Substantivul din titlul articolului denumește un preparat culinar frecvent în bucătăria românească, dar pe care fiecare îl pronunță după cum a auzit la cei din jur sau după cum știe. Așadar, „piftea” sau „chiftea”?
În contextul culinar românesc, forma corectă și acceptată este chiftea. Termenul chiftea provine din limba turcă köfte, care desemnează o bucată de carne tocată, condimentată și apoi prăjită sau coaptă. Pe de altă parte, piftea este o formă incorectă, rezultat al unei interpretări greșite a cuvântului original. Este important să cunoaștem și să utilizăm termenii corecți în rețetele noastre pentru a menține autenticitatea și exactitatea preparatelor culinare.
Piftea, cheftea, chioftea sunt variante regionale (neliterare), primele două folosite, mai ales, în Muntenia, ivite, după cum explică lingvistul Mioara Avram, din hipercorectitudine, deoarece unii vorbitori de limba română cred că pronunția cu „pi-”, în loc de „chi-”, în unele cuvinte (după modelul „piftie”, „picior” – în loc de forma populară „chicior”) ar fi cea recomandată, ceea ce este o eroare.
Singura formă literară (corectă) este „chiftea” (cu pluralul „chiftele”), cuvântul provenind din limba turcă – tc. kofte – un împrumut din perioada fanariotă, când au pătruns, în limba română, și alte cuvinte turcești, foarte multe din domeniul culinar – cafea, ciulama, ciorba, musaca, trufanda, telemea etc.
Eraclie Sterian, autor, de la începutul secolului al XX-lea, a nenumărate cărți și articole de popularizare a igienei și de educație sexuală, propune o altă etimologie a cuvântului „chiftea”, mai degrabă pitorească, decât cu suport lingvistic, relatând o istorioară, veche de vreo cinci secole, potrivit căreia, în orașele în care erau mulți câini, pentru a-i stârpi, oamenii apelau la “spițerul” (farmacistul), de obicei neamț, căruia îi cereau puțin „gift” (citit „ghift”) – un “rotogol” de carne tocată, în care puneau otravă pentru câini.
Cuvântul s-a răspândit, fiind pronunțat “după ureche” – „chift” – iar femeile, acasă, au început și ele să prepare (fără otravă) rotocoale de carne tocată, pe care le prăjeau și cărora le-au dat numele de „chifteluțe”/„chiftele”.
Când pregătiți rețete tradiționale, folosirea termenului corect chiftea nu doar că respectă originea cuvântului, dar contribuie și la păstrarea autenticității felului de mâncare. De exemplu, Am pregătit un platou cu chiftele condimentate pentru cina de seară. Această utilizare corectă ajută la transmiterea rețetelor tradiționale de la o generație la alta și la educarea celor din jur despre cultura culinară românească. Pentru mai multe informații despre prepararea corectă a altor feluri de mâncare tradiționale, consultați ghidul nostru detaliat.
