Industria sportului este una dintre cele mai apreciate la nivel mondial. În fiecare zi lumea practică sporturi din diverse motive. În timp ce unii aleg mișcarea ca formă de relaxare sau eliberare a energiilor negative, alții duc sportul la un alt nivel și îl transformă în carieră. Indiferent de scop, rezultatul este același: o minte în acord cu un trup tonifiat. Cu toate că sporturile au atât de mulți suporteri la nivel global, este de la sine înțeles că există și anumite curiozități de care nu toată lumea a auzit. Să aruncăm o privire pentru a descoperi câteva dintre acestea.

Golful a ajuns pe lună

Pare greu de crezut, dar golful este singurul joc care a fost jucat pe lună. Mai exact, în anul 1971 Alain Shepard a lovit o minge de golf pe suprafața lunii.

Dacă ar fi analizăm etimologia cuvântului “golf” am realiza că aceasta este o greșeală de pronunție care s-a petrecut în Evul Mediu. Scoțienii care au preluat jocul de la olandezi nu au acordat prea multă importanță acestui aspect.

Așadar, în olandeză cuvântul cu semnificația „club” era fie „kolf”, fie „kolve”, dar scoțienii au optat pentru o variantă mai simplificată, și anume „gouf” sau „golve”.

Prima mașină de sloturi avea altă destinație

Când vine vorba de jocurile minții sau de sporturile minții, există multe lucruri interesante pe care nu multă lume le știe.

Spre exemplu, prima mașină de sloturi a fost inventată de către un mecanic, James Fey. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1894. Deși a devenit populară într-un timp foarte scurt, ea a fost creată cu scopul de a servi ca sursă de divertisment pentru clienții care îi treceau pragul. Mai târziu, James și-a dat demisia și a deschis o fabrică pentru a produce mai multe modele. Mașinile erau mai mici, dar aveau un lucru în comun cu sloturile moderne care sunt disponibile online în prezent, ele ofereau plăți automate.

Sportul rege are origini incerte

portar incaseaza gol la fotbal

Sporul rege nu este altul decât fotbalul. Niciun alt sport nu este atât de iubit și nu are atât de mulți suporteri. Cu toate acestea, fotbalul are origini destul de incerte. Totuși, se cunoaște cu certitudine faptul că în trecut sportul era practicat adesea de aristocrați, nobili, militari sau chiar împărați.

De asemenea, se cunoaște faptul că în China se juca un joc cu mingea, dar acesta avea scop militar. O versiune similară a apărut la ceva timp în Japonia, de data aceasta cu scop de divertisment.

Citește și:  Solutiile problemelor de matematica amuzante

Nu în ultimul rând, în Normandia și Bretania, regiuni din Franța, exista un joc intitulat „choule”, care era jucat de către nobili și clerici. Iar pentru a fi situația și mai încurcată, chiar și în Florența există atestări ale unui joc cu mingea.

Meci de tenis de 11 ore

Jocul de tenis este descris ca fiind o activitate intensă, dar plăcută de multă lume. Nu este de mirare că în 2010 la Wimbledon s-a disputat un meci care a ținut 11 ore.

John Isner și Nicolas Mahut au dovedit perseverență, motivare și dorință de câștig. Ei bine, ei au reușit să le ofere spectatorilor un joc intens, care a durat 11 ore și 5 minute.

Prima parte a jocului a avut patru seturi și s-a oprit din cauza lipsei de lumină naturală pe teren. A doua zi s-a reluat activitatea și cei doi jucători au continuat până la setul cinci. Din păcate, în această zi istoria s-a repetat și lipsa luminii naturale i-a făcut să lungească jocul cu încă o zi.

În cele din urmă, învingător a ieșit Isner, după un meci solicitant din toate punctele de vedere.

Schiul era o formă de transport

oameni la schi

În momentul de față schiul este un sport de iarnă care are mulți iubitori. Lumea așteaptă cu mult interes venirea iernii pentru a putea lua parte la astfel de activități pe pârtie.

Ei bine, lucrurile nu au stat mereu așa. În urmă cu mult timp lumea se baza pe schiuri pentru a ajunge de la un punct la altul.

Este bine de știut că schiul este o activitate preistorică veche de peste 5000 de ani. În acest sens există picturi rupestre care înfățișează schiori.

O altă curiozitate este legată despre cea mai veche pereche de schiuri. Originare din Rusia, acestea au o vechime de vreo 6000 de ani. Nu în ultimul rând, în trecut schiurile erau asimetrice. În timp ce un schi era mai lung și nearcuit și se folosea îndeosebi pentru alunecare, celălalt era mai scurt și era folosit pentru a oferi avânt sau servea la alte mișcări.

Sporturile sunt foarte diverse și complexe. Însă cât de bine ni se pare că le cunoaștem, tot mai există câteva curiozități care nu au ajuns până acum la urechile noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.