori este vorba de verbul a lua (verb neregulat), la modul indicativ, timpul prezent, persoana a treia, numărul singular – el/ea ia. Conjugarea completă a verbului a lua, la acest mod și timp este: eu iau, tu iei, el/ea ia, noi luăm, voi luați, ei iau. La modul conjunctiv, timpul prezent, verbul a lua are următoarele forme: eu să iau, tu să iei, el/ea să ia, noi să luăm, voi să luați, ei/ele să ia.

În comunicarea zilnică, întâlnim frecvent situații care necesită alegerea corectă între „ia” și „i-a”. De exemplu, „ia” este folosit când vine vorba de verbul a lua („Ea ia o carte de pe raft”), în timp ce „i-a” se utilizează pentru a forma timpul trecut („Ea i-a dat cartea înapoi”). Prin identificarea și înțelegerea contextelor, putem evita greșelile comune și ne putem îmbunătăți scrierea.

De asemenea, ia se scrie fără cratimă și când cuvântul are valoarea unei interjecții, sinonime cu Iată!, Iacă!, Vezi!, care exprimă un îndemn sau o anume stare de indiferență, în formulări precum: Unde pleci? – Ia, până la vecinul meu!

Citește și:  Ce este o struţocămilă? Care este originea cuvântului?

Pentru a ușura memorarea regulilor de utilizare a formelor „ia” și „i-a”, iată câteva trucuri mnemonice: Asociază „ia” cu ideea de acțiune prezentă sau viitoare („ia acum”, „ia mai târziu”) și „i-a” cu acțiuni trecute („deja s-a întâmplat”). Aceste asocieri simple pot face diferența în alegerea corectă în scriere.

Se scrie i-a atunci când cratima marchează rostirea împreună a două părți de vorbire diferite – i (pronume personal, persoana a treia, numărul singular, forma neaccentuată) și a (auxiliarul perfectului compus al oricărui verb, la persoana a treia, singular): El i-a spus adevărul – a spus (verb) și i (pronume personal, forma neaccentuată – lui/ei îi, i).

În mod similar se diferențiază și alte ortograme: Ei iau masa în oraș (iau – de la verbul a lua) și Ei i-au oferit un cadou Mariei (situație în care cratima indică rostirea împreună a pronumelui personal, forma neaccentuată i și a auxiliarului perfectului compus au, din au oferit).

În loc de recapitulare, putem să construim un enunț în care să utilizăm formele menționate anterior, pentru a le putea reține mai ușor, și care ar putea fi, de exemplu: Ia, mă gândeam și eu că atunci când i-a spus să ia avionul, nu i-au trecut prin minte consecințele, iar eu iau în serios această situație.

Pe lângă „ia” și „i-a”, este important să fim atenți și la alte cuvinte care pot crea confuzii, cum ar fi „s-a/sa”, „te-ai/te ai” sau „n-au/na u”. Înțelegerea și aplicarea corectă a regulilor de gramatică ne ajută să comunicăm mai clar și să ne exprimăm ideile fără ambiguități. Acest articol își propune să clarifice aceste aspecte, oferind cititorilor instrumente utile pentru o scriere impecabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.