Atunci cand iti doresti cu adevarat un job, sa iti depui CV-ul nu este deajuns, trebuie sa iti depui si o scrisoare de intentie. Prin CV arati doar lucrurile esentiale despre tine, pe cand in scrisoarea de intentie detaliezi anumite aspecte relevante pentru jobul dorit. Rolul scrisorii de intentie este de a face angajatorul sa te cunoasca mai bine si de a-l face sa fie interesat de tine. Se poate spune ca prin scrisoarea de intentie “te vinzi” in fata angajatorului. Scrisoarea de intentie iti scoate in evidenta studiile, experienta, competentele si abilitatile, cunostintele, care te fac sa devii pentru angajator cel mai potrivit candidat. Scrisoarea de intentie, fata de CV, spune ceva despre personalitatea ta. Intr-adevar, un CV alaturi de o scrisoare de intentie iti cresc sansele de a fi chemat la un interviu si de a primi postul respectiv.

In continuare, este prezentat pas cu pas cum se realizeaza o scrisoare de intentie. Scrisoarea de intentie este formata din: antet, introducere, cuprins si incheiere.

  • In “Antet” se mentioneaza numele si prenumele tau, adresa si numarul de telefon, e-mail. In dreapta sus a paginii, unele sub altele. In stanga se mentioneaza numele si functia persoanei careia i s-a adresat scrisoare. Si dedesubt numele firmei. Foarte important este aici sa nu faceti greseli in ceea ce priveste numele sau functia angajatorului deoarece veti pierde din start daca gresiti. In cazul in care nu aveti aceste informatii, puteti suna la firma si sa le solicitati. De asemenea, nu uitati sa mentionati gradele persoanei (ex: prof. dr. Ioan Popescu), iar inaintea gradelor sa scrieti “Domunului/ Doamnei”.

  • In “Introducere” se va incepe, ca la orice scrisoare, cu o formula de introducere. Cum scrisoarea de intentie este ceva formal, bineinteles, se va folosi un mod formal de adresare, si anume: “Stimate Domnule/ Doamna”. In primul paragraf, scrieti intr-o fraza pentru ce post candidati si de unde ati aflat de acest post.

  • “Cuprinsul” contine doua paragrafe de maxim trei fraze fiecare. In cel de-al doilea paragraf al scrisorii de intentie se vor pune in evidenta calitatile, competentele si aptitudinile, astfel incat sa pari cel mai potrivit candidat in fata angajatorului. Foloseste o abordare originala, vioaie care sa-i atraga atentia angajatorului. Este recomandat sa mentionezi si ceva despre firma, pentru a arata ca te-ai informat despre compania lor. In urmatorul paragraf, se vorbeste despre motivatia candidatului, adica vei vorbi despre motivul pentru care crezi tu ca acest post este cel mai potrivit pentru tine. Tot in acest paragraf mentionati ca ati anexat si CV-ul.

  • In “Incheiere” se va folosi un paragraf de 1-2 fraze, in care candidatul va solicita, intr-un mod politicos, un raspuns de la angajator privind postul pentru care candideaza, si va mentiona disponibilitatea sa de a participa la un interviu dupa care se vor mentiona datele de contact. In final, se va folosi o formula de incheiere, bineinteles, tot formala, cum ar fi: “Cu deosebita consideratie”, “Va multumesc”, “Cu sinceritate”. Sub formula de inchiere se va completa numele si prenumele candidatului. Iar in dreapta jos se va completa, obligatoriu, data redactarii scrisorii.

    Scrierea unei scrisori de intentie, Foto: lori-benotweary.blogspot.com
    Scrierea unei scrisori de intentie, Foto: lori-benotweary.blogspot.com

Cateva sugestii de care trebuie sa tineti cont atunci cand vreti sa realizati o scrisoare de intentie:

  • Tehnoredacteaza scrisoarea de intentie, nu o scrie de mana.

  • Scoate scrisoare la imprimanta pe hartie A4 de buna calitate, alba si curata.

  • Nu folositi majuscule , foloseste un singur font pentru continutul scrisorii si o marire suficient de mare pentru a fi usor de citit. Folositi o spatiere de 1,5 intre paragrafe.

  • O scrisoare de intentie se adreseaza, de obicei, departamentului de resurse umane.

  • Scrisoarea de intentie trebuie sa fie personalizata pentru fiecare post. Nu folositi o scrisoare tip.

  • Continutul scrisorii trebuie sa umple cam jumatate de pagina, maxim o pagina.

  • Scrisoarea trebuie sa aiba maxim 5 paragrafe.

  • In scrisoarea de intentie nu se vor repeta lucrurile deja mentionate in CV, ci se vor detalia anumite aspecte care vor pune in valoarea candidatul.

  • O scrisoare de intentie trebuie sa fie personala, scrisa cu propriile cuvinte, autentica.

  • Aveti grija sa nu faceti greseli de ortografie, greseli gramaticale sau de punctuatie.

  • Intr-o scrisoare de intentie se vor folosi doar expresii pozitive si, se recomanda, sa se utilizeze verbe de actiune, cum ar fi: vreau, pot, intentionez sa.

  • In formula de introducere se va scrie “Stimate Domnule/ Doamna”, nicidecum “Stimata Doamna” sau “Stimat Domn”.

  • Incercati sa fiti concis si la obiect, sa folositi un limbaj simplu, argumentati folosind putine cuvinte. Nu va lungiti. Folositi propozitii scurte.

  • Aranjati informatiiile intr-o ordine logica.

  • Intr-o scrisoare de intentie nu se mentioneaza niciodata informatiile negative legate de vechiul loc de munca. De asemeanea, nu se vorbeste de rau despre fostul sef sau despre fostul loc de munca.

  • Poti vorbi in scrisoare despre pe care il poti avea in cadrul firmei sau despre cum ii poti ajuta sa faca mai multi bani.

  • Incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari in scrisoarea ta: “De ce vrei sa lucrezi pentru firma respectiva?”, ”Ce crezi ca poti face pentru firma?”

  • Incercati sa lasi o impresie buna si incercati sa fiti original.

  • O scrisoare de intentie reusita trebuie sa-i dea angajatorului impresia ca emana o energie pozitiva.

In final, nu uitati ca o scrisoare de intentie face diferenta intre mai multi candidati pentru acelasi post, de aceea, incercati sa o redactati cati mai profesionist posibil. Mult succes!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.