În istoria şi în conştiinţa românilor, Curtea de Argeş (Curtea domnească de la Argeş) a rămas un reper important, pentru că oraşul a fost reşedinţă domnească, în vremea lui Basarab I (cel care a unificat voievodatele din stânga şi din dreapta Oltului, un prim pas în constituirea, ca stat, a Ţării Româneşti), până în timpul lui Dan II (“Dan cel Viteaz”, recunoscut, la începutul secolului al XV-lea , drept unul dintre domnitorii care au repurtat strălucite victorii împotriva otomanilor).
Domnia Lui Mircea cel Bătrân (1386-1418, cu o scurtă întrerupere între 1394-1397) a consolidat prestigiul Curţii domneşti din Curtea de Argeş, de prima capitală a Ţării Româneşti, dat fiind faptul că, în această perioadă, statul feudal, cuprins între Dunăre, Marea Neagră şi Carpaţi, a devenit unul dintre cele mai înfloritoare din estul european medieval.
Atestat documentar în 1330, cu denumirea Argeş (un toponim dac – Argessis/Ordessos), oraşul este cunoscut sub denumirea de Curtea de Argeş, din 1510, făcându-se, în acest fel, referire explicit la calitatea de reşedinţă voievodală.
Rolul important al localităţii în viaţa economică şi culturală a ţării este reliefat şi de înfiinţarea unor instituţii, precum prima şcoală locală, prima Mitropolie a ţării (în 1359, în vremea lui Nicolae Alexandru Basarab, Patriarhia din Constantinopol recunoaşte existenţa acestei instituţii, precum şi pe primul Mitropolit al Ungrovlahiei, Iachint de Vicina) şi, în acelaşi secol, mai exact, în timpul domniei lui Vladislav Vlaicu, prima monetărie.
Pentru oricine ajunge în Curtea de Argeş, dovezile unei istorii care debutează cu mii de ani în urmă pot fi descoperite începând cu centrul oraşului, acolo unde se află ruinele Curţii domneşti, despre care, primul studiu monografic important a fost publicat în 1923, acesta determinând intrarea monumentului, împreună cu Biserica Sfântului Nicolae Domnesc, aflată în aceeaşi incintă, în circuitul european al istoriografiei de artă şi includerea lui, mai târziu, pe lista monumentelor istorice UNESCO.
Curtea domnească din Curtea de Argeş a fost construită în secolul al XIII-lea. Zidurile de piatră delimitează un perimetru dreptunghiular, în interiorul căruia se păstrează două pivniţe de case domneşti, reconstituirea arhitecturii lor, pe baza săpăturilor arheologice, confirmând că modelul a fost cel al caselor ţărăneşti, cu pridvor, parter şi subsol.
Construcţia din partea de nord a incintei a fost locuinţa lui Neagoe Basarab, iar cea dinspre vest, a lui Basarab I. Curtea domnească din Curtea de Argeş a fost refăcută în jurul anului 1330, când, în imediata vecinătate, a început şi construcţia Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc (numită simplu, de locuitorii Argesului, Biserica Domnească).
Iniţiativa i-a aparţinut lui Basarab I, acesta dorindu-şi un locaş de cult şi de odihnă veşnică pentru membrii familiei domneşti, dar şi un edificiu care să-i confirme autoritatea şi să-i păstreze, peste veacuri, amintirea.
A chemat meşteri pricepuţi de la Constantinopol, care au ridicat unul dintre cele mai frumoase şi mai autentice monumente în stil bizantin, din spaţiul românesc, dar şi din tot sud-estul Europei. La exteriorul bisericii, impresia de eleganță arhitectonică şi de mare simplitate, în acelaşi timp, este dată de alternarea rândurilor de cărămidă cu cele de piatră de râu.
În interior, pictura murală, realizată în acelaşi stil bizantin şi al cărei autor genial a rămas necunoscut, cuprinde sute de scene, dintre care una, cel puţin, atrage atenţia prin unicitatea mesajului, reprezentând-o pe Fecioara Maria însărcinată, imagine care încălca, la vremea aceea şi, probabil, şi în prezent, canoanele picturii bisericeşti.
Alte scene surprind viaţa Sfintei Filofteia (moaştele sale, aflate astăzi la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş, stând în Biserica Domnească între 1396, când au fost aduse de la Tarnovo, şi 1894).
Din ansamblul arhitectural al Curţii domneşti din Curtea de Argeş face parte şi Biserica Sân Nicoară (Biserica Sfântul Nicolae cel Mic) construită, se spune, din porunca Doamnei Clara, mama vitregă şi foarte autoritară a lui Vladislav Vlaicu, pentru preoţii catolici fideli ei.
Biserica este amplasată, la mică distanţă, pe un platou mai înalt, comunicând printr-un tunel (descoperit de numai câţiva ani) cu incinta Curţii Domneşti, acesta trecând, astăzi, pe sub şoseaua care străbate oraşul, venind dinspre Piteşti şi îndreptându-se spre Transfăgărașan.
Un turn mai înalt al edificiului a servit ca post de observaţie, în vremea pericolului turcesc, putându-se transmite semnale către Cetatea Poienari, ridicată de Vlad Ţepeş, la 25 de kilometri de Curtea de Argeş.
Curtea domnească din Curtea de Argeş nu şi-ar fi câştigat renumele în epocă şi nu şi l-ar fi păstrat peste timp, dacă istoria acestui centru urban nu ar fi început cu mult mai înainte. În timpul lui Dromihetes, primul mare rege al geţilor (sec. IV-III î.Hr.), au existat aici comunităţi bine organizate şi, în secolul al XIII-lea, voievodul Seneslau (menţionat în cronicile ungureşti) şi-a stabilit, probabil, spun istoricii, la Curtea de Argeş, reşedinţa de scaun.
Basarab I, fiul lui Seneslau, a unit toate cnezatele şi voievodatele din partea de sud a Carpaţilor, şi tot de aici, cu toată autoritatea unui domnitor remarcabil, l-a înfruntat pe regele Ungariei Carol Robert de Anjou.
Victoria de la Posada (un loc strâmt, în inima munţilor, undeva în apropierea oraşului Curtea de Argeş), reprezentată în “Cronica pictată de la Viena”, este una dintre nenumăratele dovezi care atestă forţa unei ţări şi priceperea unor conducători în consolidarea identităţii istorice a românilor.
Curtea domnească din Curtea de Argeş a fost un reper excepţional pentru Evul Mediu răsăritean, a marcat începutul glorios al unui stat independent foarte puternic, iar astăzi, ecourile acestor timpuri se regăsesc pretutindeni, încadrate perfect în arhitectura modernă a oraşului şi în atmosfera de secol XXI.
În plus față de valoarea sa istorică, Curtea Domnească este și un loc de mare însemnătate culturală. Aici au fost luare decizii importante pentru dezvoltarea și unificarea teritoriilor românești, fiind de asemenea și un important centru cultural și religios al vremii.
Situl este în prezent deschis pentru vizitatori, oferind tururi ghidate care explică importanța istorică a fiecărui segment al curții. Panourile informative și exponatele descoperite în săpăturile arheologice oferă o perspectivă detaliată asupra vieții domnești și a evoluției arhitecturale a zonei.
