De la “Alice în Țara Minunilor”, la “Alice în ţara ideilor” – o filosofie de viaţă. “Cum să trăim?”

Alice în Țara Minunilor (1865) este titlul celebrei cărţi a scriitorului britanic Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson, profesor de matematică), al cărei personaj principal (Alice) a devenit, graţie popularităţii cărţii (şi a adaptării lui Walt Disney, din 1951), o figură mitică a copilăriei, un arhetip al vârstei inocenţei, în care totul este posibil.

Romanul relatează, după cum se ştie, povestea unei fete, pe nume Alice, care, în timp ce se plictiseşte ascultând-o, ca de atâtea ori, pe sora sa citind, vede un Iepure Alb (cu ceas şi vestă), îl urmăreşte şi ajunge într-o lume fantastică, în care întâlnește personaje antropomorfe, ciudate, precum Pălărierul Nebun, Regina Inimilor, Pisica de Cheshire etc., trece prin întâmplări absurde, creşte şi se micşorează, din pricina unor obiecte magice, parcurge evenimente bizare, până când se “trezeşte”, înţelegând ca totul a fost un vis.

Alice în Țara Minunilor şi filosofia de viaţă din spatele cărţii

În timp, acest “roman pentru copii” – “Alice în Tara Minunilor” – a suscitat interesul filosofilor, psihologilor, lingviștilor, teoreticienilor culturii, care au comentat în fel şi chip “filosofia de viață” din spatele cărții, care nu este una singulară, ci un ansamblu de perspective care privesc condiția umană, identitatea, rațiunea și absurdul.

Tocmai un matematician de formaţie, precum autorul cărţii, Lewis Carroll, a creat o lume care subminează constant logica. Romanul devine, din perspectiva unei interpretări simbolice, o metaforă pentru limitele minții umane, incapabile să ofere mereu ordine unei realități haotice.

Mesajul implicit este că viața nu urmează reguli stabile, rațiunea nu poate explica totul, adevărul este adesea fluid și contextual. “Țara Minunilor” funcționează ca un anti-sistem al lumii adulte, un spațiu în care legile fizice se rup, identitățile se fragmentează, autoritatea este ridiculizată.

Alice trece prin transformări corporale și situații care o fac să se întrebe repetat “Cine sunt eu?”, mesajul filosofic fiind că identitatea nu este fixă, omul trece prin faze de pierdere și reconstrucție a sinelui, copilăria este un teritoriu al devenirii, nu o etapă complet conturată.

Alice în Țara Minunilor – perspective şi interpretări filosofice în epoca modernă

Deși nu au scris direct despre carte, scriitori şi filosofi, precum Albert Camus, Kierkegaard, reprezentanţi de seamă ai existenţialismului, o interpretează în cheia acestui curent cultural – lumea este absurdă, lipsită de finalitate clară, individul e aruncat într-un univers ostil, care nu oferă răspunsuri, Alice se confruntă cu nonsensul, la fel cum omul existențialist se confruntă cu lipsa de sens a vieții. “Țara Minunilor” devine un fel de “laborator” al confruntării individului cu absurdul.

Din perspectiva unor lecturi post-structuraliste (Derrida, filosof francez, considerat “părintele curentului filosofic al deconstrucției”, Michel Foucault, postmodernist şi poststructuralist), Lewis Carroll subminează stabilitatea limbajului, cuvintele nu înseamnă același lucru mereu, logica se întoarce împotriva ei însăși, identitatea este construită prin discurs, semnificația se produce prin joc, realitatea este un “text” care nu are centru.

De altfel, se poate observa cu uşurinţă, din perspectiva omului adult, că autorul romanului “Alice în Tara Minunilor” a introdus numeroase jocuri logice, paradoxuri și “dialoguri imposibile” – argumentaţia circulară este demontată, criticarea autorității impune reguli arbitrare, paradoxurile abundă ((Pisica de Cheshire spune, de pildă, “Suntem cu toții nebuni aici”).

Interpretări psihologice şi psihanalitice

Interpretările psihanalitice văd în călătoria protagonistei, Alice, o coborâre în inconștient, transformările corporale corespund anxietăților pubertății, personajele sunt figuri ale neliniştilor și dorinței (Regina de Cupă – super-Eul tiranic, Pălărierul – haosul instinctual) etc.

De asemenea, simbolismul visului este central – “logica” visului explică absurdul, iar scriitorul redă fidel mecanismul de condensare și deplasare specific viselor.

Cartea arată diferența dintre gândirea copilului și cea a adultului – copiii gândesc magic și simbolic, adulții impun reguli fără sens. Alice încearcă să se adapteze unui “sistem” absurd, așa cum copilul se adaptează lumii sociale.

Psihologia umanistă (ramură a psihologiei care pune în centrul atenţiei potențialul uman, experiența subiectivă, creșterea personală, o abordare optimistă a capacităţii omului de a-şi modela ascensiunea materială şi spirituală) interpretează “Tara Minunilor” ca pe o călătorie inițiatică, o confruntare cu umbrele interioare, o explorare a sinelui arhetipal. Alice devine eroul care traversează un proces de individuație.

Semnificaţia personajelor din perspectiva simbolismului psihologic

Prin urmare, în cheia simbolismului psihologic, Alice întruchipează sinele în căutare de identitate, ego-ul aflat în formare, care încearcă să înțeleagă lumea, conștiința rațională intrată într-un spațiu al inconștientului (visul), copilul interior, curios și adaptabil. Aspectele psihicului sunt sugerate sub formă de personaje simbolice, care reprezintă sinele conștient, cel care trebuie să înțeleagă și să integreze umbrele:

Iepurele Alb exprimă anxietatea (care declanşează aventura), teama copilului față de greșeală (“Voi întârzia! Voi întârzia!”, repetă Iepurele, privindu-şi ceasul), sentimentul inexorabil al trecerii timpului. Este figura care împinge ego-ul (Alice) în teritoriul inconștientului, acționează ca un arhetip al mesagerului, ghidul care deschide poarta spre universul interior.

Omida Albastră este arhetipul mentorului ambiguu / Super-ego critic, vocea critică, interogativă a psihicului (“Cine ești tu?”), simbol al transformării (omidă, fluture), arhetipul înțeleptului, dar și al profesorului arogant. Este o figură de tranziție, ajută, dar și destabilizează.

Pisica de Cheshire reprezintă inconștientul ironic / sinele intuitiv, partea din noi care știe, dar nu explică, este vocea intuiției, reprezintă fluiditatea sinelui (dispare încet, rămânând doar zâmbetul), arhetipul trickster-ului – jongleurul, agentul haosului creativ – semnalează faptul că lumea interioară nu este coerentă, ironizează logica (un mod de a dezarma anxietatea). Pisica este ghidul care o orientează pe Alice spre confruntări, fără a-i impune un drum fix.

Pălărierul Nebun este simbolul haosului gândirii, creativitatea dezordonată, mintea în starea de flux necontrolat, imaginația pură, non-rațională, anxietatea trecerii timpului blocată (timpul “s-a supărat” și a oprit ceasul). Reprezintă forțele psihice care scapă controlului, dar care sunt necesare pentru creativitate.

Iepurele Alb este expresia mâniei ciclice / a impulsivităţii, a lipsei de control, psyche-ul (psihicul) copilului, exploziv, neregulat, încă nelimitat de norme.

Alte personaje şi semnificaţii

Regina de Cupă este imaginea autorităţii intimidante / super-ego despotic, figura parentală severă (analog cu Super-Eul din psihanaliză), impune arbitrar norme şi pedepse disproporționate (“Tăiați-i capul!”). În interpretări psihanalitice, ea este o umbră a feminității, energică, violentă, neprincipială.

Regele este autoritatea falsă / tată neputincios, aspectul rațional al psihicului care încearcă să impună ordine, dar e depășit de haos. Este în contrast cu Regina și reiterează tema haosului social.

Ducesa simbolizează impulsivitatea și supra-controlul, moralizarea exagerată (“Totul are o morală, dacă știi să o găsești!”), este expresia psihicului care caută sens obsesiv, chiar și acolo unde nu este.

Copilul-porc, episod grotesc și simbolic, exprimă deformările sinelui, anxietatea copilului față de maturizare (identitatea se poate “transforma” necontrolat), teama de a nu deveni “altceva”.

Pachetul de cărți este imaginea lumii mecanice a regulilor, societatea rigidă, cu norme arbitrare, convenţii impuse.

Din perspectiva unei astfel de decodări, Alice în Țara Minunilor・devine povestea despre integrarea părților disparate ale sinelui.

Alice în Țara Minunilor – interpretări culturale și sociale

Există şi interpretări culturale și sociale, care văd în “Alice în Tara Minunilor” o critică a societății victoriene (din timpul reginei Victoria), scriitorul ironizând, implicit, rigiditatea morală, pedanteria modelelor educaționale, autoritarismul (“Regina de Cupă”).

Aşadar, deşi Lewis Carroll nu a creat o doctrină, din carte se desprinde o “filosofie” implicită – lumea este absurdă, iar sensul nu este dat, ci construit, identitatea este fluidă – omul este în perpetuă schimbare, autoritatea și regulile trebuie chestionate, nu acceptate orbește, copilăria este o stare privilegiată, autentică, nonconformistă, creativă, limbajul este o aventură, nu o unealtă stabilă, libertatea imaginarului este un antidot la rigiditatea socială.

Diversele interpretări filosofice, psihologice, psihanalitice ne provoacă să ne gândim cât şi în ce fel fiinţa umană, de-a lungul vârstelor şi într-o lume complexă, ostilă uneori, ar trebui să se “protejeze”, să se izoleze într-o “realitate” subiectivă, într-o iluzie compensatorie, să renunţe la “întrebări”. Ce riscuri ar implica o astfel de atitudine?

Gustavo Bueno, un filosof spaniol contemporan, remarca faptul că “reprezentând lumea cu susul în jos, cei preocupați de filosofia lui Alice încearcă să rămână inconștienți de dificultățile care trebuie depășite în această lume, de căile care trebuie urmate. Totul pare atunci mult mai simplu. Există doar voința de a te alătura acestei lumi cu susul în jos și asta e tot”, subliniind, în acelaşi timp, că “a fi optimist nu este ceva rău, dar a fi realist este mai important, deoarece ajută să ne maturizăm şi să găsim strategii pentru a depăşi adversitatea”.

De la “Alice în Țara Minunilor”, la “Alice în ţara ideilor. Cum să trăim?”, de Roger-Pol Droit

“Alice în ţara ideilor. Cum să trăim?” (tradusă şi în româneşte) este o carte a scriitorului, filosofului şi jurnalistului francez Roger-Pol Droit, un fel de “replică” pentru “oamenii mari”, la “Alice în Tara Minunilor”, un roman filosofic, iniţiatic, un fel de “Odisee a ideilor”, care merită citită.

Roger-Pol Droit folosește povestea personajului lui Lewis Carroll ca metodă de popularizare a filosofiei, făcând accesibile ideile mari ale filosofilor unui public larg, pe care-l provoacă să răspundă la întrebarea: “Cum să trăim?”

Alice (personajul lui Roger-Pol Droit) călătorește prin “Țara ideilor”, un univers fantastic, dar și simbolic, care traversează epoci și civilizații, întâlnind “ghizi filosofici” importanți – Socrate, Platon, Epicur, Buddha, Avicenna, Montaigne, Rousseau, Kant, Nietzsche, Freud și alții.

Temele centrale ale cărţii sunt libertatea ideatică, dialogul filosofic, căutarea sensului, criza modernă. În „Țara ideilor”, Alice are libertatea de a crede lucruri foarte diferite, dar libertatea vine odată cu responsabilitatea şi capacitatea de a-şi argumenta opiniile, ideile și de a răspunde criticilor.

Întrebarea “Cum să trăim?” este motorul călătoriei. Nu este doar despre cunoaștere, ci despre concretizare – cum pot ideile filosofice să ne ajute să trăim mai bine, mai conștient, mai etic. Este un roman de “dezvoltare personală”, filosofic în același timp – nu oferă soluții, dar dă cititorului instrumente de reflecție.

Alice, personajul lui Roger-Pol Droit, este o tânără din lumea contemporană – are un smartphone, este conștientă de amenințările globale (schimbări climatice, războaie, pierderea sensului etc.). Această alegere a autorului face ca dialogul filosofic să fie relevant pentru vremurile noastre – filosofii antici sau moderni nu sunt doar figuri “istorice”, ci “ghizi” pentru provocările secolului al XXI-lea.