Ezitarea multor vorbitori de limba română între cele două forme de plural ale substantivului tarif – tarifuri/ tarife – se explică prin faptul că substantivele neutre fac pluralul în mod diferit, în funcţie de terminaţia de la forma de singular, neexistând o singură regulă, care să fie aplicată în toate cazurile. Mai mult, în timp, uneori, s-au acceptat forme impuse de uzul limbii, chiar dacă iniţial au fost considerate incorecte. Astfel, substantivele neutre terminate la singular, de exemplu, în consoana, formează pluralul unele cu desinenţa (terminaţia) –uri, altele cu desinenţa –e : adevăr – adevăruri, auz – auzuri, câştig – câştiguri, dig – diguri, gând – gânduri, ideal – idealuri, ac – ace, bilet – bilete, ciocan – ciocane, inel- inele, oraş – oraşe etc.
Cuvântul tarif (din fr. tarif, gr. tarifa), cu sensul: preţ stabilit pentru prestările de servicii/ retribuţie oficială stabilită pentru o anumită muncă (DEX), are ca singura formă corectă de plural tarife (varianta tarifuri, deşi utilizată frecvent, fiind considerată incorectă). Exemplu: Tarifele pe litoral variaza in functie de sezon/ Voi alege o firma de prestari servicii in functie de tarife etc.
